„Istoric, specialist in Evul Mediu”

„puck Says:
oare numai mie mi se pare ciudat ca la sectiunea poezie a castigat o carte DESPRE poezie si nu un volum ( caci Vinea si CR aveau ceva debuturi chiar bune, ma rog, aveau de unde alege).

luciat Says:
puck – nu e o carte despre poezie – e o carte DE poezie despre poezie exista sectiune separata de debuturi
Lucrari in verde e foarte frumoasa si merita, clar, e mult mai mult decit o plachetzica de debut…

puck Says:
sure:)
puck Says:
un fel de ‘complete idiot’s guy to poetry’

luciat Says:
asta-i buna! ai citit cartea?

puck Says:
nu inca. nu fac parte din targetul cartii. mie imi place poezia si cand I feel like it , stiu ce sa fac. asta nu inseamna ca, daca imi pica in mana, nu o sa incerc sa o citesc. ci, repet, ca mi-as fi dorit sa castige o carte de poezie. iar pentru cartea Simonei Popescu, sigur se gasea un premiu special sau o alta categorie. dar deja depasesc limite.

luciat Says:
puck, daca tu zici ca nu faci parte din target, nu faci, ce sa facem?
sa stii doar ca nu e in regula sa “etichetezi” o carte daca n-ai citit-o
si ma intreb de ce nu ma crezi cind iti spun ca e o carte “de” poezie…
“despre” poezie s/au scris si se vor mai scrie inca multe poezii…„

Simona Popescu – Lucrari in verde sau Pledoaria mea pentru poezie, Cartea Romaneasca, 2006

Sper din tot sufletul ca intre timp puck a citit cartea (discutia asta se petrecea candva demult pe blog la luciat) si ca s-a convins ca poate foarte bine sa se considere in target-ul cartii 🙂

Si mie imi place poezia. Cred ca am mai spus-o. Imi place, chiar daca probabil nu o inteleg intotdeauna (ah, asta cu intelesul nu-mi place…). Lucrari in verde, pledoaria pentru poezie a Simonei Popescu, este o carte de poezie, despre poezie, cu poezia ca personaj principal, cu cititorul de poezie ca target laolalta cu cititorul care refuza poezia fiindca n-are chef, sau fiindca i s-a luat de poezie (aici prin poezie intelegand chestiile alea plicticoase pe care trebuia sa le invatam pe de rost la scoala si apoi sa le comentam regulamentar, cautand figuri de stil si ce-a mai vrut sa zica poetul), sau fiindca habar nu are cum sa citeasca poezie sau pur si simplu.

Cartea a fost premiata in 2006 de Cuvantul la categoria poezie (motivul discutiei de mai sus). Deci e poezie, veti zice. Sigur ca e. Dar mai e si o groaza de alte chestii.

Pentru mine a fost in primul rand biblioteca ideala. Aflata in casa cuiva care citeste mult si bun, care iubeste poezia si vrea sa ii convinga si pe altii ca poezia e misto. Sau care isi deschide cu bucurie usa cuiva care e infometat de poezie si vine sa devoreze volume intregi. Dar, uf, ar trebui sa fiu un pic coerenta, poate intelegeti totusi ceva 🙂

Asadar avem cartea: 322 de pagini, format mare! 11 capitole + generic (soundrack si cast, foarte util) + CD in lectura autoarei. Foarte multe personaje si o a doua carte la subsol, unde vacarmul e de nedescris, un alt cor de personaje vociferand de acolo. Uitasem de Tiganiada si cu ocazia asta m-am gandit ca imediat ce ajung acasa o s-o rasfoiesc nitel (si prin subsolul ala se intamplau multe). Avem indicatii de regie. Avem si un… curs. Deci ce e asta? Poezie, roman, teatru, eseu, ce?! E de toate.

Exista in carte o profa la litere care vrea sa-si convinga studentii sa citeasca poezie. Totul incepe cu un scoateti o foaie de hartie, hartie pe care ei, studentii, trebuie sa spuna daca citesc sau nu poezie si daca da de ce da si daca nu de ce nu. Si de aici porneste o intreaga aventura a lui Profy, Scry si Sy, inconjurate de o gramada de poeti, poetese, romancieri, filosofi, fizicieni, pictori, staruri rock, prieteni etc. Finalul nu e explicit, nu ni se spune ce s-a intamplat „pana la urma” 🙂 . Adica nu ne spune Simona Popescu, dar va spun eu.

La urma te curpinde o mare pofta de citit. Poezie si nu numai. Eu am pus un CD (e o groaza de muzica in carte, nu degeaba are la final soundtrack) si m-am pus pe rasfoit niste carti de le aveam in casa. Apoi am plecat la vanatoare. Fiindca am umplut juma’ de carnetel cu nume, unele cunoscute, altele nu. De unii uitasem, pe altii nu ii stiam, pe altii ii si stiam si nici nu-i uitasem da’ tot mi s-a facut brusc pofta sa-i citesc. Si m-am apucat de rascolit dupa carti, de cautat poezie pe internet, de intrebat in stanga si-n dreapta, de citit. Si inca mai citesc. Si mai am, carnetelul are pagini multe 🙂

In fine, ar fi multe de spus. Nu ma bag la partea cu postmodernismul ca nu ma simt in stare. Nici nu cred ca e neaparat necesar. Cartea se citeste si se reciteste, are o groaza de straturi si de aluzii si mai are o alta gramada de aluzii pe care eu nu le-am perceput. La urmatoarea lectura, sunt curioasa ce mi-o rezerva atunci. Fiindca o s-o recitesc cu siguranta, dar sa mai treaca ceva vreme.

Lucururi neplacute ar fi si de-astea, dar le-am cam uitat. Poate ca Profy e prea profa si poate ca Profy e prea profa care vrea sa para cool. E ea cool, dar uneori se cam straduie si se vede. Dar nu pot si nici nu tin sa dau exemple, peste astea am trecut rapid. Cel putin la prima lectura. Ah, da, ma plangeam si de avertismentul de la inceput – „Interzis prostilor de orice fel”. Dar avertismentul se vede altfel dupa lectura, fiindca „poezia-i misto/ TAVES BAHTALO/ nu-i pentru prosti si nu-i pentru elite”. Ma rog, nu insist.

Ma gandeam sa dau ceva citate, dar am constatat ca am prea multe 😀 . Fragmente puteti citi dand clic mai sus pe poza si pe LiterNet, apoi puteti citi ce spune luciat (aici, aici si aici), ce spune Observatorul cultural si o poveste faina de la Dan Sociu. Ar mai fi, dar nu vreau sa adun link-uri.

Mai voiam sa pun un fragment din Scotch Drink a lui Robert Burns. Cautati-o pe net, tre’ sa fie. Mi s-a facut cam lene. Dar sa fie in engleza, e mortala! Si W. H. Auden care se jeneaza sa spuna ca e poet, ca se uita lumea ciudat (doar nu se poate trai din poezie?!), dar nici de conversatie nu prea are chef, asa ca povesteste si ne invata care e profesia care omoara brusc orice curiozitate: „istoric, specialist in Evul Mediu” 🙂 (mie mi se pare extrem de poetic si sigur as pune intrebari). Si na, multe, multe altele. Ma uit acum la carte si ma amuz, e plina ochi de post-it-uri verzi si arata ca dracu’, tocita, chiar rupta, indoita. Eu am grija de carti, dar pe-asta atat am plimbat-o ca a ajuns asa. Nu-mi pare rau, ca e menita sa arate „muncita” 🙂

O sa revin. Dupa ce o recitesc si cand mai citesc poezii, inevitabil o sa-mi aduc aminte cate ceva. Si poate spun mai multe, ca acum mare lucru n-am spus. Hush, hush…

Explore posts in the same categories: lit. romana, poezie