9 noiembrie 2009

I-am promis Luizei ca o sa povestesc cum a fost aseara asa ca trebuie sa ma tin de cuvant. Chit ca sunt precisa ca ea din sufragerie a vazut mai bine ca mine. Ce-am vazut eu nu are legatura cu discursurile, concertul, nici chiar cu piesele de domino, desi alea erau la doi pasi de mine. Deci daca vreti sa vedeti frumos, cu lumini si prim-planuri, ce s-a intamplat in fata Portii, cred ca gasiti pe orice site de stiri sau la TV (chiar, a fost la TV? ai mei se plangeau ca au vazut foarte putin). Eu am altfel de povesti.

Am ajuns cam tarziu, era frig si ploaie din aia marunta si mult noroi pe strazi (asta fiindca erau strazile in lucru, nu fiindca asa ar fi de obicei) si o groaza de oameni cu umbrele fataindu-se de colo-colo. Unde te duceai dadeai de un zid – gard de fier si politisti de doi metri spunandu-ti ca e prea tarziu, nu se mai poate intra pe acolo, sa incerci o strada mai jos, la stanga si la dreapta si iar la stanga si s-ar putea sa gasesti deschis, daca nu – o iei pe pod si mai vezi tu mai departe. La un moment dat am trecut si pe langa Ambasada Romaniei, era acolo un grup galagios care facea poze. Cred ca m-am invartit o ora asa, auzeam din cand in cand oameni strigand, aplaudand, nu stiu exact ce faceau, eu vedeam doar reflectoarele si printre copaci, uneori, poarta. Pe langa mine foarte multi francezi, cred ca aproape toti erau francezi. Am auzit doar vreo doi baieti vorbind italieneste si niste fete cu accent american foarte puternic incercand sa se inteleaga cu un politist.

Pana la urma am gasit un drum care m-a dus la un colt al Reichstag-ului, cel dinspre Poarta Brandenburg. Aveam un ecran mare in fata, difuzoare, eram foarte aproape de punctul central. M-am oprit acolo incercand sa vad cat mai bine printre umbrelele uriase (de unde-or fi luat umbrele asa mari?) ale celor din fata. Am reusit sa vad ca lumea ecranul fix cand au inceput sa cada piesele de domino. Erau chiar in fata mea, la cativa metri, dar am vazut asta de-abia la sfarsit, cand s-a imprastiat lumea. Se striga, se aplauda, limbile dominante erau acum rusa si poloneza. La doi pasi de mine am vazut un cuplu destul de in varsta, stateau lipiti unul de altul si taceau. Ceva mai incolo un barbat blond, undeva intre 40 si 50 de ani, infasurat intr-un steag al Germaniei. Cativa pusti care strigau Deutschland, Deutschland, ca la fotbal. Mai vedeam dominoul, il auzeam pe Thomas Gottschalk, din cand in cand o vedeam pe doamna Merkel, iar domino, muzica, prietenul cu care eram bombanind ca am venit acolo in loc sa stam la cald intr-un bar, ca pe el il scarbesc culisele istoriei (!), ca nu-i place sa mearga acolo unde merge toata lumea, iar multimea aplaudand, das wars. Si au inceput artificiile. Intai timid, apoi cu o bubuitura ce m-a facut sa inlemensc (tot ce-am avut in cap atunci au fost tunurile din noaptea de 22 decembrie ’89 cand m-am trezit din somn ingrozita si neintelegand ce se intampla). Norii erau destul de jos, acopereau artificiile, asa ca le vedeam doar din cand in cand, cazand ca o ploaie colorata (n-o fi grozava comparatia dar exact asa erau). Oamenii din jur nu se mai uitau in sus, stateau asa in ploaie, unii se tineau de mana. Langa mine am vazut o femeie blonda, de vreo 40-45 de ani, avea ochii inchisi si ii siroiau lacrimile pe fata si atunci n-am mai rezistat nici eu.

S-a plecat in liniste, se mai opreau oamenii pe langa dominoul cazut sa faca poze. Acasa m-am uitat la o mie de filmulete despre Berlinul din ’89, cel de dinainte, cel de dupa, cel din anii ’30, cel de dupa razboi, ma tot gandeam ce sa pun aici. Am ales pana la urma filmul asta din februarie ’90. L-am ales pentru ciocanul ala care se aude aproape in continuu in fundal:

Explore posts in the same categories: berlin

9 comentarii pe “9 noiembrie 2009”

  1. Alexandru Says:

    (Multumesc ca ai povestit. Din film m-au emotionat si culorile, mai ales hainele oamenilor – pardesiele bej si celelalte culori de atunci)

  2. luiza Says:

    mulţumesc şi eu, zum. să ştii că de la televizor (tv5, cnn, euronews) s-a văzut totu ca la carte. ce-i drept, n-am mai stat până la artificii, mi-a fost de-ajuns să văd şefii de stat cum trec prin poarta brandenburg şi să aud un fel de wind of change simfonic ca să mă emoţionez. şi mi-a plăcut că au vorbit toţi (mă rog, mai puţin sarkozy, care e o catastrofă), despre zidurile din lume care mai trebuie dărâmate. şi îmi place de angela mult🙂

  3. zum Says:

    @ luiza: si mie imi place de angela mult🙂

  4. Ana Says:

    Ma bucur ca ai povestit ce s-a intimplat acolo! S-a simtit emotia ta… Pe aici alte stiri deschid jurnalele.
    Multumesc si pentru poza de toamna din cartierul tau! Cred ca ai facut-o in cea mai frumoasa zi de toamna berlineza🙂

  5. to-morrow Says:

    Si eu iti multumesc pentru ce am citit. Cred ca ai participat la un moment special. Mi-as fi dori sa vad si eu marea aceea compusa din toate neamurile, la 20 de ani de la caderea Zidului.

  6. zum Says:

    @ Ana: multumesc si eu pentru comentariu.
    si nu, nu era cea mai frumoasa zi de toamna berlineza. sunt multe zile asa in fiecare toamna si multe zile chiar mai frumoase (nu stiu eu sa fac poze, aia-i problema)🙂

  7. boladenieve78 Says:

    acelasi nod in gat citind aici precum ala care m-a inecat la FilmHaus, in expozitia cu 9 noiembrie 1989. mi-e asa un dor de Berlin, m-a sunat ieri un prieten de acolo sa-i spun pe unde sa se duca si ce sa vada, mai vreau si euuuu

  8. to-morrow Says:

    Multumeeeesc; am dat clic si am vazut; poza cu barbatul cu aripi de inger si poza cu oamenii care puneau trandafiri in zid sunt cele mai expresive, dupa parerea mea.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: