nota

polirom a reeditat Viata si faptele lui Ilie Cazane, primul roman al lui Razvan Radulescu. intru eu azi pe site la ei cu gandul ca poate o cumpar. si ce vad?! carte epuizata . ma bucur pentru Razvan Radulescu dar asa de rau imi pare pentru mine…

dar parca nu-mi vine sa cred. de-abia a aparut, e la noutati! si cica nu citeste lumea.

schita despre cum aleg eu cartile

ei, uite o intrebare pentru voi: cum alegeti cartile pe care le cititi? recomandari de la prieteni, cronici, va luati dupa nasul propriu, in urma unor sesiuni de rasfoieli prin librarii, pur si simplu pentru ca v-a “lovit” un titlu sau o coperta sau… cum? fiindca eu una am avut (si am) mari probleme la capitolul asta.

sa o iau cu inceputul: initial a fost simplu. citeam ce exista in biblioteca de acasa. mare biblioteca, avea cam tot ce “trebuie” si pentru toate varstele. desigur, nu pentru copii de 5-6 ani, dar atunci nu eu faceam alegerile, cartile “veneau”, uneori cumparate pe sub mana, iar treaba mea era sa ma bucur de ele. apoi am inceput sa iau la rand ce exista deja in casa.

am incercat si cu bibliotecile din oras, dar am renuntat repede. biblioteca scolii avea reguli stricte si nu ma lasau niciodata sa imi aleg eu cartea, eram obligata sa iau ce considera bibliotecara ca trebuie sa citesc. pentru mai mult de atat trebuia sa ai pile. si n-aveam. si cel mai tare era ca intotdeauna imi dadeau carti jerpelite si ma puneau sa le imbrac in hartie (”stiu ca scrii frumos, sa imbraci tu cartea asta ca uite cum arata si sa ii scrii titlul, mare si ingrijit”). uneori luam carti pe care le citisem deja numai pentru a le duce inapoi “imbracate”. pana s-a enervat taica-miu si mi-a zis sa nu mai calc pe acolo ca el nu vrea sa le aranjeze alora biblioteca si eu sa nu ma aleg cu nimic. asa ca m-am dus la biblioteca municipala. acolo - cu pile. degeaba, nu aveau mai nimic, jale mare. asa ca am ramas cu ce era acasa si cu ce se mai cumpara nou.

cand am inceput sa cumpar eu carti a inceput si greul. aveam un prieten a carui mama era profa de romana. eu avusesem profi de romana meseriasi, asa ca aveam incredere. pana am nimerit peste sandra brown. oroareee, ce e asta?! am renuntat la recomandarile profei de romana si ma ghidam dupa instinct, dupa ce mai stiam eu de prin carti, de prin reviste si tot asa. a mers bine.

a urmat o perioada in care ma bagam in anticariatul ala din pasaj de la universitate, ala unde aveau carti ieftine (o mai fi? n-am mai fost demult pe acolo…) si scotoceam pana nu mai suportam inghesuiala. imi luam intotdeauna cate ceva. aia a fost o perioada cand nici nu ma gandeam sa calc prin librarii, fiindca n-aveam bani si mi-as fi facut sange rau. apoi am inceput sa imprumut de la colegi, ii detectasem pe cei in care puteam sa am incredere si stiam ca nu mai risc vreo sandra brown. toate bune pana m-au lovit cu Alchimistul (vai, ce carte, n-ai citit-o inca?! nu se poate asa ceva, ti-o dau eu, e foarte misto. of!).

dupa asta a venit o perioada mai alandala, mai luam carti despre care citeam prin revistele culturale, mai luam dupa mintea mea, mai luam de la reduceri, mai nu citeam deloc (nasoale vremuri). cand m-am mutat pe alte meleaguri iar greu. cine ce iti recomanda? ar fi bine sa poti sa vorbesti cu cineva despre literatura si sa iti dea din prima un fel de CV - ce citeste, ce ii place, ce a citit la viata lui. ca de, e frumos sa risti, da parca nu intodeauna .

ei, acu’ e clar ca internetul e regele. citesc reviste culturale online, de la noi si de aiurea, citesc rubricile culturale ale diferitelor publicatii, mai vad ce scot editurile si daca nu cunosc merg la google si ma salveaza. dar trebuie sa recunosc, imi lipsea enorm senzatia pe care o ai cand cineva vine la tine si zice “bai, am citit o carte nemaipomenita, trebuie neparat s-o citesti si tu, e asa si pe dincolo”. si dupa ce ai citit-o sa incingi o discutie pe cinste, la o cafea, la un pahar de vin, la o tigara. imi lipsea de nu se poate, pana am descoperit blogurile. da, da, blogurile. eu nu inteleg de ce atata tambalau ca blogurile sunt rele. lasand la o parte orice argument adus pana acum impotriva acestei prostii (prostie fiindca e o generalizare oarba si surda), eu gasesc ca blogurile sunt o mina de aur. pai internetul e mare, are toata lumea loc in el si e aproape sigur ca pe undeva se gasesc cativa indivizi cu gusturi asemanatoare cu ale tale, in care descoperi ca poti sa ai incredere si cu care poti discuta despre literatura si e foarte fain chiar daca e doar online (si acest “doar online” e discutabil, are si modul asta de comunicare farmecul si avantajele lui ). si nici nu ia foarte mult timp asta. eu de exemplu am descoperit (sincer, nici ca mai stiu cum. cred totusi ca printr-un articol in ceva ziar) Terorism de cititoare si nu mi-a luat mult sa-mi dau seama ca pot sa ma incred in autoare si in niscai oameni care o viziteaza. apoi, din blog in blog, am ajuns si la altii care sunt acum printre numele din blogroll-ul meu. si ma declar ultrasupermegafericita. am citit carti pe care cine stie cand le-as fi citit altfel (Teodosie cel Mic, ca sa numesc doar una si de altfel cam tot ce citesc acum din literatura romana asta noua). am aflat despre multe altele si sunt convinsa ca am cu ce ma delecta fara probleme in urmatorii cativa ani .

ca sa nu mai zic ca ritmul in care se petrec toate discutiile literare pe net e mult mai alert decat al oricarei reviste. si mai viu. si mai aproape de senzatia de stat la taclale cu o ceasca de cafea in fata. si se poate face la orice ora din zi si din noapte. ca doar nu cronici cauta omul pe bloguri, nu critica, adica eu una nu asta caut. eu vreau pur si simplu sa citesc si sa stau la taclale. cu oameni normali, care iubesc si ei literatura. deci ce mai tura-vura, sunt foarte bucuroasa ca am descoperit blogurile literare (cam tarziu, da’ na!) si in momentul de fata cam citind pe la altii ajung sa aleg si eu ce citesc. ce-o fi rau in asta?

cea mai noua isprava: momentan eu sunt in post, cumpar carti moderat (cam una pe luna, maxim doua) pana pe 1 mai. asa ca trebuie sa aleg cu grija (haaa!). am ales pentru luna asta citind-o pe white noise aici - Juan Rulfo, despre care nu stiam nimic nimicutz pana sa dau de postarea lui white noise. sa vedem cum e, saru’ mana!

voi? (daca nu e secret )

bla bla

recunosc, mi-a fost lene. teribil de lene. e drept ca am avut multe de facut, dar nici nu m-am straduit prea tare sa scriu ceva pe aici. teoretic as fi putut, macar ceva scurt, ca niste minute “libere” (macar inainte de somn) are tot omu’. dar… am niste frici. am citit ceva poezie si mi-e tare, tare frica sa scriu. imi fac eu curaj, ca mi-am promis ca nu omit nimic din ce citesc. chit ca scriu doar un rand, dar nu ramane nimic nepomenit pe blog. daca vad ca nu pot si nu pot, le-oi scrie pe toate intr-un rand. da’ poate pot. e nasol, mai ales ca nu prea mi-a placut (poeziile alea, adicatelea). mai am si alte restante. cea mai mare e Teodosie. of, Teodosie…

intre timp am citit ce-au mai scris si citit altii. din una in alta, am dat si peste cartea asta (a citit-o cineva?). apoi, de la luciat am aflat despre un foarte simpatic proiect marca gramo: “Proiectul se cheama Citeste o poveste! Il lansam sub forma de leapsa, dar nu e obligatoriu sa fiti taguiti ca sa il preluati. Ceea ce vi se cere e sa va inregistrati citind o poveste pentru copii si sa puneti inregistrarea pe blog.” eu nu pot sa ma inregistrez, insa pe cuvant ca de indata ce am aflat am citit cuiva doua capitole din Habarnam si o sa i le citesc pe toate (ma bucur ca am regasit linkul ca tare mi-a mai placut cartea asta). mi-ar placea insa s-o aud pe ionuca citind ceva (ionuca, asta e o invitatie, sau o rugaminte, sau o leapsa, cum vrei tu ).

via raulnecesar am ajuns la insemnarea asta despre premiul luat in elvetia de romanul Marius Daniel Popescu. am devenit curioasa si as citi La symphonie du loup. sa vad insa cum fac rost de ea (pe amazon e cam scumpa, iar eu incerc sa ma abtin de la cumparat carti in nestire ).

acum cateva zile am aflat, tot de la luciat (mi-e lene link), de milionarul care scrie despre carti. gasiti in blogroll, marius ghenea.

am incercat sa fac o lista de cumparaturi dar e atat de lunga ca m-am ingalbenit. adica sa fie clar, sunt cele cumparate deja. sau primite din romania. dar mi-e rusine. o sa le declar, ca asa se face, da’ mai incolo, sa mai prind curaj si poate sa mai si citesc cateva . de cumparat nu mai cumpar, ca doar am promis. e bine ca inca mai sosesc din alea comandate mai demult. si s-a gasit si cineva binevoitor acasa care mi-a promis poezii de la Vinea, Paralela 45 si Cartea Romaneasca. probabil o sa postez o lista cat o pagina de blog si apoi ma inchid intr-o pivnita cu toate cartile astea si nu ies pana n-am citit jumate .

ah, sa nu uit: la insistentele luciatei am inceput sa citesc Her Husband, despre Ted Hughes si Sylvia. merge cam greu din cauza ca sunt eu lenesa, dar sper sa ma mobilizez si sa o termin rapid. e interesant. in final, link la o poezie de-a lui Ted. pa!

d’ale cartilor

acum, dupa ce mi-am stors creierii cam de pomana sa scriu despre o carte despre care e destul de greu sa scrii (adevarul e ca mie mi se parea ca, orice as fi zis, nu faceam decat sa repet ce-au zis altii deja, iar asta ma inhiba. in plus, povestile astea aparent simple dar de fapt suprapuse si complicate sunt pe cat de misto, pe atat de… criminale), o sa ma relaxez spunand niscai povesti despre librariile berlineze (ca-s fata de cuvant, nu de alta).

la foarte putin timp dupa ce am ajuns in orasul asta am aterizat la ceva ce se numea noaptea lunga a cartilor. vazusem noaptea lunga a muzeelor, vazusem noaptea lunga a stiintei, exista si noaptea lunga a shopping-ului (deh, tre’ sa fie pentru toate gusturile) si mai sunt tot felul de nopti d’astea lungi. dar… a cartilor?! bineinteles ca m-am dus. un fel de carnaval pe o strada lunga, pe care gasesti librarii, anticariate, baruri, galerii de arta si pravalioare una dupa alta. librariile si anticariatele au ramas deschise pana la 2 noaptea (in mod normal se inchid destul de devreme, ceva gen 18:00; vorbesc de astea mici, nu de “marile magazine” de muzica si carti), lume puhoi, concerte in librarii, concerte in baruri, reduceri, veselie, foarte misto. ce m-a amuzat cel mai tare a fost un concert intr-o librarie ceva mai mare decat carturesti-ul de pe edgar quinet. si nu orice concert, ci de muzica napolitana. adica galagie, tzopaiala si tot tacamul, toate facute cu mare grija pentru a cruta masutele si raftuletele doldora de carti pe care le gaseai oriunde te intorceai. evident ca a fost forfota cat au fost si magazinele de carti deschise si e o senzatie tare misto sa cutreieri librarii in miez de noapte.

treaba asta cu mersul noaptea dupa carti nu e insa ceva ce se intampla doar o data pe an. cel mai mare magazin de carti (si alte… produse culturale ) e deschis in fiecare zi pana la miezul noptii. o binecuvantare! desi ma dau in vant dupa librariile mici, tre’ sa spun ca magazinoiul asta e locul de unde cumpar cel mai des (la egalitate cu librariile online). comoditatea, bat-o vina. sunt toate cele adunate la un loc, au programul asta special, au locuri amenajate pentru citit, ca sa nu mai zic ca e si la doi pasi de mine. lenea castiga intotdeauna batalia. si a castigat-o zdrobitor inainte de craciun, cand respectivul lacas a fost deschis pana la 4 dimineata (deci asa ceva numai la lansarea lui harry potter am mai vazut). inutil sa mai spun ca am plecat de acolo la 3 si ceva cu sacul plin. insa imi propun pentru la primavara o excursie prin librariile mici, de cartier. cele englezesti mai ales. am o mare lista cu adrese si sunt foarte curioasa sa vad ce si cum la fata locului, fiindca nu par niste simple locuri unde se vand carti, ci mult mai mult de-atat. o sa-mi relatez explorarile aici. asta insa… cand o fi mai cald afara, acum nici ca-mi trece prin cap sa bat stradutele la picior prin ploaie marunta si afurisita sau prin vant. nuuu!

nu cred ca trebuie sa mai explic de ce am senzatia ca am nimerit intr-un paradis al cartilor. ca sa nu mai pomenesc de faptul ca la o ora cu trenul e leipzig si targul lui de carte despre care am auzit ca ar fi muuult mai fain decat cel de la frankfurt. sper sa reusesc sa ajung, e la jumatatea lui martie si inca nu stiu daca vor veni si scriitori romani. senzatia mea e ca frumusetea targului astuia vine din faptul ca nu pun accentul pe “afaceri”, ci pe literatura. pare mai degraba un festival. poate prind si eu vreo carte cu poezii de pe la noi, e tare greu sa le cumperi online

ah, ca veni vorba de poezie! in numarul 12 din Noua Literatura se discuta taman despre asta. ce noroc pe mine ca s-au hotarat sa isi faca blog si sa puna pdf-urile acolo, altfel nici ca as fi citit vreodata.

si incalecai pe-o sa si spusei povestea asa. acum imi fac curaj sa scriu din nou despre o carte, da’ inca nu stiu despre care.

Daniel, mon amour

Cezar Paul-Badescu - Tineretile lui Daniel Abagiu, Polirom 2004

Am mari probleme din cauza cartii asteia. Habar n-am ce-o sa scriu despre ea. Ma tot gandesc de cand am terminat-o (de fapt cred ca imediat dupa ce am terminat-o aveam o idee despre ce as scrie pe blog, intre timp a trecut o luna jumate si eu mi-am pierdut orice urma din ideea aia) si nimic, blocaj . Acum m-am apucat sa scriu si oi vedea ce iese.

Ce e sigur e ca mi-a placut, chiar entuziasmat. Desi am luat-o “la pachet” cu Luminita, mon amour cu intentia de a le citi in ordinea aparitiei, Luminita m-a atras mai mult dupa prima rasfoire asa ca am inceput invers. Mi-a placut mult si imediat ce am terminat-o am citit si Daniel. Asemanatoare si totusi diferita de cealalta. Un fel de vartej: perioadele vietii se amesteca, e cand prezent cand amintire, multa (auto)ironie, demitizarea aproape dureroasa a unor momente la care majoritatea se gandesc nostalgico-siropos (ce-mi vine in minte acum e calatoria la mare, trenul ala de noapte si copiii culcati pe picioarele parintilor). Peste intamplari reale si expuse ca pe masa de operatie vin altele incredibile, dar spuse intr-un anume fel incat ai baga mana in foc ca sunt si ele adevarate (visul cu delfinul sau povestirea de la final cu penisul lui John Wayne Bobbitt), o gramada de chestii despre care eu nu stiu ce sa spun. Nu stiu de ce mi-e asa greu, cu Luminita a fost mai usor, parca era totul mai la lumina. Aici… imi vine in minte gandacul alb de bucatarie. O creatura magica, daca n-as sti ca exista (si stiu bine de tot) m-as amuza de imaginatia autorului. Cam asa e toata cartea, o autenticitate dusa atat de departe ca devine ireala.

Gata. Nu mai am nimic de zis. Decat ca mor de curiozitate cum o sa fie urmatoarea carte a lui Cezar Paul-Badescu.

UPDATE: Ca de obicei, dupa ce postez imi dau seama ca ar trebui sa mai spun ceva: Daniel Abagiu e eroul nostru, care isi povesteste viata cu o sinceritate nemaipomenita. Nu e un individ care relateaza despre inaltatoarele lui lecturi din adolescenta, despre nesfarsitele ore de studiu, despre iubirile extraordinare, despre copilaria luminoasa la bunici si altele asemenea. El ne povesteste despre acelasi gen de intamplari, dar avand o mare grija sa nu para deloc inaltatoare. Totul e demontat si tocat de iti vine sa si plangi uneori si te apuca depresiile ca prea nu e nimic frumos in viata . Din cand in cand intervine autorul, care de fapt e Danut, cu o privire dinafara care ajuta si mai mult la distrugerea oricarui mit din asta legat de copilarie sau adolescenta. Asa stiu eu sa rezum romanul lui Paul-Badescu. Si acum chiar gata.

UPDATE 2: pentru ca iar am ametit totul. Danut nu isi povesteste viata, povestea lui e spusa la persoana a treia. Interventiile la persoana intai sunt ale autorului dar e clar faptul ca sunt una si aceeasi persoana, ca Danut cel din prezent ni-l prezinta pe Danut cel din trecut. Tocmai claritatea astea ma face si pe mine sa incurc treburile acum . De-aia ziceam ca e un vartej si totul se amesteca. Deloc deranjant cand citesti (ba din contra), uite ca pe mine ma termina cand trebuie sa scriu despre . Daca nu ma insel, doar in primul capitol povestea e la persoana intai in ambele cazuri, intern si extern. Definitiv gata!

UPDATE 3: de data asta, un link - preafata lui Cartarescu la Tineretile lui Daniel Abagiu. Mi-a placut si ma bucur ca am gasit-o pe net.

promit…

ca pana la 1 mai nu mai cumpar mai mult de o carte pe luna! sau macar promit sa incerc. e infiorator ce se intampla, am teancuri peste teancuri de carti necitite si timp sa le citesc ioc. si in loc sa pun mana pe ele si sa rezolv problema, nu fac decat sa adaug alte carti peste. pana s-or darama teancurile si m-or sufoca in timp ce dorm, suparate ca le-am luat pe post de mobila. of. e drept, sufar de mania asta care ma impiedica sa ies dintr-o librarie cu mana goala. in plus, trebuie sa intru in librarii, nu pot sa trec fluierand pe langa ele. si sunt atat de multe aici ca e greu sa le eviti. un dezastru. ca sa nu mai zic ca daca vine mail de la amazon cu cine stie ce lista de reduceri… ahhhhhh!

hotararea asta eroica a mea a fost declansata de faptul ca tocmai am primit niste carti din romania. multe. adica… multe! si am realizat ca sunt pe cale sa devin un monstru al cartilor si ca nu se mai poate. asa ca gata, o sa pun pana duminica o lista cu noi achizitii si apoi s-a zis. pana la 1 mai zero. ze ro! si daca o sa fie greu, imprumut de la biblioteca . am gasit 4 volume de mircea ivanescu la biblioteca de stat din berlin si abia astept sa le citesc.

exceptia (trebuia sa existe, nu?) ar fi cartile de la editura vinea si Chelbasan-ul. daca se iveste cumva ocazia sa le iau, dau naibii promisiunea

si ca sa nu fi scris degeaba, sa pun macar un link. nu suna rau, sunt nitel curioasa (dar nu ma tenteaza, nu!)

post foarte scurt cu linkuri

am descoperit, tot umbland pe net, un blog ce pare interesant dar imi e foarte greu sa il citesc - biblioteca de poezie. mai are cineva probleme cu el (m-am gandit ca o fi din cauza browserului meu)?

am mai citit si un articol din new york times despre noul val al filmului romanesc. aruncati o privire aici, in caz ca nu il stiti deja.

e tare nasol sa nu scrii despre o carte la putin timp dupa ce ai citit-o. ma stradui acum sa spun cate ceva despre Tineretile lui Daniel Abagiu, dar e tare greu dupa mai bine de o luna. of, sper sa iasa ceva pana la urma, fiindca mi-a placut cartea si ar fi pacat sa o fac harcea-parcea aici.

zurü(c)k

bun, gata. la multi ani tuturor! hop si eu, dupa ce trecu aproape o luna din anul asta. am avut o ditai vacanta, cu sarmale, brad, mos, artificii etc. si dupa vacanta (subliniez: dupa) m-a pocnit o racealo-gripa de toata frumusetea. asa ca tot anu’ asta eu nu prea am facut nimic. hehe! acu’ sunt in recuperari. ce nasol . nici nu stiu cu ce carte sa incep si drept sa spun m-am obisnuit cu lenevitul, o sa fie tare greu sa imi revin. am citit (inainte si dupa raceala, fiindca din pacate in timpul ei am fost ocupata cu zacutul), am cumparat / primit cadou / facut cadou carti, facut pentru prima data in viata sarmale (la patru maini, romantic si frumos, au iesit excelente ). dupa aia am trecut la recuperari, la care am ramas pana in momentul de fata. si uite ca nu mai apuc sa scriu. cum spuneam, nasol. da’ trece.

am langa mine teancul de carti care asteapta sa fie barfite aici (saracele, sunt un pic intimidate de teancurile impresionante de carti care asteapta sa fie citite; tre’ sa le incurajez un pic si sa nu le las sa se transforme si ele intr-un teanc la fel de mare fiindca, intre noi fie vorba, cred ca asta e scopul lor la momentul actual).

ah, sa nu uit: am vazut o gramada de filme in timpul vacantei de craciunorevelion. filme de tot felul, dar cel mai important este harry potter da, da, nu l-am vazut pana acum, asa cum pana mai acu’ un an nu vazusem nici o secunda din lord of the rings. pe harry asta l-am vazut haotic, incepand cu un film de pe la mijlocul seriei, continuand cu ultimul, apoi cu primul si tot asa. m-am amuzat ca un copil mic si n-am de gand sa il pun la colt ca e prost sau ca e mai stiu io cum. cred ca ma incumet sa citesc si macar un volum, poate primul. un post al ionucai si comentariile ce au urmat mi-au facut pofta de carti d-astea si cred ca o sa trec la treaba. poate ma arunc si la stapanul inelelor, cine stie? apoi, cum prin gramada aceea de filme pe care am vazut-o se numara si charlie and the chocolate factory, cred ca o sa citesc si roald dahl. se potrivesc cartile astea cu planurile mele de a citi anul asta multe, multe cartoaie pe care ori nu le-am dus niciodata pana la capat, ori le-am citit ultima oara acum atat de mult timp incat necesita o reluare . intercalate cu ceva zglobiu or sa mearga mai usor (sper eu).

pana una-alta o sa incerc sa pun niscai poze (adica mai intai trebuie sa reusesc sa le recuperez din masinaria care le-a facut… uit mereu ), o sa contabilizez noile intrari din biblioteca si o sa ma pregatesc sa scriu despre Daniel Abagiu, terminata acum mult timp si lasata langa calculator in speranta ca va fi si “povestita” aici.

listele de cumparaturi s-au modificat substantial, au aparut tare multe chestii rosii (adica acum am cartile alea) pe pagina dedicata lor. in afara celor de acolo am mai primit sau cumparat tot felul de carti, este necesar un update fiindca n-am mai tinut demult socoteala cartilor noi (si nu de alta, dar am constatat ca e bine):

Charles Dickens - The Christmas Books (din cauza unui interviu cu emil brumaru, in care spunea ca de craciun - sau iarna, nu mai stiu exact - merge sa citesti dickens; mi s-a facut pofta, am cumparat si m-am delectat)
Contemporary American Short Stories
Short Short Stories Universal
Alessandro Boffa - You’re an Animal, Viskovitz!
Thomas S. Kuhn - The Structure of Scientific Revolutions
Michel Tournier - Le bonheur en Allemagne?
Poems of Fernando Pessoa
A. S. Byatt - Possession
Donald Barthelme - Snow White
Marie Darrieussecq - Truismes
Annie Ernaux & Marc Marie - L’usage de la photo
George Eliot - Middlemarch
Cees Nooteboom - The Following Story
John Cheever - Oh What a Paradise It Seems
Mircea Cartarescu - Plurivers 1 & 2

oh! ce ma fac?! mos craciun mi-a adus tot felul de chestii dragute, da’ n-a vrut deloc sa-mi aduca si ceva timp . cica sa ma descurc singura. si io nu ma descuuuurc! mai incerc. deoamdata cam astea sunt listele mele si noutatile. o sa scriu si despre 432, pe care l-am vazut candva in decembrie, despre cum s-au comportat librariile berlineze inainte de craciun (mai exact: deschis pana la 4 dimineata - am stat pana la 2 ), despre ceva expozitii, berlineze si ele (am hotarat ca trebuie sa ma stradui sa profit de faptul ca momentan ma aflu intr-un oras atat de viu) si despre cum e cu interzicerea fumatului. parera mea e ca de saptamana asta o sa pot sa mai si postez, asa ca… pe curand!

intre timp, de data asta din cauza teroristei, eu ma duc sa-mi petrec restul noptii cu brumaru si Robinson

Voi stiti pe cineva care a prins vreodata vreun peste?!

Razvan Radulescu - Teodosie cel Mic, Polirom 2006

Avand in vedere ca am facut un asa-zis (asa se scrie?) bilant si am insirat cartile citite anul asta, trebuie sa explic de ce am pus eu acolo si Teodosie cel Mic, pe care inca n-am terminat-o. Pai e simplu: ce se mai poate intampla pana la final? Sa imi schimb parerea si sa nu-mi mai placa? Exclus! Exclus, exclus, exclus! Si stiu si ca o s-o termin cu mult inainte de a se sfarsi anul, ba chiar e posibil sa ma apuc s-o citesc din nou. Am vrut sa scriu cateva randuri acum fiindca e prea misto ca sa astept sa postez de-abia dupa ce o termin si atunci sa nu apuc.

Am cumparat-o fiindca a fost elogiata peste tot, e drept. Si tot drept e ca am inceput s-o citesc cu foarte mare frica. Ca deh, asteptam o super carte si daca nu era?! Uf, este . Sunt fascinata. Si ce vreau eu sa zic acum este ca nu inteleg cum de e totul atat de…perfect. M-as fi asteptat ca intr-o carte de-asta in care imaginatia zburda de nu se poate sa existe si cateva exagerari, cateva scapari de vreun fel, sau invers, daca totul e tinut in frau sa aiba de suferit partea cu imaginatia. Nu e cazul cu Teodosie. Totul e in echilibru e, ce mai, perfect.

Nu prea stiu sa explic de unde vine asta, cel putin nu acum. M-a izbit faptul ca personajele sunt foarte bine construite, nu le lipseste nimic, din cateva randuri citite poti sa faci un portret cat se poate de complet al oricarei aparitii de pe acolo, pana la cel mai mic detaliu. Dialogurile sunt fix cum trebuie, nu e nici o stangacie, nimic fals, e incredibil cat de firesc ti se pare tot ce spune si face un somn sau un minotaur. Sunt multe de spus, despre fiecare personaj in parte, despre ansamblu, despre substraturi, dar eu acum sunt fascinata de perfectiunea asta. Am devenit fan al scenei in care Teodosie si Pisicainele merg la pescuit, iar acesta din urma isi pregateste unditele si il invata pe baiat despre momeli si alte cele. Si al scenei din lac. Mi nu nat! Nu pot decat sa ma entuziasmez ca proasta, sa strig cat e de misto, as imprima pasaje intregi din carte si mi le-as pune pe pereti drept postere.

Citeam eu ce citeam si dau peste fraza chestia urmatoare: “Am uitat sa ma prezint: ma numesc Oliviu. Sint somn. Poti sa-mi spui chiar asa: Somn.” Nimic deosebit, nu? Si totusi atat de mistooooo! Ei, de ce mi-a placut mie treaba asta? Nu stiu sa spun. Desigur, trebuie pusa in context, trebuie cunoscut personajul Oliviu, dar asa m-a pufnit un ras cand am citit asta si atat de fericita am fost cum nu va pot explica. Si apoi e evident, e somn si il cheama Oliviu, se putea sa-l cheme altfel? Lasand la o parte tot felul de idei si de asemanari cu personaje reale, eu zic ca nu se putea. Nu si nu. Se purta ca un somn si avea nume de somn. De parca ati sti voi cum se poarta un somn. Va spun eu, dupa ce cititi cartea asta o sa constatati ca ati stiut intotdeauna. Ah, asta e o alta treaba, poti sa vezi totul. In mintea mea Otilia, Kaliopi, Teodosie, Gavril, Oliviu si toti ceilalti sunt foarte bine conturati, ii vad foarte clar si cred ca daca s-ar face un film dupa Teodosie as fi foarte dezamagita sa ii vad altfel. Fiindca stiu cum sunt si nu pot fi altfel.

Ce sa mai zic? Deocamdata nimic. O sa citesc pana la sfarsit, desi asa n-as vrea sa se termine… Si apoi revin cu mai multe impresii. Pana una alta, Craciun fericit tuturor!

P.S. Cu riscul de a fi acuzata ca fac reclama, trebuie sa spun iar chestia asta: sunt foarte incantata de Polirom si felul in care functioneaza comenzile online la ei! Reducere zdravana, taxe de transport de bun-simt, ajung oarecum repede, bravo lor! Pacat ca nu sunt mai multi care sa practice treaba asta. Sigur, se mai poate comanda online, dar reducerea nu e atat de mare, nu mi se spune pretul in euro si cum eu platesc in euro as cam vrea sa il stiu asa (nu in lei sau dolari si sa ma apuc eu sa calculez si evident sa nu dea cum le-a dat lor. mi s-a spus la un moment dat ca asta e un moft. nu cred ca e. ce, nu e interesul lor sa faca lucrurile cat mai usoare si mai transparente pentru mine?), pachetul cu carti porneste inspre mine la mai bine de o luna de cand l-am comandat (si inca nu stiu in cati ani ajunge) si tot asa. Aici nu dau nume, ca reclama negativa nu vreau sa fac. Dar poate se mai gandesc si alte edituri sa lucreze la capitolul asta, cred eu ca le-ar prinde bine. Sunt convinsa ca n-as fi singurul client de nadejde.

Craciun, mos, brad, sarmale, carti, carti, carti

cred ca o sa iau o pauza de cateva zile, pauza in care nu doar ca n-o sa scriu nimic aici (asta n-ar fi nici o scofala, precizez ca sa nu ma urecheasca iar vic ca imi anunt pauzele de parca as scrie zilnic ), dar nici n-o sa citesc alte bloguri. asa ca na, am treburi de zis .

eu una ador craciunul si toata viata a fost o mare bucurie pentru mine. sa fac bradul, sa vina mosul, sa vad familionul vesel misunand prin casa si agitandu-se ca furnicile in musuroi (n-am idee cum fac furnicile in musuroi, da’ imi imaginez ca sunt cam ca familionul meu in preajma unei sarbatori). evident, de ceva vreme ma si streseaza - treaba, si acasa si la serviciu, alergat dupa cadouri si cate si mai cate. asa ca avand in vedere ca familionul o sa fie departe de data asta mi-am zis aaa, sa vezi fericire, o sa lenevesc, o sa citesc si n-o sa ma agit nici un picut. o vacanta meseriasa. ash, de unde… m-am trezit agitandu-ma cat tot musuroiul la un loc, alergand peste tot, neavand idee cum sa ma impart si sa fac cat mai multe in acelasi timp. o fi boala asta . ma gandeam ca nici cadourile n-or sa fie mare problema, iau carti si gata, ca doar imi place sa fac carti cadou si sa innebunesc lumea cu ce imi place mie. dar acum am mari dileme fiindca nu stiu ce carti sa iau, variantele sunt prea multe.

ei, din motivele astea nu cred ca apuc sa imi arunc ochii pe net pana trece craciunul. asa ca na, toate bune si craciun fericit si sa va aduca mosul tot ce va doriti si sa fiti veseli si aveti grija cat mancati! acu’ o sa fug sa cumpar cartile alea (asezonate cu un dvd sau un cd, ca sa il convingi pe destinatar ca trebuie sa citeasca; asa fac eu, cumpar ceva ce-mi place mie si pe langa pun un film sau o muzichie pe gustul destinatarului si…gata, l-am pacalit si citeste nu mai dau detalii ca poate diversi destinatari citesc aici si atunci am incurcat-o!)

mmm… ma gandeam sa pun tot aici cateva randuri despre Teodosie cel Mic. asa, reading in progress. dar m-am hotarat ca merita un post special. asadar, urmeaza Teodosie.