„Nostalgia” si despre cum (aproape) am invatat eu sa cad de la Luiza

Nu, nu, nu-i nici o legatura intre chestiile alea doua din titlu, adica Nostalgia (cea a lui Cartarescu) si cazaturile invatate de la Luiza. Dar vreau sa va zic si de una si de alta, asa ca facem un colaj.

Mai intai cartea, of course.😀 Mi-am luat Nostalgia aia mica, aia care a aparut cu Gazeta sporturilor. Azi a ajuns la mine. E grozava! Mica, sa zic cam cat o caseta audio, poate o idee mai marisoara. Hartie fina, bine legata si excelenta pentru citit in metrou la ore de varf. Am luat-o cu mine azi, m-am apucat sa citesc REM si era sa ajung cu trenul la depou. E mult mai misto decat cartea din pachet de tigari, cu aia e chin mare daca vrei s-o si citesti, casetuta asta in schimb e perfecta, chiar se poate folosi in singurul scop in care-ar trebui folosita o carte. Cred ca mai vreau si altele asa🙂

Bun, acum hai sa va zic cum e cu partea a doua din titlu. Stiti cum povesteste Luiza despre cum cade ea, da? Uite aici, de exemplu: „eu când cad, nu cad pur şi simplu. cad spectaculos, şi odată cu mine se prăbuşeşte şi strada, şi poşeta, şi se lasă cu vânătăi.” Scrie Luiza asa frumos despre cum cade ea incat mai ca ti se face pofta sa iei si tu o tranta spectaculoasa. Eu una m-am trezit zicandu-mi in gand „ce-as mai cadea si eu asa!” Asa ca zis si facut🙂 De fapt, n-am cazut. Dar era cat pe-aci. S-a intamplat asa: ieseam de la o sedinta si mergeam frumos si discutand chestiuni de o importanta majora cu sefu, care ducea in brate un laptop si un proiector. Eu – un pahar de capuccino, din ala de plastic, plin pe vreo trei sferturi si cam rece. Si, nu cred ca v-am zis, am niste ghete noi care-mi plac foarte tare si pe care le port des, sunt tare incantata de ele, sunt frumoase si comode. Numa ca ghetele-astea au un mare neajuns: o talpa de piele, neteda si foarte alunecoasa. Care talpa se intalneste zilnic cu podeaua de la birou, o podea ce pe alocuri prezinta insulite netede, lucioase ca un patinoar. Aproape in fiecare zi fac asa usor din calcai, alunecand un picut pe cate-o bucatica de-asta.

Ei, azi a fost mai nasol. Am alunecat tare si brusc pe un picior. Instinctul a functionat bine, am efectuat instant o pirueta perfecta pe calcai, piciorul celalalt in aer. Partea proasta a fost ca si mana a vrut sa faca ceva, cred ca sa se sprijine de un perete sau de ce-o fi fost prin preajma. Nu era nimic, doar sefu cu laptopu in partea cealalta, asa ca tot ce-am reusit sa fac a fost sa-mi arunc spectaculos in fata (cam ca doamnele alea din filme cand se supara si arunca sampania din pahar in fata domnilor) continutul paharului. Deci cam intr-o fractiune de secunda m-am dezechilibrat, am facut pirueta si m-am si umplut din cap pana-n picioare de capuccino. Parul, ochelarii, hainele, plus o balta pe jos, pe hol. Sefu n-a ras (cum precis as fi facut eu daca eram in locul lui), a scos doar un „ooops!” soptit, am apucat sa-i sesizez o ezitare, o fi vrut sa ma prinda dar s-a razgandit repede, era cu laptopu-n brate. Sau poate n-o fi stiut cum sa reactioneze, e neamt si se stie ca nemtii se comporta bine doar daca li se intampla lucruri cunoscute, planuite cu vreo 6 luni inainte. In fine, sefu a ramas sef si cu subalterna plina de capuccino alaturi (asa am invatat de la Luca, sefu-i sef si in slipi cu burta cu par pe-afara, asa e). Dupa ce a trecut pericolul si a fost clar ca n-o sa cad, mi-a zis „ok, vorbim mai incolo, te las sa-ti revii”. Acum stau pe scaun si-mi revin. M-am spalat eu cat am putut, dar tot mai dau de cate-o picatura cafenie pe mansete. Cu ochelarii a fost nasol, ca s-au umplut bine de tot si tocmai azi m-am gasit sa n-am servetele de sters la mine. I-am spalat, i-am uscat, da mai au asa niste punctisoare pe ici pe colo.

Asadar aproape ca mi s-a indeplinit dorinta. E bine-asa, nu vreau sa cad cu toata strada. Si de-acum cand o sa mai citesc pe la Luiza o sa am grija ce-mi doresc.🙂

Explore posts in the same categories: diverse

6 comentarii pe “„Nostalgia” si despre cum (aproape) am invatat eu sa cad de la Luiza”

  1. luiza Says:

    :)))))))))))))
    vaii, nu pot să cred. arta căzăturii, predată până acu de mine în pustiu, şi-a găsit primul ucenic! îmi place că ţi-ai dat seama foarte repede că o căzătură fără public nu se pune. şi ţi-ai şi ales un spectator dintre cei mai potriviţi. dacă ar fi să aplic grila de notare, ai lua lejer o notă bunicică (primeşti puncte în plus şi pentru capuccino). pff, ce debut! cei care-or să vină după tine vor avea mult de muncit.
    semnat: maestra.

  2. Micawber Says:

    Cel mai amuzant mi s-a parut calamburul (se pare involuntar) al autoarei: cum-se-cade vs. cumsecade.

  3. zum Says:

    @ luiza: daca m-ai vedea ce ma umflu-n pene🙂 si m-am si inrosit un pic. sper sa nu cad de emotie, nu acum. n-am spectatori🙂

  4. Alexandru Says:

    Zum, Luiza, cazaturile ar trebui sa fie printre Sporturile Olimpice, cred. Din ce povestiti voi se vede clar cita munca si cit antrenament trebuie pentru o cazatura reusita si spectaculoasa, ca sa nu mai vorbesc de gratie si de tehnica.

    Ma bucur ca denuntati pozitivismul Sistemelor de Evaluare Actuale, care iau in seama doar salturile, nu si cazaturile, ca si cum o Opera de Arta ar fi alcatuita doar din afirmatii, nu si din refuzuri, din plinuri, nu si din goluri… … …

  5. zum Says:

    @ Alexandru: doamnedumnezeule! pai daca oficializam cazaturile si cade toata lumea spectaculos, unde mai e farmecul?! cazatura e bina sa raman cazatura. cu cat e mai neluata in seama de vreun sistem, cu atat e mai bine.
    si nu, nu trebuie munca si antrenament aici. e unul dintre putinele domenii unde talentul este SINGURUL care conteaza😀 (asa cred eu, nu stiu ce zice marea maestra luiza)

  6. luiza Says:

    zum are perfectă dreptate. căzătura trebuie să rămână o mişcare underground, rezervată numai celor care au chemare pentru aşa ceva. ea îşi manifestă prezenţa în lume în rare momente de epifanie, cum e cel descris de zum. numai atunci li se oferă oamenilor de rând şansa de-a vedea ce poate să însemne graţia apărută din senin în mijlocul unei mari stângăcii🙂
    alexandru, mi-a plăcut paralela pe care-o faci între căzătură şi opera de artă. la o adică, ai putea fi un bun teoretician al mişcării noastre. de practică ne ocupăm noi două🙂


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: