Poezie seducatoare? (p.d.s. 33)

Claudiu Komartin – Circul domestic, Cartea Romaneasca 2005

(fragmente si aici)

Poezia care-mi place imi ramane in cap mult timp dupa ce-am citit-o. Vreau sa gasesc intr-o carte o lume ‘adevarata’, o voce credibila, care-mi spune lucruri esentiale chiar daca vorbeste despre o bucata de sapun. Nici macar nu e musai sa-mi placa din prima, uneori se intampla sa-mi placa de-abia la a doua sau a treia recitire, se poate si-asa. Apoi vin, desigur, cazurile cand nici macar nu-mi place insa sunt in stare sa inteleg ca e vorba despre ceva, cum sa zic, valoros. 🙂

Nimic din ce-am zis pana acum nu se poate aplica in cazul cartii de fata. Am citit-o prima data acum vreo doi ani, cand mi-am cumparat-o (de fapt nici nu-s sigura ca am dus-o pana la capat atunci). Venea cu tot felul de recomandari solide, pe unde-am citit despre poezia lui Komartin era numai de bine. Ba a luat chiar si premiul pentru poezie al Academiei in 2005. Am recitit-o saptamana trecuta, ca parte a programului meu incerc-sa-inteleg-ce-i-cu-poezia-lui-Komartin.

Cateva exemple din fragmentele de cronici gasite pe pagina editurii Cartea Romaneasca:

„Claudiu Komartin imi pare ca are exact acel dozaj de nebunie si calcul, agresivitate si retractilitate, expunere mediatica si reala interiorizare ce asigura, in timp, succesul unui autor. (…) A doua lui carte il reapropie de formula dominanta in poezia de azi, cu cele doua trepte –  realism si expresionism – parcurse de un subiect si o lume in criza.” (Daniel Cristea-Enache in Romania literara, nr. 43 / 2005)

„Precis ca un bisturiu si lipsit de orice veleitati ornamentale, discursul lui Claudiu Komartin e singurul antidot pe care poetul il poate opune acestui «desfriu colectiv» in care traim cu totii. (…) Nu a venit inca momentul pentru un bilant al douamiismului, dar e sigur ca Claudiu Komartin ramine in prima urna valorica a generatiei sale.” (Andrei Terian in Cultura, nr. 19 / 2006)

„A doua carte a lui Claudiu Komartin, Circul domestic, este una dintre cele mai dense si mai intense carti de poezie din ultimii ani. Nu mai poate incapea vorba ca sintem in fata unui mare poet. Nimeni, decit el singur, nu s-ar putea pune, de buna-credinta, impotriva.” (Al. Cistelecan in Cuvantul, nr. 1 / 2007).

Eu cred despre mine ca-s de buna-credinta, cu toate astea ma vad nevoita sa ma pun impotriva. Desi n-o sa incep sa zic despre Komartin ca nu-i un mare poet, nu-i treaba mea sa fac judecati de-astea. Dar trebuie sa zic ca nu gasesc nimic-nimicut in poezia lui, ca ma plictiseste teribil, ca m-am chinuit sa recitesc cartea asta si numai ce o incepeam ca dupa vreo 5 pagini deja uitasem cum suna poezia initiala si trebuia s-o iau de la capat. N-am gasit in ea o voce proprie, inca nu stiu ce il caracterizeaza pe poetul Komartin si ce il face sa fie diferit de o mie de alti oameni care scriu poezie. Dar sa presupunem ca nu mi-a placut mie, ca n-am „rezonat”, dar ca de fapt acolo e poezie de valoare pe care nu stiu s-o vad. Aici sper ca ma pot ajuta cei care stiu. Deocamdata, sa vedem ce-am gasit eu in Circul domestic.

Cea mai mare nemultumire pe care-o am e ca volumul nu se incheaga, ci seamana mai mult cu o antologie sau cu o pagina de internet pe care autorul pune cand si cand poeme asa, alandala. Eu ma gandeam ca o carte de-aia-i carte, de-aia are un titlu, o structura (si cartea lui Komartin are o structura – 4 parti, fiecare cu titlul ei) – te astepti sa insemne ceva toate astea, sa gasesti un fir care leaga totul, un sens, o directie. Sau, in fine, ceva. N-am gasit nimic. Sunt pur si simplu niste poeme lungute, cu (prea) multe cuvinte, cu (prea) multe metafore si comparatii, cu cheaguri si plante si „sensibilitate” de genul „Am în minte glezna aceea subţire (doar puţin înroşită / de bareta sandalei) / şi pulpa albă, aproape cântând, / înfiorată de vântul stârnit din senin” (din poemul Irina, care deschide culegerea).

Acolo unde multi critici vad stil eu vad, cum am zis mai sus, o ingramadeala de metafore si comparatii puse cu toptanul in poezii. O sa pun in incheiere un poem intreg (ca tot e pe post de pds postarea asta) unde sper ca o sa vedeti cam tot ce vreau sa zic. Nu-mi place, de exemplu, ca explica prea mult. Comparatiile sunt frecvente – „osemintele răbufnesc prin pereți / ca lumina prin pleoapa subțiată de băutură și de / nesomn”. Sau „carnea mâinii atârnă deja flască și rece ca un șirag / de perle”. Imagini de tot felul navalesc din toate directiile, inecand orice schelet ok pe care l-ar avea poemele. Totul merge foarte incet spre mintea cititorului, pe cai intortocheate, trebuie sa iei fiecare vers in parte si sa te gandesti ce vrea sa zica (asta poate n-o fi rau in sine, dar cand prima impresie e doar o confuzie totala si trebuie sa diseci si sa scuturi balastul ca s-ajungi undeva, iti cam vine sa te lipsesti). Treaba aia cu less is more e uneori foarte, foarte adevarata.

Si mai rau e ca uneori imaginile astea, care se vor profunde, socante sau mai stiu eu cum nu reusesc sa fie decat amuzante:

„Neînchipuit de aproape ești, pe chipul meu cu
reflexe arămii, în părul năclăit de sudoare, în sexul
meu
visător, neînchipuit de aproape.”

Probabil ca sensibilitatea mea a fost distrusa de toate imaginile sufocante la care-am fost supusa pret de aproape 70 de pagini (poemul din care e fragmentul de mai sus e spre sfarsitul cartii), cand am ajuns aici n-am putut decat sa rad. Pacat. Acum ceva vreme, scriind despre o carte a Liviei Rosca, il citam pe Claudiu Komartin si ma-ntrebam ce-ar zice el daca s-ar spune despre poezia lui ca e seducatoare. Atunci nu-l citisem inca, altfel n-as fi zis asta. Fiindca mi-as dori sa pot spune macar atat – ca poezia lui Claudiu Komartin e seducatoare. Nu pot.

Deci un mare stilist? Eu zic ca nu. Komartin scrie poezie ca la carte, din aia cum stie tot omul (mai ales cel necititor) ca trebuie sa fie poezia: grea (nu intelegi mare lucru, trebuie sa analizezi „ce-a vrut sa zica poetul”, nici atunci poate nu intelegi dar asta le da unora satisfactii), cu metafore multe, cu simtaminte, framantari, tot tacamul. Poezie poetica, nu cum fac unii azi, scriu proza si zic ca-i poezie sau mai stiu eu ce alte nazbatii. Mda.

Si acum, spre exemplificare, un poem. Nici prea lung, nici prea scurt, dar care sper ca-mi justifica toate afirmatiile si impresiile povestite mai sus. Este din partea intai (Reziduuri, reverii) a Circului domestic. Voila:

Prag III

„Tous ces désirs impossibles sont en nous comme une
marque de notre destination, et ils sont bons pour
nous dès que nous n’espérons plus les accomplir.”
(Simone Weil)

Fructe aspre, alungite ca niște țipete
s-au scuturat pe treptele de metal astă noapte

între noi distanța s-a insinuat viermănoasă
adâncind ca printr-o coapsă in rut flama senzuală
a unei
înfricoșate atingeri

în curand la rădăcina copacului ars va cădea
semnul secerător al învinsului

în curând nici un semn nu va mai fi permis

doar lăuzele vor începe sa mângâie pe mutește
cheagul cărnii noastre perfecte
prin care se aude trecând
mireasma celui ce fără grabă își construiește lumina.

***

Chiar, bine ca mi-am adus aminte: o gramada de motto-uri, o gramada de dedicatii (lui Dan Coman, lui Eugen Suman, lui Mircea Ivanescu, lui Dan Sociu, plus ca intr-un poem apare fetita lui Sociu iar in altul Marius Ianus). Nu stiu ce sa va mai zic. A, ba da – ca am aflat si eu ce-i ala cimisir (revine si in urmatoarea carte a lui CK, se pare ca e o planta importanta 🙂 ).

Am si Un anotimp in Berceni, am citit-o anul trecut, o sa scriu si despre ea, dar un pic mai incolo, dupa ce o recitesc. Si, poate, dupa ce vorbim un pic aici si ma ajutati sa ma lamuresc. Ca deocamdata doar ridic din umeri si zic mda. In fine.

Publicitate

Explore posts in the same categories: lit. romana, pds, poezie