Ioana & Miticii

miticii1.jpg

Ioana Parvulescu, In Tara Miticilor – De sapte ori Caragiale, Humanitas, 2007

o cartulie de 130 de pagini, cu 7 capitole, relaxanta si nostima. dar de la care ma asteptam sa-mi demonstreze ca romania din vremea lui caragiale nu are nici o legatura cu romania din scrierile lui caragiale. ma rog, oi fi inteles eu gresit, desi ce-am gasit pe site-ul editurii si pe ultima coperta parca tocmai asa ar zice…

lasand asta la o parte, m-am bucurat de reintalnirea cu niste personaje care candva demult imi erau tot timpul prin preajma. Miticii, Zoitica, mam’ mare, Bubico, Goe, tot arsenalul de jupani si cucoane si baietei enervanti si Lache si Mache si tot asa. si apoi mofturile, gazetele, vizitele, certurile, dulceturile, tot poporul ala de moftangii pe care si eu ca mai toata lumea il vede inca zilnic la stiri sau in ziare. si cum altfel cand „tot ce exista in lumea lui Mitica e pe masura numelui sau, adica diminutivat. Este o lume in care nu se petrec drame, ci dramolete, unde nu exista Binele, dar totul se obtine cu binisorul, unde multe rele mici te impiedica sa vezi vreun Rau mare” ?

nu prea ma prind insa de ce s-a pus atat de mult accent pe faptul ca ar trebui sa gasim aici o rasturnare a tuturor impresiilor noastre despre caragiale. e drept, capitolele au la final concluzii de genul „tara Miticilor nu e Romania contemporana lui Caragiale, ci una din multele ei dubluri fictive, care-si joaca rolul putin mai stangaci decat protagonista din istoria reala„, concluzii care mie nu mi-au parut sustinute de continutul capitolului. hm.

sa zicem ca eu vreau prea multa exactitate si ca de fapt e bine asa cum e. merg mai departe, capitol dupa capitol, iar concluzia la care ajung este ca romania aia a lui caragiale e o romanie contemporana tuturor, ca omul a citit in roman ceva de speriat si a stiut sa extraga de acolo tot ce are el mai rau si mai enervant. pai si? nu de-aia e caragiale mare? ca daca n-ar fi facut decat un portret fidel al contemporanilor lui, asa cum as putea sa fac si eu (adica sa merg in vizita la matusa-mea si apoi sa scriu o schita despre ce-am patit acolo…desi asta ar putea iesi amuzant🙂 ), n-ar fi fost mare lucru de capul lui.

dintre cele 7 capitole preferatele mele sunt „Ce cauta Grecu’ in Germania?” si „Tatal & fiii”. primul vrea sa ne explice de ce s-a exilat caragiale la berlin, iar raspunsul e „Nu stiu!”. ei, raspunsul ar fi pe la inceputul capitolului, cand Ioana ne zice ca „scrisul sau devine un exercitiu de exorcizare ratat. Cand raul n-a plecat de langa tine prin scris, prin ras, cand raul continua sa-ti faca rau, nu-ti mai ramane decat sa pleci tu de langa el.” normal, zic eu, ca te duci intr-o lume cat se poate de diferita de aia pe care o cunosti tu. si avand in vedere cum arata lumea pe care o vede caragiale, ce poate fi mai diferit decat germania? in nici un caz franta. de altfel cred ca a ales berlinul si fiindca nu e atat de tipic nemtesc ca alte mari orase ale nemtiei si a pastrat astfel minimul de legaturi cu lumea pe care o stia. ma rog, astea is presupunerile mele facute ca sa le fac, cine stie ce motive o fi avut omul sa se duca tocmai la berlin?

al doilea capitol despre care ziceam mai sus e o paralela intre tata si cei doi fii ai lui (eu il stiu doar pe mateiu), intre lumile lor si felurile lor de a fi. pare a fi cel mai „serios” din carte (sper sa nu fi zis o prapastie aici😀 ) si ma suspectez ca mi-a placut fiindca imi place mateiu mai mult decat tatal🙂 .

de altfel, m-a binedispus tot volumasul. frumos scris, da’ poate n-am inteles eu ce trebuia din el. m-am bucurat de revederea cu gasca lui caragiale si mi-a placut teribil povestioara de la final. care e diferenta dintre o piramida si o musculita?

Explore posts in the same categories: eseu, lit. romana

3 comentarii pe “Ioana & Miticii”

  1. luciat Says:

    n-am citit nici asta, nici sinuciderea fecioarelor😦
    in fine, voiam sa-ti spun ca-mi place foarte mult blogul tau si sa nu care cumva sa te lasi

  2. zumcititor Says:

    merci de aprecieri! de lasat nu ma las, insa nu stiu ce ritm o sa am. cert e ca n-o sa ma fortez sa scriu ca dupa aia iese rau. oricum ma bucur ca iti place🙂

  3. dollypisica Says:

    zumcititor, eu cred ca ai inteles foarte bine ce ai citit. problema cu ioana parvulescu e ca ea crede ca romania din epoca aia era chiar raiul pe pamint, iar caragiale un inchipuit care vedea totul in negru si fugea de bine. adica lumea lui nenea iancu n-ar avea nicio treaba cu realitatea. nu zic ca nu s-au facut multe lucruri bune pe atunci la noi, dar nu are rost sa idealizam si sa ne furam caciula. eu asa cred.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: