Curatenie, leapsa, post si altele

Am mai schimbat cate ceva pe aici. Se plangea cineva intr-un comentariu ca sunt caracterele prea mici. Asta se modifica din browser. Asa ca nu am ce face. Apoi, mi s-a recomandat sa despart textul in paragrafe mai scurte. Corect, e mult mai usor de citit si arata si mai bine. Am frunzarit prin blog si am coafat nitelus postarile anterioare. Doar cu un spatiu pe ici, pe colo, nu cu alte modificari. Am mai schimbat si prin blogroll, dar nici eu nu mai stiu ce ca tare multe linkuri s-au strans pe acolo.

Ma cam enerveaza „imbunatatirile” astea de la WordPress. Am bajbait nu stiu cat pana sa ma prind ca blogroll-ul este ceea ce se cheama acum „legaturi”. Apoi a trebuit sa redescopar tot felul de chestii cu care de-abia ma obisnuisem si pac s-au schimbat. Detalii marunte.

Am umblat destul de mult, am lucrat ca tractorul pe camp, am mai si citit intre timp. Am atatea de scris ca mi-ar trebui o vacanta, cateva cartuse de tigari si muuulta cafea (neaparat buna) ca sa pot da gata totul fara sa mai zboare juma’ de an. Nu am scris nimic, am citit destul de putin. Post adica. Deh, mai sunt si perioade de-astea.

Intre timp, de cand tot tac si fac diverse alte lucruri, m-am trezit cu o prima leapsa. M-am bucurat, ca ma amuza chestia asta (cel putin citita la altii, uite ca la mine n-a fost amuzant fiindca am intarziat mult cu raspunsul). Dar mai, mai, ce leapsa… Un oras ca o femeie? Recunosc ca nu m-am gandit niciodata la orase asa. M-am gandit doar la orase colorate. Adica tot orasul intr-o singura culoare: cer, iarba, oameni, case. Nu stiu exact cum am ajuns la asemenea asocieri, da’ parca pornea de la nume. Bucurestiul e clar un oras rosu, Ploiestiul e gri, Buzaul e roz murdar, Ramnicu Valcea bej – maroniu iar Timisoara negru cu reflexe violete. Ce, nu-i asa? In fine, nu despre asta trebuia sa scriu.

Am ajuns la Arezzo intr-o dimineata tarzie de octombrie, acum un an. In Toscana, la vreo 2 ore de mers cu masina de Florenta, in mijlocul unui peisaj mai putin spectaculos ca restul regiunii, cu tot felul de depozite si fabricute presarate pe marginea drumului, ici-colo in departare cate o vila galbena inconjurata de chiparosi. Tin minte ca am bajbait putin cautand intrarea in oras (ieseam de pe autostrada), iar in oras ne-am tot invartit sa gasim parcare. Nu puteai lasa nicaieri masina mai mult de 2 ore si cum mersesem acolo cu un scop clar si stiam ca dureaza mai mult de doua ore, a fost cam complicat.

Pana la urma am parcat pe o strada in panta ce ducea spre centrul vechi si am pornit-o prin oras, cautand Basilica di San Francesco unde este La Leggenda della Vera Croce a lui Piero della Francesca (asta era „scopul”). Venind din Florenta cea forfotind la orice ora din zi si din noapte, Arezzo parca era din alta lume. Nu era nimeni pe strazi, o liniste perfecta. Era, ce-i drept, ora pranzului. Am mers in Piazza Grande. O biserica romanica, avand frumusetea austera si perfecta a bisericilor romanice. Loja Vasari, unde am stat la o terasa si am baut o cafea uitandu-ma in nestire spre piata aia goala si atat de frumoasa. Cand si cand mai treceau copii pe biciclete. Parca facusem un salt inapoi in timp.

M-am urnit greu spre San Francesco. N-as mai fi plecat de la terasa din loja. Poveste care s-a repetat odata ajunsa in bazilica. Se tot vorbea de muzee la un moment dat, pe blog la luciat si nu numai. Eu cand vad ceva care imi place ma emotionez de imi dau lacrimile si tremur, nici vorba de plictiseala. Stau si o zi intr-un muzeu fara probleme. Asta e insa o alta poveste. M-am uitat la fresca lui Piero cateva ore. Inarmata cu binoclu, altfel n-as fi vazut decat siluete colorate. Nu ma durea gatul, nu-mi era foame, nu-mi era frig. Frumos de nu mai voiam sa plec.

Am iesit pana la urma, m-am mai invartit prin oras. Am ajuns la dom, care ascunde si el o minune a lui della Francesca, apoi la San Domenico. Aici era plin de schele, dar nici tipenie. Era slujba si din difuzoare se auzea vocea preotului. O biserica goala, intunecata, invadata de cantul bisericesc. Am stat vreo jumatate de ora admirand Crucifixul lui Cimabue.

Apoi cativa pasi pe Corso Italia. Aparusera oamenii, galagie, dar o galagie retinuta, magazine multe, seara. Am plecat inapoi spre Florenta cu gandul ca ma voi intoarce.

Cu ce femeie seamana? Cu femeile din frescele lui Piero della Francesca, nu am nici un dubiu. Femeile lui parca de piatra, frumoase, cu proportii perfecte, cu trasaturi aristocratice, delicate si discrete. Asa e si orasul care le adaposteste. De o frumusete aristocratica si fara nimic strident.

Stiam ca e plin de romani. N-am vazut nici unul. Discreti si ei. Arrivederci, principessa, ca in filmul in care ai avut rol principal. Of, mi s-a facut dor🙂 . Si da, are si Arezzo o culoare: albastrul cerului din picturile aceluiasi della Francesca. Culoarea, norii, forma lor, chiar felul in care sunt asezati pe cer vin parca din picturile alea de la 1400.

Avand in vedera ca e o leapsa, trebuie s-o dau mai departe cred. Asa ca merge la lilanda, iar eu ma apuc sa scriu despre o carte.

Explore posts in the same categories: blogosfera, diverse

3 comentarii pe “Curatenie, leapsa, post si altele”

  1. isuciu Says:

    Mi-am fracturat mausul cat am clicait spre blogul tau. In sfarsit, ai facut curat, acum povestea promisa !

  2. zumcititor Says:

    a, multam de fidelitate, dar nu mai bine iti pui niste feed-uri (sau cum se numesc alea) sa te anunte cand se scrie pe aici? ca sa nu mai muncesti bietul mouse… vin si povestile, catinel catinel.

  3. isuciu Says:

    Ma intereseaza ce scrii tu, nu ce „se scrie” pe acolo.Nicio problema, te prind eu !


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: