Pauza de tristete

Miruna Vlada – Pauza dintre vene, Cartea Romaneasca, 2007

Ma bucur ca am citit-o mai demult si ca nu am scris imediat. Am mai zis, am reactii extreme cand citesc poezie. Daca nu-mi place, daca ma enerveaza ceva, sunt gata sa „desfiintez” totul cat ai zice peste. Si spre deosebire de cartea Liviei Rosca, pe care o citisem chiar inaintea Pauzei, cartulia asta mi-a starnit reactii. Mai exact, m-am enervat peste masura.🙂

Intre timp mi-a mai trecut. Am mai citit, am mai lasat sa se aseze. Ce nu mi-a placut nu-mi place in continuare, dar am gasit si chestii bune.

Nu e pe gustul meu, nu-mi spune mare lucru – asta nu s-a schimbat. E o risipa de tristete urlata, de cuvinte si imagini care se vor socante. Prea mult sange, prea multa menstruatie, prea multe referinte la autoare tragice. Eu nu pot sa inghit ceva de genul: „asa incepe mereu/ imi pun mana intre pulpe/ si gasesc ura scobita/ o scorbura plina de buruieni putrezite/ unde veveritele se sufoca”. Sau: „sunt zile in care/ sangele menstrual imi/ curge in loc de lacrimi”. „femeile cu o menstruatie dantelata/ poetesele/ numai sa-si cresteze pantecele stiu.” E fortat, e construit si fals, nu ma convinge.

Imi vine sa zic si eu ca Simona Popescu – „ma rog, sa trec mai bine peste tampeniile astea burtocentriste” (tocmai citesc Exuvii, care imi place mult, citatul e de acolo). Pauza dintre vene e o carte greoaie (eu una am citit-o greu), cu aglomerari de cuvinte menite sa… descrie tristetea? Uf, e aproape banal sa dai citatul asta, dar nu ma pot abtine: „Dying/ Is an art, like everything else./ I do it exceptionally well./ I do it so it feels like hell./ I do it so it feels real./ I guess you could say I’ve a call.” Si sa scrii despre tristete e o arta, iar Miruna Vlada doesn’t have a call.

Mi se pare ca pic si eu in capcana si incep sa folosesc prea multe cuvinte care nu isi au rostul. Deci pe scurt, ingramadeala de gemete si sange nu m-a impresionat aaaabsolut deloc. Pacat ca sufoca ce e cu adevarat reusit in carte. Eu de-abia la a doua citire am descoperit ca imi plac poeme (aproape) intregi: In gerul poetei (mai putin balele), Castelul Goethe, Note la albumul foto german. Ici-colo cate un vers, cate un titlu (spre exemplu imi place foarte mult Nimic interzis doar apropierea, imi place si titlul volumului, care se regaseste in doua poeme – doua? parca da). Daca la Livia Rosca ansamblul putea fi declarat OK in schimb bucatelele componente erau sterse, aici e invers. Exista poeme bune, exista bucatele bune, dar ansamblul ascunde asta sub o mare de secretii nocive.

Cred ca pe undeva as putea face o paralela cu Jeni Acterian. Uite acu’ mi-a trecut prin cap. Doar ca Jeni, cu toate depresiile si fricile ei fluturate, parea mai naiva si mai sincera. Un pic teribilista. Miruna Vlada prelucreaza prea mult si ascunde sinceritatea. Habar n-am daca un poet trebuie sa fie sincer, probabil ca nu, probabil e o tampenie ce spun aici, dar pe de alta parte o durere construita e mai rau decat orice.

Totusi, drept sa spun, ma bucur ca nu am gasit „gingasia” si „feminitatea” Liviei Rosca. Ma bucur ca e totul mai aspru si bolovanos. Si ma bucur ca am avut reactii extreme, ca nu m-a lasat indiferenta. Dar mi-a placut mai mult sa ascult CD-ul decat sa citesc (autoarea are o voce interesanta, un pic masculina as putea zice). Daca ar fi mai multe absente in poemele ei… Si, poate, un dram de ironie.

Explore posts in the same categories: lit. romana, poezie

10 comentarii pe “Pauza de tristete”

  1. Liviu Says:

    Am avut ocazia anul asta sa o ascult pe Miruna Vlada citindu-si cateva poezii chiar la mine in liceu. Mi-a facut o impresie buna. Nu stiu daca i se poate reprosa orientarea imagistica spre care se indreapta intrucat care-ar mai fi rostul poeziei daca nu acela de a inova…? N-am avut niciodata aceasta carte in maini sa imi pot face o parere generala, mai mult de cele cateva poezii aruncate in aer; imi place si ca om. Nu-mi place insa ca inca il tine pe Octavian Soviany dupa ea, ca nu se poate elibera inca de „radacini”…

  2. zum Says:

    @ Liviu: eu nu prea vad nimic inovator in imaginile socante. e nevoie de mai mult. dar cum spuneam, are poezii care si mie imi plac. cat despre omul Miruna Vlada, eu n-o cunosc, dar ii mai citesc uneori blogul. si mi-e simpatica, de-aia mi-as fi dorit sa-mi placa mai mult cartea ei😀

  3. Miruna Vlada Says:

    multumesc zum de comentariu. e unul f constructiv si sincer vorba ta ca daca scriitorii nu sunt sinceri, macar cititorii sa fie.
    sa stii ca si eu am avut aceeasi senzatie dupa ce am predat manuscrisul la editura (cam in pripa dar asta nu ma disculpa, puteam sa spun pursi simplu Nu). interesant este ca poemele pe care le numesti ca fiind bune pt tine sunt chiar cele citate cel mai frecvent in acest sens. deci acolo „e ceva”clar. iar despre pasajele pe care le citezi ca fiind violente scremute si „greoaie” e o observa’ie de asemenea pertinenta din perspectiva celor ce au acuzat si volumul meu de debut, poemextrauterine, de asa ceva, spunand ca nu fac decat sa continui in aceste poeme ce incepusem atunci.
    dar aceste obsrevatii, desi le consider pertinente, nu ma pot determina sa ma dezic de aceste poeme. am tinut sa le pastrez in volum (desi mi se sugerase ce=i drept sa le scot, doar lui Dan Sociu i-au placut un pic) deoarece, spre deosebire de falsul care va transpare voua (si asta cred ca e o dificultate a mea de exprimare poetica poate) sunt forma inchegata a tot ceea ce simt in mod esential si a preocuparilor mele> trup, moarte, substante organice, dezintegrare etc de care poate abuzez. dar excesul este ceva ce ma defineste si nu am cum sa il truchez, fiind mai „potolita”.
    merci oriucm de atentia acordata.
    spor la citit!

  4. Miruna Vlada Says:

    @liviu- pe O Soviany nu il aproape pentru ca nu ma pot elibera de radacini, ci din alte motive, mai.. profunde, citindu-mi biografia vei afla de ce🙂
    dar nici de influenta lui nu ma dezic. a insemnat enorma pentru formarea mea ca poeta, cu un timbru propriu

  5. zum Says:

    @ Miruna Vlada: multumesc si eu de comentariu. drept sa spun, am fost un pic necajita dupa ce am postat, fiindca nu a iesit asa cum as fi vrut (mie nu mi se parea prea constructiv, parca prea am dat iama in ce nu mi-a placut🙂 ).
    n-am citit poeme extrauterine inca. o s-o caut, mai incolo insa, ca sunt multe la rand. spor la scris (si la toate) si tie!


  6. Cred că femeia, în general, are un complex de inferioritate -perfect justificabil, după mine. Exhibarea frustă a sexualităţii, cu fantele şi menstrele din ritualuri mai mult sau mai puţin masochiste dovedesc teama de conformismul poetic.Normal, nu? Însă impresia de inautenticitate provine din felul în care sunt „traduse” experienţele feminine (pe care nimeni, de altfel, nu le contestă): oarecum agresiv, cu pretenţia unei totale persuasiuni asupra cititorului.Confesiunea adevărată nu are nevoie să ridice niciodată tonul pentru a convinge. Numai că… se adoptă fronda, tonul expansiv care năzuieşte să fie avangardist, dar care are ceva disonant, deranjează timpanul cititorului şi îl face să se depărteze, să se dea cu doi paşi înapoi. Femeia trebuie să înveţe să-şi mărturisească adevărul -fie că e cald,intim sau revoltător- în ureche. Să îşi înveţe poezia să respire mult mai natural.Cred sincer că totul pleacă de la faptul că problema identitară a femeii nu a fost, încă, rezolvată cu adevărat.

  7. zum Says:

    @ teodora coman: uf, de cand ti-am citit comentariul ma tot gandesc cum sa-ti raspund. cum n-am ajuns la nici o concluzie, zic repede ce mi-a trecut prin cap. ai dreptate, nu zic nu. dar… e cazul sa generalizam asa? pana la urma, aici era vorba doar despre o carte a Mirunei Vlada. iar ce spui tu pare a se referi la toate femeile (care scriu, sa zicem). si nu stiu daca e chiar ok asta. sau poate gresesc eu…

  8. teodora Says:

    Ei, nu toate, am exagerat, dar multe poetese tinere au debutat cu simptomele acestea, mai mult sau mai puţin vizibile.M-am gândit că dorinţa -sau disperarea?- de autoafirmare e foarte puternică la început.Ca urmare, odată cu maturizarea, tonul se îmblânzeşte, trâmbiţa frondei (tot un soi de publicitate, dar inversă -după mine!) tace pentru că raportul se inversează: poezia este cea care contează cu adevărat.De la „eu, X, scriu asta, eu mă reprezint cel mai bine” se ajunge la „ceea ce scriu -ea, poezia- trebuie să mă reprezinte cel mai bine”.Rectific: nu în toate cazurile, ci în câteva notabile. Gata.Sper că nu am supărat cu adevărat pe nimeni.E doar o părere.

  9. zum Says:

    @ teodora: aaa, acum imi e si mie clar.🙂 ai dreptate 100% dar comentariul precedent parca prea generaliza (cel putin asa mi s-a parut mie si m-am gandit ca e un pic nedrept fata de poetesele care nu scriu asa🙂 ).

  10. insemnaridinsubterana Says:

    Ai dreptate, recunosc că mă mai ia valul tranşanţei. Am o doză de misoginism, cred.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: