Miscellaneous. Life, part IV

Keith Richards (cu James Fox) – Life, Weidenfeld & Nicolson 2010

(part I, part II, part III)

Nu mai am multe de zis, v-ati dat deja seama cat de tare mi-a placut si, de fapt, cat de misto e.

Nu prea citesc biografii sau autobiografii de cantareti, chitaristi sau orice altceva de prin lumea muzicii. Cred ca mi se trage de la tot felul de astfel de carti mai mult decat dezamagitoare. Am incercat vreo doua despre Bowie, autobiografia lui Eric Clapton, mai sunt cateva pe care le-am si uitat. Nu merge. Cei care-si scriu singuri povestea sunt ori prea plini de sine, ori prea dornici sa para scriitori „adevarati”, ori plictisitori si gogomani si cam uita cine sunt de fapt si ca asta trebuie sa ne spuna, nu sa se transforme in altceva. Iar cei care scriu biografiile altora scriu in general despre picanteriile care in mintea majoritatii inseamna „lumea muzicii” sau cad in pacatul fanului si scriu entuziast despre toate cantecelele obscure scrise la gradinita de idolul lor, ignorand chestiuni esentiale. Asta cand nu sunt corecti si liniari, producand 600 de pagini cu ton de reportaj despre culesul graului. Nu merge, nu se poate citi asa ceva de la cap la coada. Dar Life n-are nici o treaba cu exemplele astea de mai sus si nici nu merita inchisa in sertarasul cu (auto)biografii de vedete rock. Cred ca merge citita si daca nu te intereseaza in special persoana lui Keith Richards sau muzica Stones-ilor. O puteti citi ca pe Bolano, imaginandu-va ca toate personajele alea sunt inventate de autor – nu se schimba nimic.

[Acum bag o poza, cred ca preferata mea, si apoi continuam.]

Pe langa tot ce-am zis in insemnarile precedente, sa mai vorbim un pic despre „maruntisuri”. De exemplu, despre toate personajele celebre care apar prin carte. Sunt multe, cam din toate domeniile, de la Jean-Luc Godard pana la Hugh Hefner. Keith are cate-o anecdota despre fiecare si cate-o mica intepatura pentru fiecare. N-o sa le zic, sa nu va stric placerea. Dar doua mici exemple nu strica niciodata, asa ca iata – mai intai, despre o poza facuta la liceu:

„In homage to high art and the avant-garde that the faculty aspired to, one of the school photographs designed by the principal had us arranged like figures in a geometric garden from the big scene in Last Year at Marienbad, the Alain Resnais film – the height of existentialist cool and pretentiousness.”

Si despre Allen Ginsberg, fara comentarii: „Allen Ginsberg was staying at Mick’s place in London once, and I spent an evening listening to the old gasbag pontificating on everything. It was the period when Ginsberg sat around playing a concertina badly and making ommm sounds, pretending he was oblivious to his socialite surroundings.”

Nu sunteti curiosi acum sa aflati ce crede despre Godard?😀 Sau despre Truman Capote care a fost, o vreme, un fel de writer in residence la Rolling Stones?

Trebuie sa mai zic ca desi s-a facut atata tam-tam pe seama rautatilor la adresa lui Jagger, mie mi-au ramas in cap lucrurile frumoase pe care le scrie despre el. Aproape ca uit imaginea flashy a lui Mick si ma gandesc si la el cum ma gandesc la Keith, ca la un om pasionat de muzica si nedorind nimic altceva decat sa cante blues. Si asta se trage exclusiv de la cartea lui Keith, Mick nestraduindu-se prea tare sa-mi dea o astfel de impresie.

Altfel, ati vazut cat umor. Ah, cei carora le plac Rolling Stones vor gasi aici povesti despre cum au fost scrise unele cantece (cel mai mult mi-a placut povestea lui Gimme Shelter, mai ales daca ma gandesc ce a ajuns sa simbolizeze cantecul asta), cum au fost inregistrate unele albume, chestii din astea de „rock’n’roll nerd”, cum zice nu mai stiu cine printr-o cronica. Plus toate observatiile si comentariile lui Keith si toate imaginile ametitor de frumoase pe care le scoate parca fara nici un fel de efort.

Hai ca nu mai zic nimic. Mai bine va uitati la interviul asta de la New York Public Library (sunt 3 parti, am pus link la prima, gasiti voi restul) sau la documentarul asta de pe BBC (6 parti). Nu mai pun poze ca si-asa v-am innebunit, dar nu ma pot abtine si va las cu doua cantece – Gimme Shelter, de care ziceam mai sus, in varianta live care-mi place cel mai mult (probabil fiindca e foarte raw, variantele mai recente mi se par mult prea corecte) si un Paint It Black de demult, de cand erau ei mici:

(P.S. Sper ca nu se supara murdoc ca i-am imprumutat cuvantul preferat.😛 )

Explore posts in the same categories: meserie!, non-fiction

12 comentarii pe “Miscellaneous. Life, part IV”

  1. Alexandru Says:

    Ai mare dreptate cînd zici că ”Life” poate fi citită ca o carte de Bolaño, ”Detectivii sălbatici” mai ales. Eu ştiam foarte puţine din poveştile lor, nici nu i-am ascultat foarte mult, aşa că pentru mine cartea lui Keith a fost o carte cu muzicieni închipuiţi : )

    Plus că poveştile devin pur şi simplu fantastice cînd prin ele trec atîtea personaje de legendă, de la John Lee Hooker şi Little Richards, groupies celebre, prinţi, pînă la Godard şi la ”oamenii lui Fellini” din anturajul Anitei : )

  2. Alexandru Says:

    Ţi-a plăcut povestea cu Tom Jones şi Little Richard? : )

    „There was an unforgettable dressing-room scene during the tour. I like Tom Jones. I first met him on that tour with Little Richard. I’d been on the road with Little Richard for 3 or 4 weeks, and Richard was not hard to get along with and still isn’t, and we’d have a laugh together. But in Cardiff, guys like Tom Jones and his band the Squires were still living 5 years behind. They all walk into Little Richard’s dressing-room, and they’ve still got the leopard skin coats with the black velvet collars, and the drapes – a procession of teddy boys all bowing and scraping. And Tom Jones actually kneels in front of Little Richard as if he’s the pope. And of course Richard rises right to the occasion: „My boys!” They don’t realize Richard is a screaming fag. So they don’t know how to take this. „Well baybee, you’re a Georgia peach.” This total culture clash, but they were so in awe of Richard that they would take anything he would say. And he’s giving me a nod and a wink.
    „I love my fans! I love my fans! Ohh baby!” The Reverand Richard Penniman. Never forget he comes from the gospel church, like most of them do.”

  3. zum Says:

    @ Alexandru: haha, da, e una dintre alea la care razi de te dor obrajii dupa aia („guys like Tom Jones and his band the Squires were still living 5 years behind”😀 ).
    chiar, de printu ala uitasem. ce personaj!

    da altceva vream sa-ti zic: tu ai observat ca in clipul ala de la paint it black are camasacubuline?!!!!! eu nu vazusem pana acum, cand l-am pus pe blog🙂

  4. murdoc Says:

    > the height of existentialist cool and pretentiousness.

    hei asta nu-i intepatura. e de bine🙂

  5. murdoc Says:

    > it was the period when Ginsberg sat around playing a concertina badly and making ommm sounds, pretending he was oblivious to his socialite surroundings.

    asta da, e intepatura.

  6. Alexandru Says:

    @zum: Nu observasem că are cămaşacubuline! : ))))) Dar ce şosete o fi purtînd – alea din poza atît de nimerit botezată ”keithşosete”?😛 De ce e preferata ta?🙂

  7. zum Says:

    @ murdoc:😀

    @ Alexandru: ei, de ce. stii foarte bine de ce😛
    (acum am impresia ca au fost cativa ani in care n-a purtat decat camasacubuline. am deja o gramada de poze si clipuri cu ea🙂 )

  8. Alexandru Says:

    @zum:

    Mie mi se pare că părerea lui Keith Richards despre Mick Jagger e mai bună decît părerea pe care-o are Mick despre el însuşi🙂 Ai dreptate cînd zici că Keith reuşeşte să ni-l arate pe Mick ca pe un om pasionat de muzică, chestie care nu prea reiese din ce arată Mick🙂 Probabil e prea atins de L.V.S. (”lead vocalist syndrome”) ca să-şi mai dea seama că el, de fapt, e mort după muzică şi nu după faimă🙂

    Şi pe mine m-a emoţionat tare scrisoarea lui Keith despre prima întîlnire cu Mick.

  9. zamo.ca Says:

    cre’ca diferenta de baza intre B si RS este ca B erau prea „curati” si parca scoteau cantecele prea usor.. nup?🙂

  10. valeria Says:

    🙂 alexandru nu stie sa citeasca o carte , spre deosebire de tine .

  11. Alexandru Says:

    Valeria, să ştii că aşa îi spun şi eu lui Zum, dar ea, modestă, nu vrea să recunoască : )

  12. zum Says:

    @ valeria: ete fleosc! noroc ca nu te crede nimeni.

    @ Alexandru: da, adevarul e ca unele lucruri le stiu mai bine decat tine. de exemplu stiu ca esti unul dintre cei mai buni cititori pe care i-am cunoscut si ca de multe ori imi deschizi si mie ochii si imi arati lucruri pe care singura nu le-as fi vazut intr-o carte. plus ca ai citit mai mult si mai bine decat mine. na, acu te laud si zic de-astea, ce sa fac daca te-ai grabit sa fii de acord cu doamna valeria?


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: