Securisti, bloguri, fantome si butoane luminoase. Want some more?

Doina Rusti – Fantoma din moara, Polirom 2008

Sa recapitulam: premiul Uniunii Scriitorilor in 2009, cronici mai mult decat favorabile in majoritatea revistelor culturale, nominalizari la mai toate premiile literare importante din Romania, laude peste laude venite de la specialisti si… nici o insemnare (din cate stiu eu) pe blogurile despre carti. Hm! Ciudat, mai ales ca apare si un blog prin carte, ba chiar un blog important si misterios care… In fine, zic asta mai incolo. Mihai Iovanel zicea intr-un comentariu aici ca „nu-i genul de carte cool”. O fi si asta motivul pentru care cititorul asa-zis normal nu s-a inghesuit s-o citeasca si s-o comenteze. Eu, dupa ce vazusem fragmentul de pe site-ul editurii, mi-am zis ca nu pun mana pe ea prea curand, cu toate cronicile ei elogioase cu tot. Ce m-a convins pana la urma a fost textul Doinei Rusti din Tovarase de drum. Experienta feminina in comunism. O sa scriu la un moment dat si despre cartea asta, ce conteaza acum e ca ce scrie doamna Rusti acolo m-a trimis sa citesc Fantoma… inainte de alte carti romanesti pe care le pusesem eu pe lista cu „de citit”.

Rau n-a fost. Desi dupa vreo suta de pagini eram destul de descurajata. Cartea are trei parti: Viata secreta a Adelei Nicolescu, Moara si Doua zile. In prima parte, Adela Nicolescu – personaj narator care mi se pare ca are cateva elemente biografice in comun cu Doina Rusti – vede intr-o vitrina o carte intitulata Viata secreta a Adelei Nicolescu pe care evident o cumpara si isi descopera acolo viata povestita cu tot felul de detalii numai de ea stiute. Pornind de la carte ajunge pana la urma la un blog misterios (http://stafia.ro – ha, ha, haaa!) ce contine tot textul cartii (de acolo copiase si cel ce semna cartea tiparita, sau cel putin asa am inteles eu – e cam imbarligat totul si a si trecut ceva vreme de cand am citit cartea, deci sper ca nu gresesc). Vocea Adelei si vocea din carte / blog alterneaza de ajungi sa ametesti un pic, ca nu-s putine personajele, intamplarile sau fragmentele de intamplari povestite – eu nu mai stiam ce spune Adela, ce citeste pe blog si tot asa. Sunt tot felul de povesti de cand Adela / Del era mica, unele enervante fiindca nu-ntelegi ce naiba se intampla acolo (picioarele fara corp pe care le vede Del in curtea unei rude), altele de-a dreptul ridicole (intalnirea cu piticul-Dumnezeu, de fapt un vis, dar nu mai putin caraghios din cauza asta, butonul luminos (!!!) max pe care il gaseste mai intai intr-o carte si apoi peste tot, cateva dintre intamplarile din moara). Printre ele se strecoara povestea bunicilor si a parintilor Adelei, a oamenilor din sat, pomeniti in general in legatura cu familia Nicolescu – centrul acestei prime parti – a satului, Comosteni, un sat din sudul Romaniei, vazut aici – adica in cartea din carte – de la inceputul anilor ’60 pana pe la jumatatea anilor ’80, de cand Adela era mica pana dupa ce termina facultatea.

Partea asta intai functioneaza ca o introducere, facem cunostinta cu personajele si vedem tot felul de instantanee din care nu se intelege nimic decata odata terminata cartea. Povestea care mi-a placut mie cel mai mult e cea a bunicilor Adelei, a casei lor care se goleste pe masura ce dai paginile – carti, garduri, mobila, pomi, obiecte pe care le fura oamenii din sat sa aiba cu ce s-aprinda focul si chiar oameni care dispar – ori mor, ori nu se stie unde. In rest, am strans din dinti la chestii de genul „tot in 6 iulie 1962 a murit William Faulkner, dar nimeni din Comosteni n-a avut habar. In schimb, despre Nini stia tot satul […].” 🙂 M-am enervat din cauza aglomerarilor de momente supranaturale cioplite cu toporul si trantite in text. M-am necajit cand am citit ca personajul narator crede ca „in romanul stafiei nu se insista pe chestiunile astea, ci pe viata mea, ca si cum povestea unui singur om ar putea sa-nsemne ceva, in istoria atat de stufoasa a milioanelor de oameni” – cred c-ar fi iesit ceva tare misto daca Doina Rusti insista pe povestea unui singur om in loc sa vrea sa ni-i prezinte pe toti satenii pana in cel mai mic detaliu. Mai ales ca eu vad toata povestea asta din Fantoma din moara ca pe ceva pornit de la amintiri, senzatii, fascinatii din copilarie amestecate cu realitatea din anii comunismului (moara aia chiar exista, sunt convinsa ca un copil care-o vedea in fiecare zi pe geam ar fi crezut ca acolo salasluieste o fantoma, fantoma care ii face pe unii oameni din sat sa intre in moara si sa nu mai iasa, ii omoara pe unii, ii bantuie pe altii).

In partea a doua, Adela Nicolescu dispare aproape de tot, naratiunea e la persoana a treia, acum satul si locuitorii lui trec in prim-plan. Ii vedem pe fiecare in parte acasa, la lucru, intram si prin capul lor din cand in cand, totul e aproape ca un reportaj de la fata locului. Fantasticul e, aici, nu am nici un dubiu, mult mai bine incorporat in poveste (scena demolarii morii si a trecerii fantomei din lacasul disparut in trupurile satenilor mi-a placut). Ce oboseste sunt detaliile multe, aglomeratia de personaje si intamplari care dau senzatia de mai sa fie, in satul ala toate ororile comunismului de care am auzit eu vreodata s-au petrecut in cateva zile, niciodata mai multe aceluiasi om – fiecare patea o nenorocire diferita – parca erau toti pe o scena, pusi sa ne demonstreze cum a fost. Din tot bulucul asta eu i-am retinut pe militianul Grigore si securistul Nini, relatia dintre ei (unul a comis o crima, celalalt a fost de acord s-o ia asupra lui, fapt care ii va lega pana la sfarsit) si poate pe Lucica, invatatoarea cu un fost sot agresiv, trecuta printr-un viol colectiv la o petrecere intre „tovarasii” importanti din sat si un avort descris de-ti face parul maciuca.

Partea a treia, foarte scurta, relateaza doua zile din viata satului: prima e o zi de dinainte de venirea comunistilor, cand moara era inca in functiune iar strabunicul Adelei – invatatorul care construise o mandrie de scoala si coresponda cu Spiru Haret. Deci, v-ati prins, asta e partea cu „asa era inainte de”. Apoi avem si „asa s-a dus totul dracului”, ziua in care fostii elevi, acum comunisti, vin la invatatorul pensionar si ii ard cartile (si asta o scena ridicatoare de par si de noduri in gat).

Nu stiu ce sa va zic. Nu e deloc o carte detestabila, insa sunt prea multe lucruri acolo, e o aglomeratie de nu te mai intelegi om cu om. Sunt parti bune si parti ingrozitoare aproape in egala masura. Ma tot intreb daca nu cumva subiectul n-a fost cel care i-a facut pe criticii romani sa sara in sus si sa strige „minune!” Fiindca parca asa fac mereu cand dau peste o carte despre perioada comunista. Nu stiu, pe cuvant ca nu stiu ce sa zic. Uneori ma gandesc ca mi-a ajuns, nu-mi mai trebuie alta carte de Doina Rusti, dupa care ma razgandesc fiindca am inteles ca satul – Comosteni – apare si in celelalte volume ale ei, la fel si un sambure de fantastic si sunt curioasa. Poate in alte carti ii iese mai bine. Uf, pe cuvant ca nu stiu. Ma gandesc ca daca n-ar vrea sa spuna chiar totul ar putea scrie niste carti mult mai misto. Dar ce ma fac eu daca si in celelalte e tot asa? Fiindca inca o data nu mai rezist atacului stafiilor care scriu bloguri si al butoanelor luminoase ratacite prin cartile lui Cezar Petrescu.

LATER EDIT: Uitasem sa va zic ce ma framanta pe mine cand citeam, pe la inceput mai exact: ce i-o fi trebuit Doinei Rusti sa bage in poveste blogul ala scris de o entitate misterioasa? De ce nu s-a multumit cu o carte ce povesteste viata eroinei ei si a trebuit sa inventeze si blogul ce se autoscrie? Singura explicatie pe care o gasesc e ca a vrut sa-si faca romanul un pic mai cool. 🙂 O imbarligatura in plus in cartea asta si asa imbarligata. Nu pot sa nu ma gandesc cum ar fi aratat Fantoma… daca nu avea atatea zorzonele. Of. Si am uitat sa va zic si lucruri importante, de exemplu ca romanul asta e povestea unui sat in anii comunismului, a unor oameni pe care vremurile ii schimba, ii apasa, ii distrug, depinde, dupa caz. De fapt imi vine sa rescriu totul si sa zic mai multe despre subiectul cartii, dar e prea tarziu. Uite ce se-ntampla cand iti fura ochii alte cele 🙂

Publicitate

Explore posts in the same categories: lit. romana, roman