Despre citite si necitite la mine (3)

Trebuie sa termin cu amintirile din copilarie daca tot m-am pornit. Nu de alta, da’ nu-mi dau pace.🙂 Asta e ultimul episod, cel al cartilor importante. Dar mai intai, ca sa nu uit: m-am amarat citind prin diverse locuri tot felul de chestii negative despre carti din astea pe care le-au citit oamenii cand erau mici. Cel mai des am intalnit dezamagiri legate de continutul ideologic pe care adultii din noi il vad si il scormonesc cand vor sa reciteasca vreo carte ce i-a fermecat in vremuri cand erau mai ingaduitori.

Sunt convinsa ca multe dintre cartile dragi mie stau destul de prost la capitolul asta, mai ales ca o gramada erau sovietice. Dar nu-mi vine sa ma bag in asa ceva. Conteaza amintirea pe care mi-au lasat-o, vraja pe care au produs-o la varsta la care fix asta era cazul sa faca si cheful de a citi din ce in ce mai mult pe care l-au creat. Doamne fereste sa ma apuc acum sa discut „critic” Aventurile lui Habarnam sau Trei Grasani si sa analizez ideologiile de acolo! De ce? Ca sa-mi distrug o amintire frumoasa? Eu tot pe prichindeii obraznici (cu nume ca Zahar Zaharescu Limonada) si pe prichindutele serioase (vezi Mierinana), pe gimnastul imbracat in verde si pe papusa-fetita cu rochita roz si nume racoros – Suok – ii vad si acum cand mai recitesc asa ceva. Si cred ca e bine, cel putin mie mi-e foarte bine asa.

Si acum, sa incepem. Intr-o ordine oarecare, fiindca nu pot sa fac vreo ierarhie pentru cartile astea. Ah, daca prind pe careva ca vine sa imi comenteze „critic” vreunul dintre titlurile de mai jos, fac prapad. Atentie, nu glumesc deloc!😛

Ciresarii

Am primit-o de Mos Nicolae, tin minte si acum pachetul imens care aproape imi strivise ghetele. Cinci volume, destul de uratele. Mai aveam Roata norocului si Drum bun, ciresari! dintr-o editie veche, fusesera ale mamei. Am inceput sa citesc cand m-am intors de la scoala, in aceeasi zi. Nu mai tin minte exact daca aveam 8 sau 9 ani, dar cred ca 8. Primul volum a dus la planuirea amanuntita a unei expeditii secrete. Desenasem harti, facusem caietul expeditiei, aveam o caseta de lemn cu cheita (sub forma unor carti puse una peste alta) in care tineam „planurile” expeditiei si lista cu obiectele necesare. Locul unde urma sa mergem era o padure la vreo 8 kilometri de oras.

Al doilea volum s-a sfarsit cu inceperea sapaturilor in curtea din spatele casei bunica-mii. Nu va spun ce-am descoperit ca e rusinos rau. Volumul trei – Roata norocului – mi-a placut cel mai putin la momentul respectiv. Insa vara trecuta, cand am vazut intr-un muzeu berlinez statuete de Tanagra, m-am emotionat de nu mai stiam de mine. Si nu doar frumusetea lor era de vina.🙂 Volumul patru… eh, asta cred ca a fost mult timp preferatul meu. Nu tin minte sa ma fi impins sa fac ceva anume, poate doar sa imi pun pentru prima data schiurile in picioare (din pacate am ramas fix la stadiul de-atunci). Mi-a placut pur si simplu, fara sa vreau sa-l joc, fara sa-mi inspire „actiuni”. In fine, volumul cinci a adus dupa el prima lectura din Ovidiu si redescoperirea vacantelor la mare, care in general ma plictiseau teribil.

De atunci am recitit Ciresarii de nenumarate ori. Nu reusesc sa vad cartea asta cu alti ochi. Mi-a placut la fel de mult de fiecare data. Conteaza, cred, varsta la care citesti pentru prima oara o carte. Varsta care, in unele cazuri, revine la fiecare recitire. Sigur, se adauga de fiecare data cate ceva, dar esenta ramane. Eu cand citesc acum Ciresarii (desi tre’ sa recunosc ca n-am mai incercat de tare multa vreme) am intre 8 si 9 ani. Patetic? So what? A si da, am detestat filmul, in schimb am adorat un disc Electrecord care maltrata Cavalerii florii de cires.🙂

Toate panzele sus!

Ei, aici e aici. Asta a fost majora. Citita mai intai intr-o varianta prescurtata, din aia pentru copii, cu multe ilustratii si cu litere uriase. Foarte utila varianta aia fiindca m-a trimis imediat la cartea adevarata. Aveam sub 10 ani. Si m-a fermecat definitiv. O pot citi cap-coada fara probleme oricand. Am revazut recent si serialul, care e penibil, da’ n-are nimic. Se poate trece cu vederea cand esti fan (curios, e singurul caz in care spun asta, de obicei bomban infiorator orice film facut dupa o carte care mi-a placut). Stiu ca exista o carte conceputa sub forma unei scrisori a lui Pierre Vaillant catre o cititoare, Cartea sortilor se cheama. Am cautat-o cu disperare dar nu se gaseste nicaieri. Editura mi-a zis ca s-a epuizat, desi online poti comanda linistit. Si am sperat pana am primit mailul cu vestea rea. Daca o vedeti pe undeva poate imi spuneti, as citi asa ceva oricand, cu riscul celei mai crunte dezamagiri.

Cavalerii Pardaillan

Cred ca asta a fost sfarsitul copilariei. Cel mai tare ma interesau aici povestile de dragoste.🙂 Citita prima oara undeva in jurul varstei de 11 ani (cam tarziu, dar nu foarte), a dus la o serie de lecturi dupa care n-a mai existat cale de intoarcere. Mai intai ceva asemanator, Capitanul Fracasse a lui Gaultier (m-am chinuit infiorator cu primul capitol, care descrie curtea unui castel in paragina parca, dar in final am adorat-o chit ca nu mai tin minte mare lucru), apoi am ajuns la Stendhal si Balzac. Si asta a fost, am inceput sa citesc chestii „serioase”. Mai ca imi vine sa pun un smiley din ala trist aici. Am citit si cateva dintre celelalte carti ale ciclului, dar m-am oprit la un moment dat fiindca n-am mai putut si n-am vrut sa stric totul. Peste Dumas am dat la ceva timp dupa – too late. Cei trei muschetari sucks in comparatie cu Pardaillan.🙂

Winnetou

Love of my life, fara nici un dubiu. Citita chiar inainte de Ciresarii. BPT, cinci volume, apoi imediat Old Surehand (tot de la BPT, 3 volume). Nici nu stiu cu ce sa incep. Ma pot destrabala cu declaratii de iubire neconditionata? Pentru ca, vai, inca-mi mai place. La fel de mult. Evident, m-am jucat de-a indienii de nenumarate ori. L-am pus pe taica-miu sa imi cumpere pusca si pistol (aveam o pusca meseriasa de ma invidiau toti baietii de la bloc). Am tinut mortis sa calaresc si m-am cocotat pe poneii de la Zoo. Eram intotdeauna Winnetou in jocuri (o singura data am fost sora-sa) fiindca eu descoperisem cartea si aveam drepturi supreme asupra personajului principal.

Am citit o gramada de carti despre indienii nord-americani si imi doream sa traiesc o vreme intr-o rezervatie. Am inceput sa scriu un roman cu indieni, avea trei volume si un titlu provizoriu pe care l-am uitat. Cand varu-miu a ajuns la scena in care Winnetou moare, a plans. O zi intreaga nu a iesit din casa (si era vara!), s-a enervat unchi-miu ca e „mamaliga”, eu i-am spus ca nu se cade, lui Winnetou nu i-ar fi placut asta (eu nu am plans decat la a treia lectura🙂 ). Cum aveam parul scurt, purtam o esarfa de-a maica-mii pe post de par. Incropisem si costume. Citeam urme (don’t ask!) Imi antrenam vazul, auzul si mirosul. Eram viteaza nevoie mare. Si multe altele, nu le mai stiu.

Ajunsa acum in Germania, mi-am cumparat rapid varianta originala. Trei volume, rupte si dezlipite ca cele de acasa (care sunt praf, cred ca doar vreo 30 de pagini se mai tin legate una de alta; n-o imprumut nimanui si n-am vrut s-o leg pentru ca asa trebuie sa ramana. Howgh!) Nu stiu germana atat de bine incat sa pot citi o carte, dar Winnetou o stiu pe de rost aproape, citesc cu textul romanesc in cap. M-am suparat cand am descoperit cateva schimbari in numele personajelor (evident, pentru mine originalul ramane cel de la BPT🙂 ), dar mi-a trecut repede. Ce naiba, citeam Winnetou in limba in care fusese scrisa!

Filmele nu mi-au placut, dar le am, pentru colectie. Doar Comoara din Lacul de Argint a mers (cartea mai putin). La vara merg la Dresda, la muzeul Karl May. Ma duc sa vad pusca cu tinte de argint, doboratorul de ursi si carabina Henry. Mi se face pielea de gaina numai cand ma gandesc.

O lista scurta plus „necititele”

Ca tot incepusem cu ceva legat de asta, singura lectura cu „idei” pe fata care m-a prins a fost Printesa din Sega. Printesa era o fata baietoasa, un Pistruiatul feminin din Arad care ii ajuta in diverse chipuri pe comunisti. Minunat, nu? Ei, mi-a placut la nebunie! Din fericire, nu m-a umplut de nici un fel de elan, adica si-a esuat scopul glorios provocand doar o lectura minunata. Imi mai amintesc niste sinistrenii scrise de George Sovu si Viniciu Gafita, niste treburi cu un baiat care tinea jar in pumnul strans si tot felul de alti copii chinuiti, brrr. Astea-s printre amintirile neplacute.

Am inghitit rapid seria Povestiri istorice si apoi o gramada de povesti avandu-i ca personaje pe Stefan cel Mare, Mihai Viteazul, Vlad & restul. Caragiale, care imi placea teribil. La fel Toparceanu si Cosbuc.🙂 Pe Sadoveanu l-am citit chinuit o vreme si am renuntat definitiv si cu bucurie un pic dupa jumatatea Fratilor Jderi (dar asta candva, mult mai tarziu). Vlad Musatescu si naparstocii sai laolalta cu tanti Ralita si cu Bombita au fost printre personajele foarte importante in copilaria mea. Am citit cu oarecare interes, dar fara prea multa pasiune Cismigiu & Co., Elevul Dima dintr-a saptea si Invitatie la vals. Placut mult La Medeleni. Nu m-a fascinat Jules Verne, cu exceptiile de rigoare: Copiii capitanului Grant (care rulz!), Steaua Sudului si Un bilet de loterie (sincer, nu stiu de ce). Eugene Sue, desigur. Si Coliba unchiului Tom, Colt Alb, Comoara din insula, Morcoveata, Mary Poppins.

Rapid, un paragraf pentru lecturile care nu s-au produs cand a trebuit: Cei trei muschetari ar fi prima. Cartile lui Fenimore Cooper, venite dupa Winnetou si niciodata acceptate ar fi urmatoarele. 1001 de nopti – de asta data intamplata prea devreme, n-am inteles nimic (evident, dilemele obisnuite legate de ce faceau ei si ele pe acolo). Niciodata reluata, poate ar fi cazul.

In fine, „necititele”: niciodata Singur pe lume. Un refuz incapatanat care probabil o fi fost vreo prostie a dus la asa ceva. Acum asta e, n-o sa se mai intample. Cartile cu Apolodor, pe care nu stiu de ce nu le aveam. Aici recuperez curand. Nils Holgersson, habar n-am de ce, da’ n-am citit-o niciodata (cel putin nu in intregime). Emil Garleanu (cred), Din lumea celor care nu cuvanta – o carte care ma urmarea, ba lectura obligatorie, ba vreo trei bibliotecare diferite care incercau sa mi-o bage pe gat, am refuzat si aici cu strasnicie sa citesc asa ceva. Nu stiu ce-am pierdut, da’ nici nu tin sa aflu acum.🙂

Explore posts in the same categories: cartile copilariei

32 comentarii pe “Despre citite si necitite la mine (3)”

  1. veradamian Says:

    de apolodor o sa te indragostesti instantaneu, e o minunatie de poveste nemuritoare. nici eu nu-mi amintesc sa o fi am citit in copilarie, dar odata ce-am descoperit-o, am devenit addicted. si varianta audio, a lu’ ada milea&friends, e adorabila, mai ales live!

  2. capricornk13 Says:

    zum! sora mea pierduta si regasita! cu exceptia lui Winnetou, pe care nu l-am citit eu la timp, am trecut prin exact aceleasi experiente! Normal ca Pardillanii sunt mult mai misto ca muschetarii! si normal ca recitesc ciresarii in fiecare an! si ca ma simt din nou de 9-10 ani!

  3. v Says:

    pfui, ce chestie, am cam citit aceleasi lucruri la cam aceleasi virste si-am cam ratat tot similar… :))

  4. zum Says:

    @ veradamian: sunt sigura ca o sa ma indragostesc rapid de Apolodor, de fapt m-am indragostit deja din ce-am citit pe ici, pe colo.

    @ capricornk13 & V: pai am citit cam aceleasi lucruri, normal, ca doar nu era vreo mare varietate de carti pentru copii in Romania la vremea aia🙂 si probabil ca umbla vorba care-s cartile mai frumoase, de-aia ni le-or fi luat parintii nostri, stiu si eu? ia sa-i intreb cum alegeau, ca n-am facut-o niciodata.

    cu astia mici de-acum cred ca n-o sa mai fie la fel. sau cine stie, s-or regasi toti peste ceva ani intr-un fan club Harry Potter.

  5. luiza Says:

    dragă zum,
    cu postarea asta m-ai uns la inimă:) să le luăm pe rând. cireşarii: am început să citesc doar ca să am o şansă în plus la andrei, ochelarist slănănog şi prima mea iubire. „castelul fetei în alb” e de departe preferatul meu. (pe ăla cu zăpada nu l-am prea înţeles:D). „la medeleni” am refuzat să citesc, era deja old school. „cişmigiu&co”, „războiul bumbilor”, „băieţii de pe strada pal” – pentru că întotdeauna am fost de părere că băieţii au o copilărie muuuult mai palpitantă decât fetele. „toate pânzele sus”, desigur, cu serialul revăzut la teve în feicare vacanţă de vară. pe karl may l-am ratat, nu era pentru fete. şi adaug: iubirea vieţii mele, apolodor, apoi „da ba da şi nu ba nu” (de-atunci cuvântul „cataif” mă fascinează iremediabil), povestiri de octav pancu-iaşi (fetiţa care l-a luat pe nu în braţe e superbă), cărţile cu sophie ale contesei de ségur, roald dahl, „recreaţia mare” a lui sântimbreanu (într-a patra am jucat împreună cu prietena mea cea mai bună „portretul colegei de bancă”, la un 1 iunie, de faţă cu autorul însuşi. pe-atunci nu ştiam ce-i aia comunism.)

  6. luiza Says:

    am apăsat aiurea. da crecă e un semn şi mă opresc aici. foarte frumos ai scris, înc-o dată.

  7. zum Says:

    @ luiza: ah, recreatia mare si fetita care l-a luat pe nu in brate, da🙂 uitasem.
    eu pe roald dahl l-am citit „la batranete”, cred ca mi-ar fi placut mult in copilarie (mi-a placut si acum). contesa de segur nu stiu si, cum am mai auzit si de la altii, sunt tare curioasa.

    castelul fetei in alb era pe locul doi la mine. sunt curioasa cum le-as ordona acum, cred ca le recitesc la vara🙂

    ma bucur ca ti-a placut ce am scris si multumesc. mie mi-a placut tare mult sa-mi aduc aminte.

  8. v Says:

    aaa, nununu, zum, sa nu crezi ca-i atit de simplu. am avut prieteni ‘cititori’ care n-au pus mina in viata lor pe winnetou si olzii lui sau pe pardaillan (daramite sa procedeze la comparatii cu muschetarii). unii au dormit cu habarnam sub perna, altii – ca mine – habar n-au avut de existenta ei. sint o multime de diferente subtile si cind se aduna atit de multe similitudini de carte-si-moment la un loc, cum am gasit eu aici, parca ti se moaie inima intr-un anume fel… cum mi s-a muiat mie aici.🙂

  9. zum Says:

    @ v:🙂 sa vezi ce m-am induiosat eu cand am gasit-o la tine (initial pe blogul vidal) pe marta cozmin. personal nu mai stiu pe nimeni care sa fi citit si iubit povestile ei.

  10. Alexandru Says:

    @Zum: Am copiat postările despre cărţile copilăriei tale şi o să le păstrez în arhive, ca să nu uit din nou. Mama mă bătea mereu la cap ”Alexandru, fă-ţi un jurnal de lectură”, n-am ascultat-o şi-mi pare rău. Acuma m-aş fi amuzat teribil să citesc însemnări de atunci (mă întreb ce-aş fi putut scrie despre ”Adio arme” a lui Hemingway, citită mult prea devreme, printr-a patra, cred). Am uitat mult din ce am citit şi cel mai rău îmi pare de cărţile obscure, întîlnite întîmplător.

    @Luiza: ”Cataif” e şi printre cuvintele mele cele mai frumoase, l-am învăţat din ”La Medeleni” (unde e şi una dintre cele mai intense scene erotice din literatura română – Dănuţ pune o mînă pe genunchiul Monicăi : )

    @Zum, V: Despre Marta Cozmin am aflat tot de pe blogul lui Vidal, n-am reuşit s-o găsesc pe nicăieri.

  11. Alexandru Says:

    Am uitat ceva – sper că Selma Lagerlof a luat Nobelul în primul rînd pentru Nils : )

  12. zum Says:

    @ Alexandru: si eu imi doresc uneori sa fi avut un jurnal, am fost mereu prea lenesa pentru asa ceva. pe de alta parte, parca e mai bine fara. e frumos sa iti aduci aminte pur si simplu. eu am uitat aici multe carti (din unele imi amintesc franturi, imagini, cate-un personaj pe care nu stiu de unde sa-l iau), dar ce e mai important tin minte. celelalte vin si ele, cateodata, surprinzator de clar. eu zic sa incerci sa dai de Alexandrii mai mici si te ajuta ei sa iti amintesti🙂

    Marta Cozmin e greu de gasit. eu am doua carti de ea, sunt cu mine la Berlin🙂 incearca in anticariate sau intreaba-ti prietenii, nu e exclus sa o gasesti prin biblioteca vreunuia. sau poate ne aude cineva si o reediteaza, vad ca tot zic de-astea in ultima vreme.

    si va rog eu, nu mai vorbiti de cataif! e un cuvant minunat, dar ma duce cu gandul la prajituri si cofetarii, iar prajiturile nemtesti sunt niste chestii uscate si insipide, brrr! ah, ce-as manca o amandina!

  13. Alexandru Says:

    ”Rumeioara jună, cu burtica mare,
    A ajuns în faţă chiar la vînzătoare:
    _ Mumă-mea, duduie, astăzi m-a trimis
    să îmi dai pachetul ce i l-ai promis:
    patru CATAIFURI, două amandine
    şi ilone şase, glazurate bine,
    cinci cutii de frişcă albă ca zăpada
    şi fursecuri unse gros cu şocolada.

    Vînzătoarea scoate un oftat adînc.
    Pe la mese pruncii cremele-şi mănînc.”

  14. Vera Says:

    ah, nu am stiut ca exista o cartea cu „fetita care l-a luat pe nu in brate”. credeam ca e doar o expresie inventata de mama mea, care incerca sa ma convinga sa trec de etapa „nu” :))

  15. zum Says:

    @ Alexandru: pentru ca nu puteam sa mananc o amandina, am deschis poeziile lui Cartarescu si am lecturat strasnic, cu pofta🙂

    @ Vera:🙂

  16. Alexandru Says:

    O să exagerez un pic cu recitatul, vă rog să mă iertaţi:

    ”În laptele dimineţii aceste
    Din oraşul climateric cu însuşiri alpestre
    Au explidat ciudat prăjiturile din vitrină.
    Zic ciudat, pentru că doar piereau într-un glob de lumină
    De culoarea lor întunecată
    Pentru prăjiturile de ciocolată,
    Roz, cu scame de tăciuni
    Pentru prăjiturile cu căpşuni,
    Verzui şi galben un pic
    Pentru prăjiturile cu fistic
    Şi aşa mai departe. (…)
    Am început atunci să mănînc în cascade
    CATAIFURI, baclavale, rulade,
    Simţeam în juru-mi umede boturi,
    Înghiţeam în neştire bezele, pişcoturi
    Şi creşteam, mă umflam ca un aerostat
    Cu bube dulci şi diabet zaharat,
    Acolo în munţii limpezi în zarea zmeurie
    La masa pătrată din cofetărie.”

  17. zum Says:

    @ Alexandru: exagereaza cat vrei cu recitatul, aici nu se supara nimeni. cel putin eu sigur nu🙂
    Leonid Dimov? a trebuit sa caut pe net, marturisesc ca n-am citit mai deloc.

  18. Alexandru Says:

    Da, Leonid Dimov, ”Vis cu bufon” (a trebuit să tai bufonul şi să pun puncte de suspensie în loc : ).

    A propos, are|a citit cineva ”Scrisorile de dragoste” ale lui Dimov (Polirom, 2003) – http://www.polirom.ro/catalog/carte/scrisori-de-dragoste-1943-1954–1424/). Le-am căutat de-am înnebunit, zici că ediţia a fost epuizată înainte să apară.

  19. Alexandru Says:

    Dimov e printre poeţii mei preferaţi în orice circumstanţe. Am o ediţie ”Biblioteca şcolarului” : ), destul de tonică, a văzut o grămadă din America de Nord, din tundra de la Baie-Comeau (Qc) pînă la Houston (Tx). E foarte vesel-trist, simplu-sofisticat (eu înţeleg latura simplă, dar am citit undeva că e sofisticat : ), face imagini surprinzătoare cu o uşurinţă, comme si de rien n’était…

  20. Alexandru Says:

    Zum, vrei o reţetă de prăjituri de la Emil Brumaru? : )

  21. zum Says:

    @ Alexandru: da, si mie mi-a placut mult tot ce-am citit. vreau o carte, dar cumva n-am reusit niciodata sa-mi cumpar.

  22. zum Says:

    @ Alexandru: sigur ca vreau, ia sa vedem!

  23. Alexandru Says:

    ”Iubito, astăzi facem prăjituri
    Cu patru straturi. Primul este patul
    Al doilea cearceaful, preacuratul.
    Al treilea chiar tu, plină de nuri.
    Şi-al patrulea eu însumi, vinovatul
    Că astăzi facem iarăşi prăjituri!”

    (Mă întreb ce indicaţii ar da doamna Sanda Marin) : )

  24. zum Says:

    🙂🙂🙂

  25. zum Says:

    ufff, acum m-a apucat disperarea ca nu pot sa-mi comand Dimov, nu exista pe nici unul dintre site-urile care expediaza si in strainatate. deci trebuie sa astept sa ajung in romania, ufff! sunt foarte nasoale momentele astea cand vrei NEAPARAT sa citesti ceva si n-ai!

  26. Alexandru Says:

    Cum să nu te înţeleg cînd azi, după ce am ieşit de la servici, m’am dus întins la o librărie ca să’mi cumpăr două cărţi (care mi’erau necesare ACUM, toată ziua stătusem cu gîndul la ele) şi NU MICĂ MI’A FOST DEZAMĂGIREA să găsesc la intrare anunţul că închiseseră în mod excepţional?

    Spune’mi şi mie, te rog, de pe ce site-uri din România îţi comanzi cărţi.

  27. zum Says:

    @ Alexandru: Polirom si Cartea Romaneasca, dar numai carti de la respectivele edituri. Librariile Humanitas (http://libhumanitas.ro/), care au carti de la mai multe edituri, Rao – cartile lor, transportul cam scump si in plus a trebuit sa astept 2 luni pana a ajuns pachetul (oricum mai bine decat deloc), raft.ro si… cam atat. sa ma gandesc daca mai stiu si altele, pe astea le-am folosit cel mai des. numai de bine despre Polirom & co., restul mai au de lucru🙂

  28. luiza Says:

    deci mie îmi place de voi amândoi. aşa că vă declar următoarele: scrisorile lui dimov le am eu (ba chiar sunt scoase din raft şi puse la îndemână, pentru că vacanţa trecută a trebuit să contracarez cu ele capitolul lui liiceanu despre iubire din scrisorile către fiul existent). doar că le am la iaşi, unde ajung peste vreo 3 săptămâni. o să-mi facă plăcere să le trag la xerox, să le-ambalez ca pe prăjituri şi să trimit un exemplar în germania (unde prăjiturile sunt bune numai sâmbăta după-amiaza, cu o limonadă alături) şi în canada (unde urşii polari îţi dau politicos cheile de la maşină atunci când le scapi în zăpadă).

  29. Alexandru Says:

    Mulţumesc mult, Luiza, să-ţi dea Domnul bucurii, sănătate şi prăjituri : )

  30. zum Says:

    @ Luiza: eu fac o plecaciune si iti urez… tot ce ti-a urat si Alexandru, cu precizarea ca prajiturile trebuie sa fie insiropate🙂

  31. luiza Says:

    să-mi trimiţi pe mail adresa, că acuşi ajung acasă şi nu trebuie să uit de promisiune:)

  32. zum Says:

    @ luiza: trimit imediat si multumesc mult, mult, mult de tot🙂


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: