O tara facuta din interdictii

schilf-3114

Juli Zeh – Schilf, traducere Gabriella Eftimie, Polirom 2008

Juli Zeh e o nemtoaica de 34 de ani si asta e motivul principal pentru care am citit cartea de fata. Nu de alta, dar m-a apucat rusinea ca habar n-am care-i treaba cu literatura nemtilor desi traiesc de ceva vreme la ei in tara🙂 Glumesc (numai pe jumatate), de fapt am luat-o pentru ca – hm, nu stiu, pentru ca Juli a fost la festivalul ala de la MTR, am auzit de ea, am citit un fragment, m-am uitat si prin librariile nemtesti si m-am gandit ca merge, as putea sa incerc. La noi s-a mai tradus la editura Niculescu Vultur si inger, a scris dragos c despre ea (lui i-a placut). Schilf e cea mai recenta carte a Juliei Zeh.

Intr-un oras german cat se poate de linistit si de traditionalist se petrece o crima. Un detectiv care tocmai aflase ca sufera de o boala incurabila vine de la Stuttgart sa ajute politia locala si rezolva imbarligatul caz. Cam asta ar fi „actiunea” in doua fraze. Evident, se striga sus si tare ca Schilf nu e un roman politist, ca e mult mai mult de-atat, ca povestea asta cu crime, rapiri si alte mistere e doar un pretext. Corect, daca ar fi fost doar un roman politist nu l-as fi citit, probabil🙂 Si in plus, daca ar fi fost doar un roman politist ar fi fost cam slab. Finalul, cel putin, poate fi considerat plictisitor.

Zeh foloseste povestea politista ca prilej de a scotoci in vietile personajelor implicate si in viata orasului in care locuiesc. Lumea din Freiburg, orasul „perfect in acceptia germanilor, un loc in care traiesc doar oameni fericiti si buni la suflet, un oras ecologist, corect si asa mai departe” (Juli Zeh, citat de pe coperta a patra) e surprinsa la fix. Autoarei ii iese excelent caracterizarea propriei natii din cateva cuvinte. Scrie ca un strain, care observa micile si marile ciudatenii ce unui localnic ii scapa fiindca reprezinta firescul, dar si ca un german care isi cunoaste concetatenii cu idealurile, spaimele si tabieturile lor mult mai bine decat orice strain.

Doi fizicieni, Oskar si Sebastian, foarte buni prieteni in studentie se cearta aparent din cauza unor teorii. Cu povestea lor incepe romanul, in seara cand Oskar vine la obisnuita cina de vineri acasa la Sebastian. Apar Maike (sotia lui Sebastian, o mare amatoare de liste – detaliu pe care n-aveam cum sa-l uit🙂 ) si Liam (fiul), se mai aud cateva nume ce devin importante pe masura ce dai paginile. Se fac salturi in trecut si intelegem cam care-i treaba cu cei doi. Zice autoarea intr-un interviu luat de Elena Vladareanu: „relatia dintre ei este centrul cartii, tot restul graviteaza in jurul lor .” Da, dupa cina asta introductiva incep sa se intample tot felul de ciudatenii: o rapire, o crima, ambele absurde, politia locala nu da de cap cazului si il cheama de la Stuttgart pe detectivul Schilf sa-i ajute. Spre disperarea Ritei Skura, o simpatica si ciudata politista din Freiburg, care tare mult isi dorea sa rezolve ea cazul asta. Si toate ii au in centru pe Sebastian si pe Oskar. Daca vreti un rezumat mai consistent al povestii, mergeti la adinab, ea a scris mai demult despre Schilf si are si cateva observatii amuzante legate de traducere. Eu o sa ma rafuiesc un pic cu ambitiile prea mari ale Juliei Zeh🙂

Schilf e meserias. Are o tumoare pe creier (si stie ca mai are foarte putin de trait), o prietena despre trecutul careia nu stie nimic (pactul e: el n-o intreaba de trecut, ea nu-l intreaba de viitor), un interes pentru teoriile lui Sebastian, fumeaza, are comentarii delicioase la adresa propriei tari („tara asta e facuta din interdictii, ca un castel din carti de joc”) si, pe deasupra, a fost cel care a descoperit-o pe Rita Skura in timpul scolii. Avem deci o relatie profesor-elev si o eleva suparata ca profesorul vine sa-i fure gloria. Pana la urma, pentru ei iese bine (sau ma rog, cat de bine se poate cand stii ca mai ai putintel de trait fiindca iti creste un „ou” in cap). Si Rita mi-a placut: fistichie (despre costumatia Ritei se spune ca „un om destept ar rade la vederea ei, unuia prost i-ar sari tandara”), stapana de pisica, uraste pasarile („are tendinta paranoica de a se simti privita tot timpul, asa ca nu suporta nici spionii zburatori”) si e foarte cu picioarele pe pamant. Detectivii astia doi sunt niste personaje reusite si cel mai pe gustul meu din roman. Se invart de colo-colo prin carte si deslusesc relatiile imbarligate dintre personajele celelalte, ceea ce pe mine nu poate decat sa ma incante🙂

Sebastian si Oskar ma cam enerveaza. Mai ales Oskar, ca Sebastian saracul e o biata victima. Mi se pare ca aduce tot ce e rau in cartea asta care ar fi putut fi mult mai misto daca el ar fi fost altfel. Lasand la o parte rolul negativ pe care il are in povestea propriu-zisa, Oskar e si prilejul unor reflectii filosofice cam greoaie si imbarligate (tocmai mi-a trecut prin cap ca numele o fi un omagiu adus lui Oscar Wilde. Aduce un pic a personaj din Wilde acest Oskar). Poate sunt eu de vina, poate nu inteleg, insa m-au plictisit fragmentele in care se intra in detalii filosofico-stiintifice. Senzatia e ca nici Juli Zeh nu prea stie ce vrea sa spuna, ca a pornit de la o idee ce i s-a parut fascinanta (cea a lumilor multiple) si a ajuns la o mare imbarligatura al carei singur rol e sa ingreuneze o carte care altfel ar fi fost simpatica.

O iubire (homosexuala) imposibila, o farsa sinistra, o poveste cu detectivi, un portret al societatii germane, toate astea amestecate cu ceva idei filosofico-stiintifice destul de ametitor introduse – e prea mult in acest caz. Inteleg eu cumva ce a vrut autoarea, dar cred ca si-a propus prea mult pentru ceea ce poate. Ar fi putut scrie un roman curat, cu personaje puternice, o admirabila oglinda a Germaniei de sud-vest. Asa… well, e ok, merge, e chiar placut, dar iti lasa senzatia enervanta ca e stricat de niste ambitii prea mari. Insa nu-i de mirare ca Juli Zeh se aventureaza pe taramul complicat al fizicii – dintr-un popor de filosofi si fizicieni doar nu era sa rasara o autofictionara care sa-si povesteasca traumele din copilarie sau experientele sexuale din adolescenta. Asa ca poate fi iertata🙂

Cum spuneam si la inceput, autoarea a fost in Romania la festivalul de la MTR. Interviuri gasiti in Suplimentul de cultura (cel al Elenei Vladareanu de care pomeneam mai sus) si pe liternet. Si un lucru sa fie clar: imi plac ambitiile prea mari. De-aia o sa mai citesc Juli Zeh. Insa mai incolo, deocamdata ma intorc la autorii germani „clasici”.

Explore posts in the same categories: roman

9 comentarii pe “O tara facuta din interdictii”

  1. adinab Says:

    Imi place ce scrii tu despre ambitiile prea mari ale lui Juli Zeh… Dar mie mi-au placut chestiile de fizica din carte, mai degraba mi s-a parut un pic cam aruncata chestia de la care a pornit toata povestea, iubirea aia imposibila.

  2. zum Says:

    @ adinab: pai nu chestiile de fizica in sine ma deranjeaza, ci felul in care le ameteste. vrea sa trateze niste probleme complexe si se incurca de tot, asta-i senzatia mea. si mai am senzatia ca vrea cu orice pret sa complice lucrurile (iubirea celor doi intra si ea in categoria asta). zic eu ca daca-i reusea, n-as mai fi avut senzatii😀

  3. adinab Says:

    Da, ai dreptate😀 Chestia cu fizica nu mi s-a parut neaparat necesara, puteau sa existe si alte mijloace de a explica de ce ajung personajele sa faca ce fac. Atata ca mi s-a parut interesanta si am iertat-o🙂 Sunt curioasa cum i s-ar parea cartea unui fizician.

  4. zum Says:

    pai un fizician s-ar apuca sa analizeze daca e corect din punct de vedere stiintific ce face zeh acolo, ori asta nu e neaparat relevant. mai important e cum imbina lucrurile si cum justifica actiunile personajelor folosind niste idei luate din stiinta. si aici zic eu ca scartaie. am inteles ca exista un univers in care am muscat din mar si unul in care n-am muscat, dar prea impinge lucrurile la absurd. habar n-am ce-ar fi trebuit sa faca sa ma multumeasca. poate sa fi scris altfel lucrurile, mai poetic. sa nu fi incercat atat de tare sa sune „stiintific”. stiu si eu? si eu o iert, ca e curajoasa🙂

  5. vic Says:

    bine, mai, iertati-o. generoaselor.
    dar, zum, nimic despre teoria corzilor? sau tu esti pe partea cealalta?

  6. zum Says:

    @ vic: hehe, pai daca as fi in stare sa zic ceva despre teoria corzilor poate as fi inteles mai mult din cartea asta. iar pe lisa randall am abandonat-o momentan, ca era prea greu🙂

  7. vic Says:

    incearca lee smolin
    sau, daca nici cu el nu te descurci, gonzalo torrente ballester, fragmente de apocalipsa, ca asta e roman.

  8. zum Says:

    @ vic: mersi, la lee smolin chiar ma gandeam, ca l-am rasfoit acu’ ceva vreme si parea cat de cat posibil de urmarit🙂
    de gonzalo torrente ballester n-am auzit, o sa caut.


  9. […] aminteam cine a mai scris despre Schilf şi vă invit să vedeţi şi părerile adineib şi a lui zum.  Zum are în însemnare şi un link la un interviu al autoarei pe Liternet, foarte […]


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: