Noul LDT

celelaltepovestidedragoste-3272

Lucian Dan Teodorovici – Celelalte povesti de dragoste, Polirom 2008

Mi-e asa o frica sa ma apuc de postarea asta! Nu stiti de ce? Pai autorul trasese la un moment dat concluzia ca asupra cartii sale pluteste un mic blestem (detalii aici). Cum nu vreau deloc sa-mi inchid blogul, scriu cu frica-n san. Intre timp a mai scris lumea (dragos c, ionuca), deci as putea spera ca blestemul s-a dus. Da’ te pui cu blestemele?

11 povestiri. Cam toate recenziile pe care le-am citit pomenesc de romanul ascuns. E drept, exista un fir care leaga povestirile, dar eu nu m-as grabi sa zic ca e un roman. Poate si din cauza ca am senzatia ca se zice asta fiindca cititorii nu prea gusta proza scurta si atunci trebuie sa le dai un roman. Apropo de roman si proza scurta, fac o paranteza: citeam acum cateva zile prefata unei culegeri de povestiri de Mordecai Richler. In prefata asta, Richler vorbeste despre visul lui de a scrie proza scurta buna si cum nu i-a reusit niciodata. „As a discipline, obviously the short story is more precise than the novel, not nearly so tolerant of literary truancies: digressions, self-indulgences. It strikes me as an unforgiving test, second only to poetry, of the ability to distill experience, and I am charged with admiration for writers who can do it well.” Plangandu-se ca toata lumea vrea romane, continua asa: „to compound the injury, readers – for reasons beyond my comprehension – will more readily fork out money for a novel than for a collection of short stories. So publishers are always badgering their short story writers to produce a novel. I imagine even Chekhov’s publisher complained, ‘Anton, Anton, not yet another collection of such unmovable stuff. Look at Leo’s sales. See how well the crazy Freddy is doing. Bring me the big one, kid.'”

Acum ca s-a inteles ca si mie-mi place proza scurta si nu inteleg de ce ar trebui sa iau mai in serios un roman, gata cu parantezele si inapoi la cartea lui Teodorovici. Cred ca imi place mai mult s-o compar cu un album muzical: un album cu 11 piese care pot fi foarte bine scoase ca single si pot duce o viata de sine statatoare, dar valoarea cea mai mare o au cand sunt puse impreuna. Intro-ul albumului – in care naratorul si un prieten de-al lui stau la masa intr-un bar, beau whisky, asculta Cohen intrebandu-se daca vor mai simti vreodata fiorii indragostirii si discutand genialitatea lui „Leo” – e o piesa scurta, (aproape) instrumentala (nu exista o voce clara si puternica aici, nu exista o intamplare, insa tema, feeling-ul a ceea ce va urma e surprins foarte clar) si care nu prea rezista de una singura. Dupa ce o citesti astepti cu mare nerabdare urmarea. Restul albumului are piesele bine conturate, cu lungime optima si structura ce permite scoaterea lor din intreg. Exista varfuri, exista piese asa si-asa, exista fillers. Noul LDT functioneaza mai degraba ca un intreg decat ca o adunatura de hituri. Cartea devine mult mai misto cand incepi sa vezi legaturile, pana atunci e o colectie de piese OK.

Povestea care leaga totul e casnicia naratorului fara nume iar celelalte povesti de dragoste sunt cele de care isi aminteste sau pe care le povesteste el. Toate povestile celelalte sunt extraordinare, iubiri pentru care se merge pana-n panzele albe, iubiri din alea de film de dragoste. Casnicia lui? Dupa 10 ani, un copil, o banuiala iscata de susotelile celorlalti si ajunsa certitudine, o amanta si multa rutina, rutina, rutina, ce lucru extraordinar sa mai povesteasca despre propria casnicie? Dar tocmai asta e – dupa mine – chestia cea mai misto din cartea lui Lucian Dan Teodorovici: felul in care vorbeste despre „banalitate”, despre rutina de zi cu zi, despre oamenii mici si anonimi, despre cei care se gandesc „la faptul ca deja nu prea-mi mai construiesc planuri de viitor, ci am ajuns sa-mi traiesc planurile, iar asta e trist, foarte trist.”

Initial, cand citisem doar putin din carte, am cam strambat din nas. Mi se parea ca e prea cuminte, prea asezata, prea cuviincioasa. Nu stiu daca or mai fi patit si altii la fel, poate doar eu, cert e ca citind mi-a trecut repede de tot nemultumirea. Tonul e perfect, mi-l imaginez scriindu-si povestile pe hartie foarte fina, cu o penita subtire, delicata. Sper sa nu par patetica daca va zic ca mi s-a parut ca e plin de duiosie fata de personajele proprii. Nu stiu care a fost intentia lui, dar la mine asa a ajuns – o duiosie amara, amestecata cu tristete si intelegere.

Ar trebui acum sa va spun si cate ceva despre structura cartii, despre cum exista un punct central (povestirea O noapte la hotel, care e si in mijlocul cartii – e a sasea -, dezvaluie si intamplarile centrale – despartirea naratorului de sotie si moartea logodnicei – si de la care pleaca fire si inainte, si inapoi), apoi despre fiecare povestire in parte si despre cum se leaga de celelalte, dar m-as lungi prea tare si nici nu prea am chef. Mi-au placut mult Dupa gaste, Tramvaiul care canta, am ras mult de tot la Scufundari, pana la urma nu stiu daca pot sa fac un clasament si sa zic asta mi-a placut, asta nu. E o carte misto, vorbeste despre lucruri importante fara a lasa impresia ca o face, eu zic s-o cititi neaparat.

Pentru cei care vor cronici detaliate si serioase, mergeti pe blogul autorului. A intocmit acolo un dosar critic foarte bine pus la punct. Tot el a facut si un soundtrack al cartii, il gasiti aici. Si sa stiti ca cineva care citeaza Life of Brian imi devine automat foarte simpatic. Si ca vreau si eu o caciulita ca aia de pe coperta.

Explore posts in the same categories: lit. romana

8 comentarii pe “Noul LDT”


  1. […] zum-cititor-viteaz & dudul-somnoros despre cartile mele si alte nazdravanii « Noul LDT […]

  2. Alexandru Says:

    @Zum: Imi place foarte foarte mult cum ai scris despre CPD ale lui LDT. Mi se pare ca ai prins foarte bine sound-ul cartii si m-ai invatat si pe mine cum sa ascult mai bine cele 11 piese🙂 De ris cel mai mult am ris la „O noapte la hotel”.

    Si da, penita si hirtia sint foarte fine : ) .

  3. zum Says:

    @ Alexandru: ma bucur ca-ti place, mersi. cat despre O noapte la hotel – cum iti spuneam si pe mail, nu-mi vine s-o pun pe primul loc in topul MEU fiindca e (cred eu) cea mai importanta povestire din carte si parca nu-mi vine sa zic ca aia imi place cel mai mult.🙂

  4. ldt Says:

    dragă zum, abia acum am dat de postarea ta. şi m-a bucurat. şi oricît te-ar deranja că-ţi mulţumesc, uite c-o fac: îţi mulţumesc. a, era să uit: ţin să mai ştii şi că cineva care mă citează pentru că am citat „life of brian” îmi devine automat la fel de simpatic.🙂

  5. ldt Says:

    p.s. blestemul s-a rupt, din fericire. stai fără grijă, am verificat, totul e-n regulă. dau şi certificat la nevoie!

  6. zum Says:

    @ ldt: uf, bine ca s-a rupt blestemul! am stat cu inima cat un purice, verificand din 5 in 5 minute daca nu cumva mi s-o fi inchis blogul.
    ma bucur ca postarea mea l-a bucurat pe autor. mai nasol o sa fie cand o sa am ceva de criticat (nu stiu cand, deocamdata n-am ajuns acolo), ca e mare stresul produs de autorul cititor de bloguri.🙂

  7. dragos c Says:

    blestemul l-a rupt ionuca!🙂

  8. marius Says:

    Intr-adevar o carte cu ‘feeling’. Blestem?…hm nu ce mult spus?!?….Idem, mi se pare ca se detaseaza fiind totusi ‘foarte acolo’: O noapte la hotel!
    Marius


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: