60. Berlinale

Mi-am zis ca daca tot ma duc, daca tot stau la cozi sa cumpar bilete, daca tot ma bat cu o raceala nesuferita sa rezist eroic la filme de doua ore jumate, sa va povestesc cate ceva si aici. Asa, putin, ca nu stiu deloc cum sa scriu despre filme.

Deci a saizecea Berlinala, cu nameti cum n-au mai fost la Berlin de ceva vreme. Mi-am facut un program lejer, nu ma mai fortez ca in alti ani. Si am fost si un pic dezorientata ca nu prea stiam ce sa aleg. Da, toate filmele romanesti cu siguranta. Nu ma bat sa prind bilet la Scorsese, Polanski sau Sex & Drugs & Rock & Roll, ca pe-alea sigur le vad eu la cinema mai incolo. Vreau in schimb (cum spuneam) toate filmele romanesti, vreau Lili Marleen al lui Fassbinder, vreau Bibliothèque Pascal, as fi vrut A bout de souffle, dar prea se suprapune cu altele si am zis ca lasa, merge si doar pe dvd sau vreodata la cinemateca. Deocamdata programul meu zice asa:

sambata, 13 februarie: Portretul luptatorului la tinerete
duminica, 14 februarie: Due vite per caso si The Thin Red Line (mda, nu l-am vazut niciodata😦 )
luni, 15 februarie: La bocca del lupo
marti, 16 februarie: Berlinale Shorts II (cu Derby al lui Paul Negoescu) si gala de la scurt metraje
miercuri, 17 februarie: Bibliothèque Pascal
joi, 18 februarie: L’autre Dumas
vineri 19 februarie: Lili Marleen
sambata, 20 februarie: nu m-am hotarat inca, dar cred ca vor fi grupajul de scurt-metraje ce contine Colivia, Short Films 14 plus 1 si, poaaate, Il Giardino dei Finzi Contini. Nu stiu…
duminica, 21 februarie: Eu cand vreau sa fluier, fluier si Howl

Deci azi am fost la Portretul luptatorului la tinerete. Mi-a fost un pic frica, habar n-aveam ce e cu el, de citit eu am citit cate ceva doar despre filmul din competitie. Abia cand am ajuns acasa am vazut cine e Constantin Popescu (a facut Apartamentul, sunt sigura ca stiati). Nici despre povestea din film nu stiam prea multe – rezistenta anticomunista din Muntii Fagarasului, grupul lui Ion Gavrila Ogoranu. Film lung (163′), lent, punand la incercare rezistenta spectatorului obisnuit (cum a zis cineva langa mine, emotionally draining), lentoare si insistenta pe detalii foarte potrivite cu povestea spusa. Regizorul a zis la final ca face o serie de filme despre rezistenta din munti, ca asta e de-abia primul film si ca mai are multe de povestit si aici s-a axat doar pe grupul asta. Mie mi s-a parut ca de fapt povestea e a unor tineri de-abia iesiti din facultate sau de-abia intrati in facultate, oricum a unor barbati foarte tineri, traind cu pusca in mana ani in sir, ascunsi prin paduri, prin adaposturi sub pamant, fugind tot timpul, traind tot timpul cu frica de a fi prinsi, tradati, impuscati. Nu e nimic glorios, cum spun chiar ei  – doar asteapta, nu stiu nici ei prea bine ce. Rezista. Vorbesc prostioare, povestesc ce-or sa faca dupa, cand totul se va termina si vor fi iar liberi, anii trec, ei se imputineaza, cei care raman sunt din ce in ce mai impovarati, din ce in ce mai derutati, cosmarul nu se termina, americanii nu vin, satenii in care aveau incredere ii tradeaza, la sfarsit ramane unul si povestea lui completa ne e spusa prin textul final. Filmul are imagini foarte misto, sunt cateva cadre de iarna care m-au dus cu gandul fix la picturile astea, le aveam proaspete in cap de la tloenieni.🙂 Apoi soarele si lumina de toamna, culoarea graului si lumina de vara, filmarile alb-negru intercalate, foarte misto. O avea el si bube, nu-s critic sa caut de-astea (ma rog, poate discutiile din jurul focului despre cum „ne-au lasat balta, au hotarat totul la Yalta”, sau asa ceva, mi s-au parut un piiic cam fortate, poate ca atunci oamenii nu ziceau „au adus jeep-urile”, dar astea nu deranjeaza foarte tare). Mi-a placut.

Au iesit cativa oameni din sala, m-am enervat bineinteles. Sigur, asta se intampla tot timpul, daramite la un film ca asta, fara prea multa muzica, deloc alert, destul de violent pe alocuri si in plus despre un subiect care nu-i chiar asa de cool ca 1989 sau viata de zi cu zi in comunism. Nu prea poti sa faci cluburi trendy bazate pe tema respectiva si nici filme pe gustul adolescentilor care se inghesuie pe-aici la cursurile de rusa si poarta tricouri cu Che. Dar eu tot m-am enervat ca ieseau. Mi-as dori mai multe despre subiectul asta, uite ca de-abia acum m-am trezit si eu sa citesc cate ceva. A intrebat cineva la final daca Ogoranu a scris vreo carte – sase a scris! Habar n-am avut. Mi-e rusine.

La final, amanunt amuzant: a pus o intrebare Irina Margareta Nistor. Cred ca trebuia sa ne fotografieze cineva fetele, mie si prietenilor mei, copii crescuti cu filme si desene animate la video traduse de doamna respectiva. Cand am auzit vocea aia inconfundabila in sala de cinema din Berlin am cascat ochii cat cepele, gurile cat surile, apoi cineva a zis „asta-i Irina Nistor!!!”, da-i si razi si bucura-te de parca cine stie cine era acolo.🙂

Explore posts in the same categories: film

One Comment pe “60. Berlinale”

  1. Radu Says:

    Puştii cu tricouri cu Che ar trebui integraţi într-un program de imunologie socială care să-i vaccineze săptămânal cu filme precum „Portretul luptătorului la tinereţe”🙂


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: