p.d.s. 27 – poezii la Berlin

Ziceam ca amestec pedeseurile cu carti, pe asta de azi il amestec insa cu o poveste (pe scurt) de la lectura de miercuri seara: Nora Iuga si Mircea Cartarescu. Foarte multe de zis nu am, s-a citit poezie, a fost multa lume, Nora Iuga a recitat o prima poezie in romana apoi a citit cateva in germana. Vesela, dinamica, simpatica, mi-a placut mult de ea. La sfarsit un domn din public a intrebat-o de ce vorbeste asa de bine germana. Raspuns: nu stiu, poate oi fi vreun talent in ale limbilor straine.🙂 Apoi a cerut sa-l vada pe omul care a pus intrebarea, s-a plans ca nu vede decat o mana, unde-i omul?

Cartarescu a citit fragmente in romana, poeziile intregi fiind citite apoi in germana. Nora Iuga s-a amuzat copios in timp ce se citea Oh, Natalie… (m-a distrat ca inainte de a incepe sa citeasca in germana moderatorul a precizat depre cine este vorba, cine e Natalie Wood – oare o fi nevoie?). Cartarescu despre poezie si roman: pe vremea cand scria poezie ii vedea pe romancieri ca pe niste zei. Romanul i se pare mai aproape de un „job”, e mai serios, in poezie se triseaza mai usor, in roman – ca in orice meserie „serioasa” – e mai greu sa trisezi (exemplu cu tamplarul care nu poate sa triseze fiindca daca o face iese masa cu un picior mai scurt). A mai comparat poezia si proza cu dragostea adolescentina / casatoria. Zicand pana la urma ca il intereseaza doar poezia, chiar si in romane, ca zeii sunt acum poetii. Eu ma intreb daca asa o fi, s-o fi trisand mai usor in poezie. Ca nu prea cred. E drept, uneori poate parea asa.

Acum p.d.s.-ul: trebuie sa va spun ca nu prea am citit Nora Iuga, rusine sa-mi fie, o sa remediez urgent situatia. Asa ca nu pot sa pun aici o poezie de-a ei si una de-a lui Cartarescu, n-as sti ce sa aleg de la Nora Iuga. Deci deocamdata numai Cartarescu – a fost foarte simplu: Oh, Natalie…, ultima citita miercuri seara, printre chicotelile publicului.

Oh, Natalie…

Pe când eram mult mai tânăr mă îndrăgostisem de Natalie Wood
(chiar şi acum cred ca dintre toate actriţele
ea merită cel mai mult dragostea mea).
Îmi dau o notă bună
că nu m-am amorezat de B.B. sau, Doamne fereşte, de Marilyn.
ruşinea asta n-am păţit-o.

Dar Natalie Wood e foarte onorabil.
O iubeam pe Natalie Wood,
ne plimbam serile împreună în zona Tunari-Dorobanţi-Dionisie Lupu,
o ţineam după umăr iar ea mă ţinea după mijloc
mai ales toamna era foarte frumos.
Nu-i păsa că eram în uniformă de liceu.
„Mircea, îmi spunea, Mircea,
eşti minunat,
eşti tot ce o intelectuală şi-ar putea dori.”
„Şi tu, pisicuţo, eşti minunată.”
Umblam printre frunzele veştede, nimeni nu ne-nţelegea,
eram prea sensibili, prea diferiţi…
„Natalie, îi spuneam,
o, Natalie, Natalie, Natalie
ce frumos este numele tău… ştii Natalie,
acum nu sunt nimic,
pe când tu eşti celebră, ai o filmografie în spate,
dar am să muncesc, Natalie, ai să vezi,
am să câştig bani…”

Şi serile de toamnă erau aşa triste
şi ochii mari ai frumoasei mele aşa adânci…
Apoi a-nceput să fulguiască
şi tramvaiele făceau flacără verde la contactul cu firele ude
trecuseră ani,
aveam deja glorie, bani şi femei
publicasem la Paris şi la Chicago
mă mai duceam la „Cantemir” doar din obişnuinţă, din sentimentalism.
Serile mă aştepta Natalie
la poarta liceului, în minusculul ei Porsche
cu care ne-nvârteam extrem de încet pe strada Profetului, pe caporal Troncea
şi iar pe Viilor.
Ţin minte că într-o seară
a oprit maşina lângă trotuar
şi-a aprins o ţigare în întuneric şi cu vocea ei senzuală
(dar răguşită şi îndurerată atunci)
mi-a mărturisit că mă înşelase cu un bărbat.  „Mircea, trebuia,
trebuia
să îţi spun,
n-am fi putut continua altfel.  Ştii,
n-am vrut nicio clipă să mă culc cu Robert
dar e atât de insistent… blonzii ăstia-s cumpliţi…
dar, crede-mă, Mircea, crede-mă că tot tu rămâi cel mai bun…”
Am iertat-o.
Ce nu se iartă unei depravate
se iartă unei femei superioare.
„Înşeală-mă cu fapta, dar nu cu gândul”, atât i-am spus.
Apoi am plecat în armată.
La Cristi Teodorescu venea aproape săptămânal Daniela.
La Mera venea actuala lui soţie.
Până şi lui Romulus i-a venit o dată cineva.
Natalie nu m-a vizitat niciodată.
Duminicile stăteam ca un păcălici la corpul de gardă
şi priveam cum alţii îşi sărută iubitele,
cum le apucă mânuţele peste masă…
La curăţitul armamentului citeam pe furiş „Cinema”,
decupam tot ce era despre ea, despre Ea.

Zece ani n-am mai ştiut nimic despre ea.  Viaţa ne-a despărţit.
Când, acum vreo săptămână, căutând benzi de magnetofon,
pe cine văd la „Discul de cristal”, pe lângă Lipscani?
Natalie, Natalie era din nou în România!
Dar cât de îmbătrânită…  N-am vrut să-I vorbesc
şi am plecat înainte să mă vadă (afară o aştepta
spălăcitul de Redford, cu Cadillacul)
Nu, supele reîncălzite sunt fade.
Nu, Natalie,
ai cules, de-acum mergi pe drumul tău.

Şi totuşi de ce, când m-am întors la vilă,
cele 17 camere mi s-au părut goale?
Prin geamul îngheţat mi-am privit multă vreme piscina
în care plutea o frunză moartă…

(sper ca nu are greseli, am gasit-o pe undeva pe net, eu nu o am in nici o carte.)

Ah, uitasem: probabil stiti ca Nora Iuga are de ceva vreme blog.

Explore posts in the same categories: pds

11 comentarii pe “p.d.s. 27 – poezii la Berlin”

  1. dan coman Says:

    ce zici, zum, ne vedem la o cafea in berlin? in aprilie e bine?

  2. zum Says:

    @ dan coman: pai sa vedem, daca sunt aici in aprilie, sigur ca da. (da’ ce se intampla in aprilie?)


  3. Ce simpatica e Nora. Mi-a povestit de lectura din Berlin. Il apreciaza mult pe Cartarescu. Toate bune, misto articol.

  4. Ivcelnaiv Says:

    Liberté, égalité, naïveté

    Un om căra în spate
    Un dram de naivitate.
    http://www.ivcelnaiv.blogspot.com/

  5. Micawber Says:

    Interesant blog.

    Poezia lui Cartarescu, placuta, usor manierista (autoimitare?), dar nimic nou, omul acesta nu a mai spus ceva nou in poezie de peste 20 de ani.

  6. Radu Says:

    Micawber: Teribil spirit de observaţie, monşer, mai rar să-şi dea seama cineva că o poezie veche de douăzeci de ani arată ca acum douăzeci de ani🙂
    În plus, cine crede că poezia e software upgradabil de la un an la altul ar face bine să se ocupe cu altceva.

  7. Micawber Says:

    Acum ce pot sa zic, mai doarme si muza spiritului critic si daca nu mi-am dat seama ca poezia e mai veche macar am ‘mirosit-o’ ca fiind de acum 20 de ani, ceea ce tot e mai mult decat nimic🙂

    Nu facusem in esenta decat sa observ ca Mircea Cartarescu e prizonierul acelorasi formule tocite cam de multi ani. Optimistii, dar si admiratorii scriitorului ar zice ca omul e consecvent in a-si conserva stilul.

  8. zum Says:

    @ Micawber: uite ca ti-a raspuns Radu mai bine decat as fi putut face-o eu. ma enerveaza de mor chestii de genul „Mircea Cartarescu e prizonierul acelorasi formule tocite cam de multi ani”. da’ in fine, e treaba ta cum si ce citesti.
    bine ai revenit pe blog!🙂 (la tine pe blog, ca la mine e doar bine ai venit)

  9. Micawber Says:

    Ce sa fac, e chestie de gust, nu-s critic, ci biet cititor, asa ca tot ce sustin e opinie strict personala si nu se vrea altceva. As zice chiar – cu riscul de a va supara iar – ca Mircea Cartarescu si-a atins apogeul carierei de poet pe la sfarsitul anilor ’80, cu Levantul, dupa care nu a mai reusit sa produca ceva comparabil ca valoare, cel putin in poezie, cum zic. Nu ma astept sa fiti de acord cu mine, dar va asigur de toata prietenia mea.

  10. zum Says:

    @ Micawber: da’ Cartarescu mai scrie poezie?! adica poezie sub forma de poezie, nu poezia sub forma de roman… intreb si eu, ca aveam impresia ca acum Mircea Cartarescu e prozator, poezia s-a oprit de mult.

    in afara de asta, sa stii ca nu-i deloc greu sa zici ca Levantul e apogeul carierei de poet a lui Cartarescu. o zice toata lumea, inclusiv el (el o considera cea mai buna carte a sa)😛

  11. Micawber Says:

    De voi fi zis ceva ce s-a mai spus, ma apar cu scuza (probabil deja folosita) ca micile sau marile spirite se intalnesc in sustinerile lor mai mult sau mai putin adevarate🙂

    Acu’ n-o sa intram intr-o discutie despre limitele dintre genurile si formele literare, ca n-au descurcat-o altii, cu mai multa glagor(i)e. Nu stiam ca insusi dl. Cartarescu sustine ca Levantul e cea mai mare realizare a sa – iata ca s-a intalnit un spirit mic ca mine cu unul mare, ca al dumisale.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: