Blog cu pinguin

Andrei Kurkov – Moartea pinguinului, traducere Mircea Aurel Buiciuc, Curtea Veche 2006

Ma chinui de nu se poate sa scriu postul asta. E foarte nasol cand ai citit cartea cu juma’ de an in urma. Nu ca as fi uitat, dar mi-e greu sa zic ceva si tot sterg. Da’ acu’ m-am enervat: ce naiba, e blog, scriu ce-mi trece prin cap, nu inteleg de ce ma stradui. Se pare ca mi-am pierdut exercitiul cu pauza asta lunga.

Asadar: Ucraina post-diverse-chestii, adica zilele noastre. Viktor Zolotariov e un scriitor fara prea mare succes si fara prea multi bani, aflat in cautare de slujba. O gaseste, dar nu in forma in care se astepta: e angajat sa scrie necrologuri pentru Stirile capitalei. Problema e ca scrie despre oameni care n-au murit inca si evident ca asta duce la o noua suferinta – cea a scriitorului care nu-si vede publicata opera. Insa asta e doar inceputul romanului, treaba se schimba radical si tot felul de chestii dubioase incep sa se intample in preajma lui Viktor: oamenii despre care scrie mor unul dupa altul, el se trezeste mai intai cu o fiica, apoi si cu o sotie, apoi pinguinul i se imbolnaveste grav, apoi… Da, tot felul de chestii i se intampla bietului om in apartamentul lui banal. Roman politist? Intamplari palpitante? Rasturnari de situatie? Da, dar… Ma gandeam ca citatul asta i se potriveste romanului lui Kurkov:

„Avea mai degraba alura unui atlet imbatranit decat a unui gazetar. Si poate ca asa si era, dar nu-i mai putin adevarat ca ochii sai sugerau o ironie pe care ti-o confera mai curand inteligenta si studiile decat antrenamentele lungi intr-o sala de sport.”

Asa si cu Moartea pinguinului: are alura unui roman politist un pic prafuit, dar ochii spun ca-i altceva. Adica un roman despre Ucraina moderna, despre omul obisnuit (care poate fi oricine), caruia i se intampla ceva neobisnuit si prin povestea lui se reflecta toate problemele societatii in care omul asta a nimerit. Iar omul… Omul isi vede de slujba lui, refuzand sa vada adevarul sau amagindu-se atunci cand adevarul sare prea tare in ochi si nu poate sa nu-l vada. Iar cand chiar nu mai poate scapa, decide sa fuga pentru ca, nu-i asa, fuga rezolva toate problemele. Dar nu ne plictiseste nimeni cu tot felul de maxime ca sa ne spuna asta. Nuuu, nici vorba. Ni se servesc: un roman aventuros, un personaj al carui animal de companie e un pinguin bolnav de inima, niste crime misterioase si un final plin de suspans fiindca na, eu una mor de curiozitate sa citesc continuarea. Si cu rusine spun, in primul rand fiindca mor de curiozitate sa aflu ce s-a intamplat cu Misa pinguinul🙂

Inchei citandu-l pe Viktor: „ciudate vremuri pentru copilarie […] ciudata tara, ciudata viata, al carei sens nu-ti vine nici macar sa-l patrunzi, trebuie doar sa supravietuiesti, atat si nimic mai mult…”

P.S. Ah, voiam sa zic ceva despre inmormantarile cu pinguin, voiam sa zic mai multe despre personajele secundare, da’ n-am apucat. Asta e, poate cand o sa citesc si Legea melcului (continuarea).

Explore posts in the same categories: roman

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: