Nostalgia

Greu. Imi vine sa pun o poza a cartii si sa zic doar atat: mi-a placut la nebunie, citeam si muream de placere in timp ce citeam, mi-e greu, aproape imposibil, sa citesc acum ce alesesem dinainte sa incep dupa ce urma s-o termin - concluzia ar fi ca trebuie sa citesc Cartarescu pana dau gata tot ce a scris, sau macar tot ce am eu, sau pana nu mai pot si iau automat vreo carte usurica si simpatica fiindca altceva nu mai pot inghiti. Totusi trebuie sa ma stradui sa spun ceva, chiar cu riscul de a fi o tampenie sau de a nu avea nimic de-a face cu ceea ce mi-a trecut prin cap citind. Mai intai, poza:

Mircea Cartarescu - Nostalgia, Humanitas 2004

Bun. Si acum ar trebui sa spun. Sa spun ce? Asta e o carte despre care ori scrii alta carte, ori nu scrii nimic. Eu una nu stiu cum si cu ce sa incep. Cinci povestiri, doua mai lungute si trei mici. Nici macar nu-mi trece prin cap sa fac rezumate, sa prezint personaje sau altele asemenea. Le-am citit ca pe un tot, fara sa-mi treaca vreo secunda prin cap, in timp ce citeam, ca sunt chestii diferite si nu o singura, mare poveste.

Au un singur personaj care merge din prima pana in ultima, un personaj facut dintr-o amestecatura de nostalgie, de vis, de realitate, de copilarie si maturitate, un personaj care e autorul, e cititorul, e orasul in care traieste (un Bucuresti fantastic dar si real, gri si colorat, misterios dar si banal pe alocuri, un Bucuresti despre care nu ai cum sa te indoiesti ca e Bucuresti, dar care poate fi foarte bine si un oras inventat), e lumea din jur, prezenta si trecuta.

Eu am citit avand senzatia ca randurile alea ies de fapt din capul si imaginatia mea, ca nu cineva, un scriitor, le-a pus pe hartie si am in mana o carte publicata la o editura, un obiect fizic si real, ci ca visez, ca fac o calatorie in timp sau in alta minte. Am trait cartea, nu am citit-o ca pe orice altceva (uf, nu vreau sa fiu patetica si ma tem ca sunt fix pe drumul asta! da’ asta e, asa iese, asa postez ). Acum, pe bune, chiar am avut senzatia ca e ceva ce mi se intampla. Am avut chiar si amintiri din copilarie puse in carte. Ma vedeam mergand pe culoarele muzeului Antipa, muzeu unde si eu mergeam des cand eram mica, vedeam serpii iesind din borcane, fluturii zbatandu-se in acele care ii imobilizau, lupii urland in vitrine, pasarile falfaind pe deasupra, era clar ceva ce imi aminteam eu, nu ceva ce citeam in Nostalgia lui Cartarescu. Brrr! N-am pierdut insa contactul cu realitatea, nuuu, nici chiar asa !

M-am gandit la un milion de chestii, la un milion de carti, la un milion de personaje (aici exagerez, nici nu stiu atatea). Dar cand m-am hotarat sa postez le-am pierdut pe toate. Sunt prea multe. Si nici nu cred ca are sens sa bat eu campii despre cat de magica e cartea asta. Cine n-a citit-o, s-o citeasca de urgenta! Cine a citit-o si i-a placut, n-are ce auzi de la mine, are totul deja in capshorul propriu. Iar cine a citit-o si nu i-a placut… deh.

Ma gandeam ca ar fi frumos sa pun si un mic fragmentel. Dar care? Mi-am notat o gramada in timp ce citeam, dupa care mi-am dat seama ca mai am un pic si copiez cartea pe fise si carnetele . Dar fiindca am citit pe unele bloguri postari despre fraze de inceput si despre scene de sex interesante gasite prin carti, voila:

“Cortazar, un Marquez ferfenitit (Erendira, editia cea mare), Manuscrisul de la Saragosa in legatura teapana de carton stacojiu, vreun metru de “Romanul secolului XX” si mult mai lungi siruri pastelate de “BPT”-uri si “Univers”-uri, carti lucioase, alb-negre, din “Biblioteca de arta” (ochesc indata Intelepciunea formelor de Sendrail, Arta fantastica de Brion si tot soiul de alte palavrageli despre gotic, manierism, baroc, rococo si arta moderna - care ar fi toata de sorginte gotica, manierista, baroca sau rococo).”

Asa incepe REM, povestirea numarul 4. Si…

“In mijlocul camerei se afla un fel de masa de operatie, pe care femeia se asaza cu fata in sus. Deasupra femeii se afla un hamac pe care barbatul se suie cu o scara si in care se asaza cu fata in jos. Apoi, un mecanism apropie hamacul de masa de operatie, asa incat parintii se trezesc unul peste altul, tocmai ca in bancurile lui Mimi. Totul dura mult, ore in sir, timp in care femeia citea o carte. Apoi se intorceau acasa.”

Gata.

Explore posts in the same categories: lit. romana, meserie!