Micutul Teodosie sau pledoaria pentru literatura

Deci suntem la capitolul enutziasm. Si laude. Desantate. O sa va povestesc despre o minunatie, despre o carte pe care oricine, oricand, tre’ sa puna mana s-o citeasca. O frumusete! O bucurie, o poveste, o nebunie. Da, da, Teodosie cel Mic trebuie citita de urgenta daca n-ati facut-o pana acum, iar daca ati citit-o, stiti si o s-o recititi🙂

S-a scris mult despre Teodosie cel mic, cu pasiune sau indiferenta, cu entuziasm copilaresc sau cu o voita atitudine critica si cu detasare (drept sa spun mi s-a parut ca simt, la cei care au fost cumva „reci”, o urma de gelozie sau de „ce e cu asta de il lauda toata lumea, ca nici macar nu-i cine stie ce de capul lui?”) Nu cred ca am ceva de zis in plus. Mi-a placut… nici nu pot sa spun cat de mult.

Razvan Radulescu – Teodosie cel Mic, Polirom 2006

Am lasat pe post de introducere bucata asta scrisa acum cateva luni, imediat dupa ce terminasem cartea. Intr-un fel ma bucur ca n-am putut sa termin postarea atunci si am ajuns in luna mai (deci a trecut juma’ de an intre prima impresie si momentul in care am reusit sa scriu ce cred) fara sa fi spus nimic despre Teodosie. Fiindca, poate, acum pot sa spun ceva mai coerent si mai putin influentat de entuziasmul care m-a lovit cand am citit-o. Poate.

Cred ca deja se cam stie „despre ce e vorba”. Oricum nu-mi trece prin cap sa fac un rezumat. Si nici sa stric placerea celor care n-au citit-o inca. Sigur, rezista bine-mersi chiar daca vine cineva si ti-o povesteste pe toata, fiindca e atat de minunat scrisa ca te lovesc incantarile chiar daca stii povestea. Insa e frumos si sa te lasi surpins de imaginatia autorului si de toate rasturnarile de situatie si scenele incredibile ce apar la tot pasul.

Cam astea sunt cuvintele cheie: nemaipomenit, minunat, fenomenal, excelent, perfect si asa mai departe. O carte nu tocmai micuta (are 432 de pagini) care reuseste sa nu plictiseasca deloc. Ba din contra. Eu m-am apucat de citit dupa ce dadusem peste entuziasmul altora (bloggeri si critici) pe net. Am deschis cartea si am gasit asta:

„Cateodata, cele mai mici adieri de vant sint doar rezultatul lesinat al unor furtuni furioase.”

Dupa ce o astfel de adiere m-a purtat pret de o pagina si jumatate prin toate locurile-cheie ale povestii ce urma sa inceapa, m-am trezit in Capsunaria Bufnitei Kaliopi. M-a luat un pic ameteala (sa fi fost de la vant?) Pana sa ma dezmeticesc au navalit peste mine Pisicainele Gavril si Fantoma Otilia. Minotaurul Samoil, Somnul Protector Oliviu, Otto din Ottoburg, furnicile verzi si cele vinete, Marele Monstrulet, toti in frunte cu generalul Marin Caciulata si cofetareasa Geta au continuat atacul asupra-mi si m-au dat gata. Doar Teodosie, copilul trimis la somnul de dupa-amiaza si ajuns direct in Capsunarie, a reusit sa ma mai tina cu picioarele pe pamant.

Si personajele nu sunt totul. Mai e si lumea in care se invart – lumea noastra, Bucurestiul cu Cismigiul si Herastraul (cu tot cu vaporasul cu beculete colorate), Kogalniceanu si cofetaria Lamaita, apoi Bucurestiul inconjurat de Marele Zid Portocaliu si Lacul Rece cu Golful Balenei, minele de la Petrila, Marea Noastra si canalul Filiasi – Marea Noastra, Capsunaria, Ciupercaria si Valea Capercilor, Ottoburg. Harta e pe coperta si la pagina 161, nu exista pericol de ratacire. Nu exista oricum.

Am mai postat o insemnare despre Teodosie cand inca nu o terminasem. Cum am spus si acolo, urmatorul soc de dupa cel produs de asemenea adunatura de personaje si locuri fantastice a fost cel al perfectiunii intregului. Totul extrem de bine scris, dialoguri impecabile, reale, nu te indoiesti nici o clipa ca bufnita aia chiar are o capsunarie la marginea Bucurestiului sau ca un somn ar putea vorbi altfel decat o face Oliviu. E perfect, personajele sunt credibile, ba mai mult, sunt reale, exista, le vezi, le auzi si le crezi.

Mi-e si jena sa scriu mai departe. Nu fac decat sa ma entuziasmez, desi ma laudam ca entuziasmul initial s-a potolit. Acum cand scriu imi vine sa ma pun din nou pe citit. Ar trebui sa spun si despre poveste, dar prefer sa o citez pe luciat (sper ca nu se supara pe mine): „exista iubiri, razboaie, evadari, tradari, morti eroice, glorioase fapte de arme, rapiri, vizite in lumea subacvatica, in pestera monstrului, in camera autorului, acte de terorism, defilari in fata unei tribune acoperite cu pinza rosie, meciuri de tenis, partide de sex cu calus, zboruri cu montgolfierul sau cu bicicleta, metamorfoze din dragon in omida si din om in gindac, inventii nebunesti si multe altele”.

Da, dar… asta e tot? Nu. Desi nu te trage de maneca si nu iti scoate ochii, dincolo de desfasurarea asta de imaginatie nemaipomenita exista o groaza de alte chestii. M-am apucat acum sa citesc despre postmodernism si tot bifam caracteristici gasite in Teodosie. Joaca, ironie, parodie, intertextualitate, plimbari prin diverse epoci, umor negru. Sper ca nu spun prostii. Autorul isi baga si el nasul in poveste, intr-un mod incantator, nazbatiile personajelor te poarta prin diverse alte personaje intr-o plimbare literara. Si sa nu uit, perfectiunea felului in care e scrisa (doar nu era sa zic „scriiturii”!?) merge pana la titlurile capitolelor (un singur exemplu, la intamplare: „XIV. Oliviu e instabil emotional”🙂 ).

E imposibil sa scriu despre cartea asta intr-un singur post. De fapt, i s-ar putea dedica un blog intreg. E inepuizabiala. Si cat ma bucur! Am fost asa de fericita sa gasesc o carte, scrisa in Romania de acum, care sa fie asa o sarbatoare pentru literatura. Care sa vorbeasca despre atat de multe lucruri intr-un mod atat de gingas. Asta inteleg eu prin scriitor, prin literatura, prin roman. O lume intreaga, expusa pana la detaliul cel mai mic, dar nu in mod direct, o lume populata de alte lumi mai mici – personajele, cu dramele, bucuriile, maniile, fricile, placerile lor, un intreg din bucatele dar lipit perfect. O lume rotunda si vie, dependenta de personajele ce o populeaza, care la randul lor depind de intregul in care se invart.

Nu cred ca ar fi fost asa fara grozavia din final. Nu se putea o lume fara moarte, nu? Si e cum trebuie: socanta, dureroasa, neasteptata desi parca stiai ca urmeaza sa vina. Zdrang, peste cititorul pierdut de admiratie in fata ispravilor vitejesti ale pisicainelui.

Ma opresc. As fi vrut sa mai spun despre invataturile pisicainelui Gavril catre Teodosie. Sunt scene care m-au innebunit de placere. As mai fi vrut sa povestesc despre toaletele Otiliei, despre amorurile personajelor, despre… Uf! Trebuie sa ma opresc aici. Cititi cartea!

In final, avand in vedere ca scriu cam tarziu despre ea, dupa ce a facut valva peste tot, m-am gandit sa fac o colectie de linkuri la alte posturi sau la cronici existente pe net. Ce am gasit eu. Poate o fi utila cuiva. Insa trebuie sa va avertizez, inca o data: cititi cartea inainte. Nu ca si-ar pierde din farmec daca stiti mai mult decat ar trebui despre personaje sau actiune, nu are cum sa piarda. Insa e una dintre cartile alea care te fac sa arzi de nerabdare sa vezi ce se intampla in paginile urmatoare si e bine sa nu pierzi bucuria de a te minuna descoperind atata imaginatie si pofta de a povesti.

Deci daca vreti sa vedeti ce s-a scris despre Teodosie, chit ca o faceti inainte sau dupa ce o cititi, linkurile care urmeaza va vor fi, sper, utile.

Incep cu blogurile: luciat s-a entuziasmat aici si si-a amintit de copilul regal aici. Ionucai i-a placut, dar se astepta la mai mult. Cu drag mai scriu criz (mai nou blogul ei cere parola, asa ca nu mai pot sa pun link criz a revenit si am gasit si un adorabil supliment aici🙂 ) si suzi, in Poiana lui Mayuma aflam cate ceva despre nasterea cartii, iar la Cezar Paul-Badescu despre absurdul drum spre publicare pe care l-a avut. Lui Turnavitu i-a placut, Jane insa nu e entuziasmata (nici blogul ei nu mai permite accesul liber). Mai recent a scris si raulnecesar (si inca si mai recent aici), care n-a terminat-o inca (sunt foarte curioasa ce-o sa spuna la sfarsit). Fel de fel de pareri asadar, ceea ce e oarecum firesc. V-ati prins ca e o carte care poate genera asa ceva. Cam asta am gasit pe bloguri, daca a mai scris cineva si nu l-am descoperit poate imi dati un link. UPDATE: un nou cititor de Teodosiecapricornk13.

Acum ar fi trebuit sa urmeze interviuri cu autorul si cronici „serioase” de prin diverse reviste. Din pacate, unele au disparut, alte site-uri au fost reactualizate si acum nu mai gasesc ce ma interesa, asa ca nu am prea multe. Un interviu se mai gaseste aici (pe cel din Observatorul cultural nu-l mai gasesc), l-am regasit si pe cel al lui Ovidiu Simonca, cronica Biancai Burta-Cernat in Observatorul cultural, apoi cronica lui Andrei Terian din Ziarul financiar aici, Alex Goldis in revista Cultura, Bogdan-Alexandru Stanescu in Adevarul literar si artistic, Mihai Iovanel in Gandul (doar cateva randuri) si in Cultura, o cronica pe liternet, preluata din Suplimentul de cultura, plus fragmente din carte aici, aici si aici. S-a mai scris despre: 1, 2, 3, 4 si 5. Cam asta e tot ce am gasit.

Cred ca e timpul sa inchei. Acum ceva vreme ii povesteam unui prieten despre Teodosie si la un moment dat exclama: „ah, si inamicul meu cel mai mare e tot somnul! si e protector.” Cred ca m-a invins si pe mine somnul protector si merg la culcare. Desi mi-e o pofta de capsuni…

Explore posts in the same categories: lit. romana, meserie!, roman, rr

8 comentarii pe “Micutul Teodosie sau pledoaria pentru literatura”

  1. turnavitu Says:

    Nu cred ca laudele sunt desantate. Comentariul tau despre Teodosie este excelent. Direct, sincer si entuziast. Mi-a placut foarte mult ! Chiar ca iti face pofta sa recitesti cartea – o sarbatoare pentru literatura, bine-ai spus !

  2. luciat Says:

    @zum – ma bucur ca ti-a placut si ti-a ramas placerea intacta dupa citeva luni. „Am fost asa de fericita sa gasesc o carte, scrisa in Romania de acum, care sa fie asa o sarbatoare pentru literatura. ” da, exact! si eu la fel!
    si ce coincidenta cu somnul, care e si dusman si protector, ca tocmai ma gindeam si eu🙂 numai ca sa stii ca eu nu mai pot capsuni, sint exact ca bufnita care suspina dupa cartofi, daca-mi aduc bine aminte, ca atita am mincat capsuni in ultimu timp…
    o sa ma uit pe linkurile tale, sigur n-am citit de la unele (misto sa faci o compilatie)

  3. zumcititor Says:

    @ luciat: eu pot capsuni, ca mananc moderat🙂 . si cartofi tot asa. ciuperci n-am mai mancat de mult, da’ nu stiu din ce motiv de d’astea nu mi-e pofta. cred ca pana la urma o sa manac niste rosii, ca-s o combinatie a astora trei si fac si tranzitia spre ilie cazane🙂

  4. raulnecesar Says:

    azi mi-am cumparat ciuperci🙂

  5. zumcititor Says:

    @ raul:🙂 pofta buna!


  6. […] 2008 la 8:19 pm pantacruel :economist. pantacruel spune: martie 22, 2008 la 1:41 pm nu ma asteptam! Micutul Teodosie sau pledoaria pentru literatura « zum-cititor-viteaz & dudul-somnoros spune: mai 6, 2008 la 4:07 am […] cartii, iar la Cezar Paul-Badescu despre absurdul drum spre […]


  7. […] (despre cartea asta zum a scris mai pe larg aici) […]


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: