DJ Radulescu

Razvan Radulescu – Viata si faptele lui Ilie Cazane, Polirom 2008

Citeam deunazi undeva (nu mai tin minte unde, parca era totusi o revista din asta noua, Pana mea sau asa ceva – mi-e lene sa caut) un articol despre blogurile literare si cum sunt ele de fapt inutile fiindca recomanda aceleasi carti ca editurile si nu descoperi nimic nou citindu-le. Mda. O fi adevarat, insa din punctul meu de vedere blogurile sunt mai mult decat utile fiindca din ele eu chiar aflu despre carti de care altfel n-as fi auzit.

Cel mai bun exemplu e cel de fata: cand oare as fi auzit eu de primul roman al lui Razvan Radulescu daca n-as fi descoperit, citit si ametit din cauza lui Teodosie cel Mic? Si de Teodosie am aflat de pe bloguri, asta e clar. Dupa ce am auzit de existenta lui, am citit ca Razvan Radulescu a mai scris un roman, a luat chiar si un premiu pentru el demult, in indepartatul 1997. Atat de bine l-a recomandat editura ca habar n-aveam de el. Noroc cu Teodosie si cu intrebarile de genul de unde-o mai fi aparut si omul asta ca a mai primit si Ilie Cazane o sansa si a fost reeditat anul asta de Polirom. De data asta reclama a existat: primul roman al autorului lui Teodosie cel Mic🙂

Citind Viata si faptele lui Ilie Cazane n-am incetat sa ma minunez. De ce nu am auzit eu despre Razvan Radulescu pana de curand? Teodosie e misto, a sucit multe minti si pe buna dreptate, Pisicainele e Pisicine iar Somnul Protector e meserias si bate tot in acvariul de lupta, dar cartea asta prima a lui Radulescu seamana in foarte multe privinte cu cea faimoasa. In primul rand, aceeasi siguranta in scris care m-a uimit si la Teodosie. Apoi avem si aici un copil care da titlul cartii si e cel care da un sens „actiunii” dar nu e nici pe departe personajul cel mai captivant. Simpatic si nu foarte vorbaret, copilul Ilie e centrul multor intamplari pe care nu le-a provocat in nici un alt fel decat nascandu-se si mostenind numele (si darul?) lui Ilie Cazane senior.

Si tehnica seamana. Pasajele care se repeta, imaginile innebunitoare (vederile panormaice m-au ametit de tot). Fantasticul e prezent, nu in aceeasi masura ca in Teodosie cel Mic, dar e si e la fel de firesc ca acolo.

Asadar Ilie Cazane, om cu darul de a obtine rosii foarte mari, este anchetat de Securitate. Vasile Chirita e anchetatorul, securistul sinistru care tebuie sa scoata de la anchetat marturisirea unei fapte niciodata comise. Foloseste mijloacele pe care ne asteptam sa le foloseasca, in cele din urma insa capituleaza. Hai sa nu povestesc ce se intampla mai departe🙂 (dar mai departe intr-o carte de Razvan Radulescu nu inseamna ce inseamna de obicei).

Colonelul are parte de cel mai generos portret, primim o gramada de detalii despre el, viata lui, obiceiurile lui, ticurile verbale etc. E un monstru. Asta pana cand incepe sa aiba… probleme metafizice. Pana il vedem alergand de la spital (unde nevasta era gata sa nasca) la sectie. Schimbarea e lina, pe drum se ingramadesc tot felul de maruntisuri, ganduri, fapte, care pe mine m-au nedumerit. Colonelul asta securist bea cafele (obicei burghez de nu se poate, colonele, sa iti fac o cafeluta?), il chinuie gandul la anchetatul cel zambitor care nu vroia sa-i spuna cum obtine rosia, gandul la copilul anchetatului, la educatia propriului copil, hello, ce e in neregula aici?! Parca ma simteam mai confortabil cu Vasile Chirita masurand oamenii in autobuze si facandu-si constiincios slujba in care crede din tot sufletul. Si apoi, sedinte de spiritism?!

Ziceam despre el ca are cel mai generos portret. Asta insemnand portret direct, pe fata. Fiindca de altfel si restul personajelor sunt foarte solide desi impresia e ca ar fi doar schitate. Ilie senior cel zambaret, petrecaret, care ajunge un vrednic gospodar (teribil mi-a placut disperarea soacrei lui Ilie cand incerca in fiecare dimineata sa ajunga prima la bucatarie si de fiecare data gasea treaba facuta si pe ginere cu zambetul pe buze😀 ). Socrii lui Ilie, nevasta, Ilie cel mic, fata colonelului, amica cea manuitoare de spirite, locotenentul Preda, toti sunt tare bine desenati, desi din linii putine. Lumea pe care o compun cu totii, cu trasaturile lor ce migreaza de la unul la altul si apar acolo unde te astepti mai putin e pana la urma o lume care mie mi s-a parut foarte familiara. Oare de ce?

Problema principala pe care o am cand trebuie sa scriu despre cartile lui Radulescu e ca nu stiu de unde sa ma apuc si cum sa structurez totul in asa fel incat sa nu iasa un ghiveci fara inteles. Fiindca e greu. Asa cum amesteca timpul si perspectivele, amesteca si personajele. Trasaturi pe care te astepti sa le gasesti la unul le gasesti la altul. Cand citesti e foarte firesc si foarte limpede, cand scrii e… hm. Si apoi intamplarile pe care le astepti si care nu se intampla si sfarsesti prin a zice ca el, nici nu mai vezi alta posibilitate. Si na, tot felul. Razvan Radulescu amesteca, mixeaza ca un DJ, iar rezultatul e atat de firesc si de curgator si de inchegat ca nici nu stii pana la urma cum ar fi putut scrie altfel cartea asta, cum ar fi putut fi altfel personajele si intamplarile prin care trec, chit ca luate la puricat nici unul nu rezulta normal si bun de potrivit in tipare. Mi-e tare greu sa zic ce cred mai clar decat atat (si sigur n-a fost clar). Incercati si la luciat aici, ea ca de obicei e mai lucida🙂

Sa trag o concluzie? Mi-a placut foarte mult. Nu atat de mult ca Teodosie, dar asta e greu si ar fi fost chiar culmea.

Explore posts in the same categories: lit. romana, roman, rr

4 comentarii pe “DJ Radulescu”

  1. luciat Says:

    pai blogurile sint extrem de utile din acest pdv. si eu tot de pe blog am aflat de teodosie, ca daca ma luam dupa promovarea facuta de editura…
    asta nu-nteleg unii, ca blogul e facut in primul rind sa-ti foloseasca tie personal, sa mai notezi ceva pe el, sa mai primesti o recomandare, sa-ti spui ofurile si tot asa

    suna bine DJ Radulescu🙂

  2. zum Says:

    o, da, blogul e in primul rand bun pt uz personal. si nu-nteleg de ce eu m-am gandit de-abia azi sa caut bloguri literare nemtesti. ca sa citesc reviste e prea greu pentru mine si nici nu stiu pe care sa le aleg. macar sa mai aflu si eu ce se citeste aici, ca stau degeaba in tara lor.

    m-am gandit ca suna mai bine decat dj razvan🙂

  3. Asi Says:

    pai unele reviste mai scriu si ele despre carti, deci e bine pt ei sa zica ca blogurile de gen sunt inutile. eu am scris pe blog despre unele carti pe care le-am citit chiar daca nu e exclusiv blog de carti si doar pentru simplul fapt ca un numar strans de persone a discutat cu mine despre ele, iar altora le-am trezit interesul pt cartea respectiva, voi mai continua sa scriu daca o sa-mi mai adun fortele (scriu greu despre carti imediat dupa ce le-am citit, iar la ceva timp dupa simt ca nu tre’ sa le mai rascolesc). abia astept sa mai citesc si alte review-uri de la tine de pe blog. noroc bun🙂

  4. zum Says:

    @ Asi: vin si eu mai incolo in vizita pe la tine🙂


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: