L’art du rouman

Azi o sesiune importanta – cel mai cel roman romanesc din toate timpurile. Din 12 participanti n-au fost doi care sa aleaga aceeasi carte si, veti vedea, se calatoreste destul de mult in timp. Enjoy

***

Camil Petrescu – Ultima noapte

Strelnikov

un prof in liceu [fan Pirgu din Craii..] lua la misto precoitala „lectie de filozofie” din capitolul 3: „ma baeti, sta Gheorghidiu cu Blonda’n pat si pune Nietzsche’n ea in loc sa”. capitolul 3 e complet artificial, so to speak, si la fel e toata cartea, autenticitatea & existentialismu lu peste. pe vremea aia eram toti foarte preocupati de Sex, foarte speriati si teoria profului parea solida, la rigoare orice film porno serios confirma: in pat cu Blonda e posibil un singur lucru, daca nu esti batran si gay.

ceva mai tarziu am aflat [merci, J-P Sartre] ca poti discuta Nietzsche chiar in timp ce – nu doar inainte si dupa. profii grasi de romana & actorii porno germani [desi remarcabili in zonele lor de expertiza] nu’s intotdeauna foarte tari pe existentialism.

cartea are destule probleme, tehnic vorbind, ramane totusi cea mai agresiva si vie pe care’o stiu in literatura ro. esti din bucuresti, esti misogin, afemeiat, anarhist, mad about books & ultraviolence, borasti cand te uiti in stanga si’n dreapta prin parcuri malluri parlament cluburi si gazete? u my Brother, hypocrite lecteur, i think u’ll enjoy the novel.

***

Mircea Cartarescu – Nostalgia

Mihaela Ursa

My all times favourite din proza românească nu există. Pentru că nu am preferinţe atât de constante. Ba e Caragiale (oricare din doi), ba Urmuz, ba Istrati, ba Blecher, ba minunata de HPB, ba contemporani, ba clasici.

Un exerciţiu de amor, înţeleg că asta se aşteaptă de la mine, iar nu o selecţie critică. Or, dintre cărţile pe care le recitesc la un an-doi, răsare azi, mai strălucitoare decât celelalte, Nostalgia lui Mircea Cărtărescu. Pentru că o iubesc de când, în ultimul meu an de liceu, am citit-o, albăstrui-verzuie, pe o hârtie păroasă, ca Visul. Pentru că de atunci am recitit-o în ediţia completă din 1993 până s-a ferferniţit şi tipei dandyiote de pe copertă i-a crescut un neg de cafea chiar sub nas.

Ea nu-mi vorbeşte numai despre literatură şi despre Totul-care-nu-încape-niciodată-în-creaţie, deşi creaţia e moartă dacă nu visează la El, ci şi despre nişte fetiţe care refac propriul lor Decameron şi mult mai mult decât atât, cam cum făceam în copilărie în jocurile mele cele mai reuşit voluptuoase, de o voluptate non-erotică, ci pur şi simplu transgresivă, despre arhitectul muzical şi caracatiţos pe care l-am invidiat multă vreme, despre ouăle Orbitorului (pentru că tot Orbitorul aici cuibăreşte), pe care-mi place să le pipăi cu duioşie. Ea-mi vorbeşte şi despre mine şi colegii mei de clasă, care am crescut 18 ani într-o lume, ca să fim azvârliţi într-alta cam pe când citeam prima ediţie a acestei cărţi.

***

Petru Dumitriu – Cronica de familie

Bughi

Am ales “Cronica de familie” de Petru Dumitriu. Trei volume insumand peste 1500 de pagini; marirea si decaderea unei familii boieresti, urmarita pe mai multe generatii, pe parcursul unui secol, de pe vremea lui Cuza pana in “obsedantul deceniu” ’50, perioada scrierii romanului, eroii ultimului volum fiind nepotii si stranepotii celor din primul. Zeci si zeci de personaje: ambitiosi urcand treptele prin manevre politice si financiare, ambitioase urcand treptele prin intrigi de alcov, dandies irosindu-si inzestrarile intr-o viata pe cat de placuta pe atat de sterila, femei care se sting in casnicii nefericite, pierzandu-si orice bucurie si ratiune de a trai, femei care se bucura nestingherite de viata cu prietenul familiei, peste capul sotului prea slab sau ignorant sau nepasator, femei usoare de toate rangurile, de la prostituate de rand la intretinute din lumea teatrelor si pana la doamne din inalta societate care se vand mult mai scump si mai discret… O lume eleganta, mondena, hedonista, nepasatoare uneori pana la cinism… care se sfarseste brusc prin ’47-’48. Urmeaza mizeria, lupta zilnica pentru supravietuire, iar ca singura salvare, fuga peste granita, uneori reusita, alteori nu, uneori chiar fatala… Unul dintre cele mai bune romane romanesti, cu soarta ingrata, datorata duplicitatii politice a autorului.

***

Radu Tudoran – Fiul Risipitor

capricornk13

A fost foarte dificila rugamintea lui zum de a alege romanul romanesc preferat ever – sunt convinsa ca toata lumea ar fi preferat sa aiba variante multiple:)  M-am gandit sa ies din blocaj scriind nu neaparat despre „cel mai”, ci despre unul aproape complet ignorat, din cate stiu eu: „Fiul risipitor” al lui Radu Tudoran. Poate ca singurul motiv din care m-a impresionat atat de tare cartea este ca eram tanara si romantioasa cand am citit-o prima oara, insa am revenit asupra ei constant de-a lungul timpului. E o poveste de dragoste clasica, in care Ea se indragosteste pentru totdeauna de El, il urmeaza si-l asteapta febril toata viata, e parasita si continua sa astepte, traieste numai prin iubirea asta care o trezeste in adolescenta, o formeaza, ii ofera unica motivatie de a trai si, evident, in final i-o ia.  Ceea ce m-a facut sa iubesc eu romanul este, pe de o parte, intuitia cu care este descris Fiul risipitor, faptul ca Tudoran a inteles ca exista oameni intr-o continua cautare de sine, etern nemultumiti, pentru care iubirea celuilalt nu poate insemna implinire perfecta si, pe de alta parte, empatia si delicatetea cu care sondeaza sentimentele celei ce iubeste.

***

Camil Petrescu – Patul lui Procust

Dragos

pentru mine romanul românesc par excellence, şi nu pentru că e despre o românie urbană şi modernă, despre amoruri şi politichii. ci pentru că e vorba despre un personaj literar despre care pot spune că m-am îndrăgostit realmente, doamna t. şi pentru că mai e vorba despre o midinetă dolofană ce seduce paginile cu onduleurile ei.
un roman neîndeajuns discutat şi tradus, care, după ştiinţa mea, nu are nici o ediţie critică de 77 de ani. un roman faţă de care publicul românesc s-a dovedit, cred eu, ingrat.
şi nu în ultimul rând, pentru că e scris de camil petrescu, cel care-i spunea lui mihail sebastian: „dragul meu, în românia sunt acum doar doi mai scriitori: dumneata şi cu mine”; după care, când îl întâlnea pe eliade, îi spunea: dragul meu, în românia sunt acum doar doi mai scriitori: dumneata şi cu mine.” and so on.

(imagine din filmul omonim al lui sergiu prodan şi al vioricăi mesina, 2001)

***

Gramatica Academiei

Diacritica

Gramatica Academiei e aşa, cam ca o femeie.

E multă, zdravănă şi rotundă la cotoare.

Şi e două (Cuvântul şi Enunţul), ca orice femeie adevărată: curvă în pat (că ce-i enunţul, de nu o curvă pe care-o răstălmăceşti după cum îţi pică bine?) şi doamnă în public (că ce-i cuvântul, de nu doamnă căreia nu-i e permis s-apară-n public altfel decât corect aranjată?).
Gramatica Academiei e precum o femeie pe care o-ntrebi de-i laie sau bălaie, iar ea-ţi răspunde-n cei doi peri ai cozii de peşte: e fie aşa, fie invers. Apoi, din senin, din iarbă verde (de obicei taman când îţi vine chefu’ s-o-ntorci pe degete), ridică sprânceana şi-ţi spune verde-n faţă NU. Niciodată noştri cu doi i.

Iar în caz de discuţiune intelectuală la o cafea, te-abureşte de te-ameţeşte, te plimbă printre infixe, afixe, sufixe şi prefixe, până-ţi zdruncină încrederea în putinţele-ţi diverse şi-ncepi să-ţi zici că nu-i de nasul tău. Şi că dna Ştefania Popescu e mult mai abordabilă – poţi chiar s-o iei cu tine-n pat.

Când nu te scoate din minţi, Gramatica Academiei e chiar  cool. Genul de femeie cu care poţi să ieşi fără teamă în lume.

***

Gellu Naum – Zenobia

Oceania

Auzi de la X sau de la Y despre cea mai tare carte romaneasca. Faci rost de ea cu nerabdare, o citesti, dar pe tine nu te impresioneaza. De ce? Pentru ca nu exista „cea mai buna carte ever” fie ea romaneasca sau straina.

O carte place unora si nu place altora, e ca in cazul unui tablou. Calificativul de „cel mai bun roman” depinde de fiecare cititor in parte si de scala sa de valori. Caci, daca nu se pune problema asa, nu mai e vorba despre literatura, ci despre un truc comercial.

Pentru mine exista doar carti speciale pentru fiecare epoca din viata mea. Nu de mult, numeam special romanul „Ambasadorul” scris de Ioan Mihai Cochinescu. Dar am vorbit deja despre el si nu vreau sa ma repet. Asa ca aleg azi altceva.

„Zenobia” lui Gellu Naum imi pare un roman exceptional. Din cauza rimei tainicei. Din cauza magiei cuvintelor si-a parcursului initiatic. Din cauza paginilor de proza metamorfozate in pohem. Pentru ca imi place proza poetica care are coerenta unui vis. Proza care manuieste coduri apropiind cititorul de scriitor, si-n acelasi timp, apropiindu-i pe amandoi de o interioritate in care ajung sa-si atinga degetele – in ciuda distantei fizice. „Zenobia” imi pare speciala pentru ca, inainte de-a deschide cartea, aveam mari asteptari de la ea. Iar atunci cand am terminat-o, asteptarile nu mi-au fost inselate.

Acest roman este una dintre cele mai bune carti romanesti. Argumentul meu este: pentru ca imi place! Si daca as reusi performanta de-a va explica de ce imi place,  inseamna ca nu imi place indeajuns de mult…

***

Octavian Paler – Viaţa pe un peron

Dreamingjewel

Sunt cărţi peste care ai norocul să nimereşti exact la momentul potrivit, iar „Viaţa pe un peron” a lui Octavian Paler este, pentru mine, o asemenea carte. M-am regăsit în eroul principal, “jumătate sfânt, jumătate şobolan“. Un om atât de sedus de puritatea idealurilor sale încât nu reuşeşte să termine niciun lucru pe care îl începe – fiindcă realitatea nu se dovedeşte niciodată la înălţimea iluziilor sale – şi a cărui capacitate de a despica firul în multipli de şaisprezece îl face incapabil să acţioneze într-un sens sau altul. M-am regăsit în nesfârşitele lui frici: frica de a nu acţiona greşit, frica de a nu fi aşteptat prea mult, frica de a nu se dovedi laş în faţa fricii.

Farmecul cărţii este că, la fel ca viaţa, subminează fiecare concluzie pe care o trage. Nu ai răspunsuri şi certitudini, dacă porneşti la luptă trebuie să o faci fără ele. Toate revelaţiile pot fi paşi spre înţelepţire sau pretexte pentru resemnare.

E o carte foarte personală, izvorâtă din frământări reale. Citind-o, simţi că nu iei contact cu o poveste, ci direct cu sufletul unui om, expus în toată vulnerabilitatea sa. Să descopăr, în momentul în care, ca adult, sunt acut conştientă de propriile mele limitări şi defecte, că şi ceilalţi oameni sunt imperfecţi şi măcinaţi de îndoieli, că ezită, că se tem să nu eşueze, mi se pare cumva încurajator: asta înseamnă că nu sunt slabă sau ratată, ci sunt doar un om ca mulţi alţii. Şi, dacă ei, confruntându-se cu propriile lor îndoieli, au totuşi curajul de a încerca şi, unii, norocul de a reuşi, atunci acest lucru este posibil şi pentru mine.

***

Mircea Eliade – Romanul adolescentului miop

Klara

Anunt Publicitar

Esti adolescent si totusi te simti batrin?
Ai trait putin si totusi ai impresia ca ai vazut tot?
Ai iubit numai o data, de doua, de citeva ori, dar ai convingerea ca nu vei mai putea iubi niciodata?
Iti doresti sa traiesti viata cit mai intens posibil si totusi te simti deja obosit, dezamagit, pacalit de existenta?
Spectacolul maturitatii ti se pare o piesa ieftina pusa in scena cu actori patetici, lipsiti de talent si entuziasm?
Te simti persecutat de un sistem educational obtuz, dictatorial si abrutizant?
Ai impresia ca nimeni si nimic nu e capabil sa iti ofere un raspuns pertinent la intrebarea: de ce m-am nascut?

Ai dreptate si esti perfect indreptatit sa simti toate acestea. Toti cei care spun ca nu ar fi asa, crezindu-se si aratindu-se superiori tie, de la inaltimea diferentei de ani traiti in plus fata de tine, sint ignoranti si ignorabili.

Dovada ca e asa si ca ceea ce traiesti tu este unul din adevarurile eterne si neperisabile ale adolescentilor din toate timpurile e aici: “Romanul adolescentului miop”, de Mircea Eliade.

Citeste-l.

***

Mateiu Caragiale – Craii de Curtea Veche

Poiematike

Cea  mai bună bucată de proză românească

În cazul meu, răspunsul se livrează by default : ”Craii de Curtea Veche”. De ce? Pentru că este, de ex., inimitabilă. De câţi scriitori aţi mai auzit că scriu ”în stilul lui Mateiu Caragiale”? Exact. De niciunul. Sau pentru că este, de ex., intraductibilă. Cine s-ar încumeta, fără să cadă în rizibil, să transpună moleşeala levantină, depravarea bucureşteană, melancolia balcanică? Sunt lucruri pentru care nu există echivalenţă în alte limbi (occidentale, cel puţin).  Stilul e inclasificabil. Ba emfatic  ad nauseam, ba comic spre turpitudine. Sau dialoguri sardonice sau reverii mesmerizante.   Combinaţia paracelsică dintre obscenitate şi aristocraţie este secretul valorii mateine. N-am văzut niciodată în ”Crai” decadenţă sau prolixitate, preţiozitate ori gravitate naivă. Aş putea să spun că-I ceva între paseism şi oniric, un hibrid marcat de subtilitate, ceva ca o bijuterie stranie pe un piept în putrefacţie, dar aş consuma degeaba cuvinte. Eram în serioase şi stufoase discuţii cu mine dacă să mărturisesc despre ”Crai” sau despre cealaltă parte de proză care mă bântuie. [La mine, locul întâi e întotdeauna un yinyang d’ăsta..]. Cealaltă faţă a monstrului fiind ”Nopţi la Serampore” a lui Eliade. Poate altădată

***

Ion Creanga – Amintiri din copilarie

Adinab

— Ia, poftim de încalecă pe Balan, jupâneasă! zise părintele, de tot posomorât, să facem pocinog sfântului Nicolai cel din cui. Şi cu toată stăruinţa lui Moş Fotea şi a lui bădiţa Vasile, Smărăndiţa a mâncat papara, şi pe urmă şedea cu mâinile la ochi şi plângea ca o mireasă, de sărea cămăşa de pe dânsa. Noi, când am văzut asta, am rămas înlemniţi. Iar părintele, ba azi, ba mâine, aducând pitaci şi colaci din biserică, a împărţit la fiecare, de ne-a îmblânzit, şi treaba mergea strună; băieţii schimbau tabla în toate zilele, şi sâmbăta procitanie. Nu-i vorbă, că noi tot ne făceam felul, aşa, câteodată; căci, din băţul în care era aşezată fila cu cruce-ajută şi buchile scrise de bădiţa Vasile pentru fiecare, am ajuns la trătaji, de la trătaji la ceaslov, ş-apoi, dă, Doamne, bine! în lipsa părintelui şi a dascălului intram în ţinterim, ţineam ceaslovul deschis, şi, cum erau filele cam unse, trăgeau muştele şi bondarii la ele, şi, când clămpăneam ceaslovul, câte zece-douăzeci de suflete prăpădeam deodată; potop era pe capul muştelor!

***

Razvan Radulescu – Teodosie cel Mic

zum

o calatorie in timp, in vremea liceului – sa aleg un roman de-al Hortensiei? imi placea mult, insa de-atunci n-am mai recitit-o asa ca nu stiu cat de mult as gusta-o acum. nici Craii de Curtea-Veche nu cred ca e Cartea.

sau mai departe – Toate panzele sus!, romanul romanesc al copilariei. am crescut totusi, asa ca

inapoi in ziua de azi, uitand de toate cartile importante necitite: sa aleg una dintre cartile despre mine? Exuvii (Simona Popescu) e prima care-mi vine-n minte. Orbitor. toate ar putea fi Aleasa, insa nici una nu e cea mai cea.

poate unul dintre romanele ‘tinerilor prozatori’… da!

nu faceti ochii mari (sau faceti-i) – romanul meu romanesc preferat e Teodosie cel Mic. Teodosie… care de fiecare data ma lasa fara cuvinte fiindca nu stiu ce poti sa zici despre o carte (aproape) enervant de perfecta. e greu, acolo totul face tzac-tzac-tzac, fiecare virgula isi are locul ei, fiecare cuvant e ales cum trebuie, pus unde trebuie, oricat ai cauta stridente sau alunecari nu gasesti. si apoi umorul. si rochiile Otiliei, fantoma. si povestile. si joaca. si stilul ala aproape clasic (ce descrieri!) in spatele caruia vezi scriitorul razand ghidus. si acvariul de lupta. si gata.

Explore posts in the same categories: the sessions

22 comentarii pe “L’art du rouman”

  1. Petrov Says:

    gheorghe craciun – compunere cu paralele inegale

  2. Beatrice Says:

    Foarte reusita sesiunea !
    Eu as fi zis Scrinul negru de Calinescu pentru scena de inceput – inmormantarea.

  3. zum Says:

    @ Petrov: Gheorghe Craciun e unul dintre scriitorii la care raman repetenta – n-am citit inca nimic.

    @ Beatrice: multumim. nici Scrinul negru n-am citit. si uite ca s-au adunat deja 14 pareri diferite (cu tine si Petrov). curios, nu m-asteptam🙂

  4. strelnikoff Says:

    eu n’am citit gh craciun insa romanele lui calinescu mi’au placut, scrinu chiar cel mai mult. totusi nu l’as pune in top [mai degraba pe rebreanu, daca’i vba de realism]. mi se pare cam lifeless. dar de gustibus

  5. Petrov Says:

    despre craciun pot sa zic doar ca, in opinia mea, e cel mai mare scriitor roman. deci merita sa incercati macar.

  6. zum Says:

    @ Petrov: eu sigur incerc, tot planuiesc de ceva vreme dar ma iau cu altele.

    cred c-ar trebui sa facem o sesiune ca asta si la anu’, sa vedem cum se mai schimba preferintele🙂

  7. mihaelaursa Says:

    Sa stii ca era cat pe ce sa scriu tot Teodosie cel Mic. Poate, daca pica lumina altfel sau eram asezata pe un altfel de scaun, cine stie…

  8. zum Says:

    @ mihaelaursa:🙂
    eu sigur as fi scris despre Nostalgia daca nu incercam sa ma incadrez strict la roman. impulsul initial fusese sa scriu despre Levantul, apoi m-am lamurit ca e ‘roman’, nu ‘carte’. si poate de-aia nu i-am ales pe Simona Popescu sau pe Cartarescu, ei nu scriu ‘romane’🙂

    din sesiunea asta am iesit cu o lista de lecturi frumoasa: Gheorghe Craciun, Adrian Otoiu & Radu Petrescu (pe care ii tot amanam aiurea, mi-am reamintit acum ca trebuie sa-i citesc) si HPB, pe care trebuie neaparat, neaparat s-o recitesc.

  9. capricornk13 Says:

    @zum: eu mi-am luat acum la targ Matei Iliescu a lui Radu Petrescu🙂
    cat despre Pupa Russa a lui Gh Craciun… good luck…
    mie nu mi-a spus mai nimic, n-am priceput neam de ce a fost atat de laudata; dupa ce am citit Pupa Russa m-am apucat de citit bloguri despre literatura, mi-a distrus definitiv increderea in criticii literari incercarea respectiva, o laudau ca pe sfintele moaste; am ajuns la concluzia ca eu & dumnealor n-avem aceleasi gusturi in general🙂
    si astazi imi iau, alaturi de Siri Hustvedt, What I loved (splendida, btw) in poseta si Concert din muzica de Bach! ca tot mi-ai adus aminte🙂

  10. capricornk13 Says:

    multumesc frumos pentru corectura, zum🙂
    imi pare rau c-am macelarit bietul titlu, fara voia mea, desigur, insa probabil incerca subconstientul sa-mi spuna ceva…

  11. zum Says:

    @ capricornk13: pai eu modific discret si nu zic nimic si tu vii si comentezi aici sa te dai de gol?🙂😛 (capricorn gresise un titlu mai sus, nimic spectaculos 🙂 )

  12. Alexandru Says:

    @capricorn: dar ce are Pupa Russa, de ce nu ti-a placut?

    (cred c-o sa scriu o poveste sf cu Bloggeri Buni si Critici Rai, intr-o lume stapinita de Critici, o Bloggeritza se indragosteste de un Critic, desi la inceput ni se parea ca Totul ii desparte – el avea un limbaj pretios si pretentios, vorbea mai mult despre sine in recenzii, ea era sincera si citea inocent -, dar pina la urma isi dau seama ca le place aceeasi carte (nu m-am hotarit care)… e cam schematic deocamdata, dar ce vrei, asa-s povestile. ca sa te saturi sa mai zici de critici : )

  13. capricornk13 Says:

    @zum: ei, tu ai fost o doamna, dar eu gresisem, na🙂
    @alexandru: aaaa, hai scrie cartea aia te rooooog eu! uite, avand in vedere ca m-ai luat drept personaj principal😀 iti marturisesc – sunt putin indragostita de manolescu oricum🙂
    de ce nu mi-a placut Pupa Russa: pentru ca mi s-a parut ca naratiunea merge greoi; ma plictisea, mi-a luat mai mult de o saptamana s-o termin, ceea ce pentru mine e enorm; pentru ca personajul principal nu este credibil – motivatiile femeilor nu sunt, in opinia mea, acelea pe care i le da Gh Craciun eroinei sale; e adevarat ca are sensibilitate, nu e ca desteptul ala de Breban care stie despre femei cam cat stiu eu despre alieni; pentru ca mi s-a parut o carte terna, fara pic de stralucire, nicio pagina memorabila, niciun personaj care sa-ti placa (sa fie pregnant, in bine sau in rau); din cate-mi mai aduc aminte (am citit-o de mult, acum vreo 5 ani) avea niste scene erotice de o calitate indoielnica (sau, in fine, nu pe gustul meu)

  14. zum Says:

    @ capricornk13: esti foarte eficienta – fix la Pupa Russa ma duc acum🙂
    (si te rog eu frumos, nu ma mai face ‘doamna’😀 )

  15. zum Says:

    @ mihaelaursa: uitasem sa zic asta mai devreme: tare-as vrea sa vad ce-ai scrie despre Teodosie cel Mic🙂

  16. strelnikoff Says:

    > intr-o lume stapinita de Critici, o Bloggeritza se indragosteste de un Critic

    genial! alex neaparat sa scrii povestea, deja’mi imaginez pe Blogari intr’o jungla paradisiaca, goi dar hightech, in vreme ce Criticii pandesc in pesteri ascunse sub scoarta planetei, de unde ies uneori sa se hraneasca [pt ca sucurile lor digestive se activeaza numai la vederea Blogarului viu & jucaus, e’o modificare genetica la ei]. asa se si cunosc, cei doi.

    si neaparat sa fie si cu Walter Benjamin [in chip de Overkritic sau ceva] pls pls!

  17. strelnikoff Says:

    si cu Profesorul Adorno, si cu Tudor Chirila!

    si sa se’ntample in Viitor

  18. Alexandru Says:

    @capricorn: Mie nu mi s-a parut ca povestea e greoaie, dimpotriva, am avut impresia ca merge ca un motor perfect.

    (nu sint de vina eu, ca autor, ca tu te identifici cu personajele mele : ) si sa ca pentru personajul Criticului m-as inspira din Alex. Stefanescu, nu din N. Manolescu : )

    @strelnikoff: … dispar mereu misterios Bloggeri cind se aventureaza irl la lecturi urbane sau la schimburi de carti Criticii le-au implantat un cip ca sa-i detecteze in subspatiul offline Ea (Bloggeritza) si El (Criticul) descopera din intimplare o Pestera cit vezi cu ochii capsule aliniate cu Bloggeri inchisi in ele au cabluri usb conectate in ceafa Criticii le extrag din creier o substanta pe care dupa aia o transforma in amidon ca sa produca in continuare Carti de Hirtie li s-a stricat ZPM-ul (Zero Point Module) de la Strabuni si n-au alta sursa Criticul (El) isi face si el Blog pina la urma Pestera e distrusa doar El si Ea scapa noi ne dam seama ca Ea, de fapt, se transformase in Critic, dupa cum zimbeste cu subinteles, dar El nu-si da seama

    (te las pe tine sa scrii povestile secundare, de ex. intilnirea dintre W. Benjamin si bloggerita cu tricou inscriptionat cu art in the age of mechanical reproduction)

  19. ora25 Says:

    aşam, pupa russă nu mi-a plăcut neam. neam de neamul meu. ce are? n-are nimic. e vulgarul pretins amuzant şi ironia condescendentă şi scoperirile carnalo-esperimentale şi fresca universitară, că aş fi putut zice fără regrete fresca_căministă, şi nu am înţeles, nu am înţeles deloc – ce trebuia să-mi placă. vă rog să-mi spuneţi fără de jenă şi ocoliş, sunt aşa departe şi în eroare faţă de cartea asta încât sper sincer într-o apropiere, fie ea şi punitivă.


  20. @strelnikoff: si mie mi-a placut Scrinul Negru (nu si Bietul Ioanide; mi-a mai placut si Enigma Otiliei, dar nu si Cartea Nuntii) dar nici eu nu l-as pune primul, caci este intrecut, chiar in genul sau (roman realist, de inspiratie balzaciana) si pe subiectul sau (aristocratia romana cazuta in mizerie dupa instaurarea comunismului) de volumul III din Cronica de familie, de care ziceam eu, care ii seamana si in privinta atitudinii duplicitare, la ambii afinitatea cu aristocratii cazuti fiind deghizata in condamnarea de rigoare. Dar cartea lui P. Dumitiru e superioara celei a lui G. Calinescu fie si numai pentru ca in timp ce la primul ratate, neconvingatoare, sunt doar pasajele cu personaje pozitive realist-socialiste, la ultimul, pe langa acestea, se mai adauga si cele despre amorurile platonice sau nu ale irezistibilului sexagenar Ioanide, care era destul de antipatic deja inainte de a deveni cripto-comunist, pe cand era un irezistibil cincuagenar, „Bietul”…

  21. strelnikoff Says:

    @bughi: sunt gata sa te aprob, cronica de familie [pe care n’am citit’o] poate fi mai misto decat textele lui calinescu🙂

    d’accord, ioanide e [mai ales ca sex’agenar] insuportabil. cat despre felu’n care vede calinescu noul regim popular acolo, m’as hazarda sa presupun ca [pe langa falsificarile impuse de cenzura, sau de propria lui nevoie de a’si justifica adeziunea comunista] a’ncercat sa transpuna, programatic, o viziune de tip stendhal sau balzac [o dinamica ancien – nouveau régime] in context romanesc postbelic.. chestie cam ridicola, pt ca diferentele intre franta de sec 19 si romanica de sec 20 [sa nu mai adaug ca noul nostru regim era intial, in esenta o ocupatie straina] erau mai relevante decat asemanarile


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: