Un neamt

Am citit Boell pentru ca ma mustruluiesc mereu ca n-am habar de literatura germana, am ales Onoarea pierduta a Katharinei Blum sau Cum se isca si unde poate duce violenta pentru ca e subtirica (profund, nu?🙂 ). Fara sa am asteptari, fara sa ma gandesc ca Boell a luat Nobelul si ca e asa si pe dincolo, doar hotarata sa mai inghit – chiar si fortat – ceva din literatura germana, ca poate ajung si la ceva ce-o sa-mi placa mult. Si sa vezi surpriza!

E ceva vreme de cand am terminat-o, am citit-o imediat dupa Life a lui Keith Richards, gandindu-ma atunci ca o carte asa micuta si stilul ce parea sec al lui Boell merg foarte bine dupa festivalul Keith. Subiectul e relativ simplu – carnaval, infractor urmarit de mult timp vazut in compania unei fete pe nume Katharina Blum, infractorul scapa, ancheta, niscaiva povesti secundare care se imbina cu cea principala, drame personale iscate de metodele anchetatorilor si de cele ale ziaristilor de la Jurnalul (inca de pe prima pagina suntem atentionati – „Daca din zugravirea unor practici ziaristice au reiesit cumva asemanari cu cele ale ziarului Bild, aceste asemanari nu sunt nici intentionate, nici intamplatoare, ci inevitabile”). Toate astea se petrec intre doua momente fixate la inceputul cartii: „miercuri, 20.02.1974, in ajunul zilei de ‘carnaval al femeilor’, intr-un oras, o tanara de douazeci si sapte de ani pleaca de acasa cam pe la orele 18:45, pentru a lua parte la o petrecere intr-o casa particulara” si „patru zile mai tarziu, dupa o evolutie dramatica […], in seara de duminica, aproape la aceeasi ora – mai exact, la 19:04 – , tanara femeie suna la usa comisarului principal al politiei judiciare, Walter Moeding […] si-i declara comisarului speriat – declaratie consemnata in procesul-verbal – ca la amiaza, pe la orele 12:15, l-a impuscat pe ziaristul Werner Toetges la domiciul ei”.

Nu ma injurati ca v-am spus asta, o spune Boell fix la inceput. Important e ce se intampla intre aceste doua momente (nu va spun🙂 ) si mai ales cum e spusa povestea. Tot la inceput autorul ne ghideaza usor, comparand relatarea faptelor cu scurgerea unei ape:

„aceasta notiune va fi, fara indoiala, limpede pentru orice om care s-a jucat vreodata, in copilarie (sau chiar ca adult) prin, pe langa sau cu niste baltoace, sapand in ele guri de scurgere, legandu-le prin santulete, golindu-le, deversand si abatand apa, adunand, in cele din urma, tot potentialul de apa din baltoaca ce-i statea la indemana intr-un canal colector, spre a-l duce la un nivel mai scazut, ba poate chiar spre a-l dirija, potrivit ordinii si dupa buna randuiala, catre o rigola sau un canal de scurgere construit de autoritati.”

In cheia asta am citit cartea, deci, daca asta i-o fi fost intentia, cu mine Boell a reusit. Pe de o parte, in povestea personajelor lucreaza aceste firicele de apa, sapa, erodeaza, strica tot si cand e de colectat la final colecteaza drame si dezastre personale. Povestile sunt spuse direct, cu fapte concrete, redand declaratiile diversilor oameni implicati, dar si folosind titlurile si articolele din Jurnalul care, cu metodele specifice unui ziar de scandal – declaratii usor modificate in asa fel incat li se schimba complet sensul, insinuari, fapte presupuse prezentate ca reale, senzationalism scos in fata -, fac o ancheta separata cu ditamai impactul la public. Si nu numai la publicul fictiv, pentru ca firicelele de apa actioneaza si in mintea cititorului (in a mea au actionat) si sapa canale de indoiala. Desi concret lucrurile par clare, desi o intelegi perfect pe Katharina si esti de acord cu ea si iti pare rau de tot ce se intampla si te enervezi vazand cum sunt distorsionate faptele, spre sfarsit te trezesti intrebandu-te daca nu cumva Katharina din Jurnalul e cea reala, daca nu cumva exista o urma de adevar in povestea din ziar, daca nu cumva. Cred ca Boell a pus lucrurile fata-n fata fara sa dea detalii extrem de precise nici de o parte, nici de alta (si s-a retras din paginile cartii) ca sa-ti induca aceasta indoiala si sa te faca oarecum sa simti tensiunea de fundal din acele vremuri. Pentru ca, va dati seama, ca orice carte serioasa si Onoarea… surprinde, in spatele povestilor concrete, atmosfera Germaniei acelor ani. Nu m-am gandit la asta cand citeam, am aflat dupa aia scotocind un pic pe marginea cartii. Nu mi s-a parut si nu stiu daca mi se pare important, mai important mi se pare felul in care am fost facut eu, cititorul, sa reactionez.

Probabil gresesc si Boell a vrut doar sa ne arate descompunerea si distrugerea unei vieti ca urmare a unei coincidente nefericite (barbatul de care se indragosteste Katharina e urmarit de politie) si a modului in care presa de scandal intra in viata privata si face ce vrea cu ea. Poate ca e doar asta. Dar chiar daca am citit prost, ce e bine e ca mi-a placut Boell si ca precis mai vreau. Probabil Opiniile unui clovn va fi urmatoarea.

Explore posts in the same categories: lit. straina, roman

9 comentarii pe “Un neamt”

  1. vio Says:

    cîndva în timp ce citeam ce-ai scris am avut aşa o impresie de Cronica unei morţi anunţate. Şi un pic, acum, de Dictatorul şi hamacul, dar nici măcar nu mai sînt sigură, pe astea două le-am citit acum 1812 ani:-) şi pe Onoarea n-am avut onoarea.😦

    :*🙂

  2. zum Says:

    @ vio: aaa, asta cu Cronica unei morti anuntate s-ar putea sa fie o comparatie foarte buna, desi Boell nu seamana deloc cu Marquez (de „stil” vorbesc😀 ). dar si eu am citit Cronica acum vreo 2500 de ani si mai bine, deci nu pot sa fiu sigura. Dictatorul si hamacul nu cunosc.😐
    :*

  3. vio Says:

    voala nişte bărbi antice şi de demult:)

    http://uvedenrode.blogspot.com/2006/12/dictatorul-si-hamacul.html

    aici e un citat, nu mi se pare semnificativ, cred că mă credeam alcoolică la vremea aia:))

    http://uvedenrode.blogspot.com/2006/12/cu-durere-in-suflet.html

  4. vicuslusorum Says:

    Misto cronica ta…


  5. […] Zum a citit cartea Onoarea pierduta a Katharinei Blum, un text clasic, pentru care Heinrich Boll a luat si Nobelul pentru literatura. Povestile sunt spuse direct, cu fapte concrete, redand declaratiile diversilor oameni implicati, dar si folosind titlurile si articolele din Jurnalul care, cu metodele specifice unui ziar de scandal – declaratii usor modificate in asa fel incat li se schimba complet sensul, insinuari, fapte presupuse prezentate ca reale, senzationalism scos in fata -, fac o ancheta separata cu ditamai impactul la public. […]

  6. elena Says:

    Nu inteleg de ce insisti sa il numesti Boell

  7. zum Says:

    @ elena: fiindca asa-l cheama?

    (n-am cum sa fac umlaut, sau am da e prea complicat.🙂 asa ca folosesc scrierea alternativa. care-i problema, de fapt?)

  8. beausergent Says:

    Eu nu am putut lăsa din mână „Fotografie de grup cu doamnă”, iar „Destinul unei ceşti fără toartă” e irezistibilă.🙂 A! şi-ar mai fi „Tăcerile doctorului Murke”… (ultimele două sunt povestioare…)

  9. zum Says:

    @ beausergent: „Destinul unei cesti fara toarta” are un titlu asa de frumos ca am impresia c-o sa fie urmatorul meu Boell🙂
    mersi ca mi-ai adus aminte.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: