fara titlu (15 septembrie)

De fiecare data cand vine septembrie ma pregatesc sa-nceapa scoala. Nu stiu cand o sa ma descotorosesc de obiceiul asta, dar cum mi-a ajuns la nari o aroma de frunze uscate – pac!, incep sa ma zbat intre nerabdare si disperare, sa ma intreb daca mai am lectii de facut, sa ma uit dupa caiete si pixuri misto si tot tacamul. Ba pe 15 septembrie chiar reusesc cumva sa merg mai sprinten spre serviciu. Si sa-mi aduc aminte.

Cand eram mica ascultam tone de muzica. La gramada, ce venea din televizor, radio, magnetofon, pick-up, casetofon si asa mai departe. Dansam caraghios, ma certam cu verisorii (care dintre fetele de la ABBA e mai frumoasa? Agnetha, normal), cantam refrene din Ricchi e Poveri dandu-ma in leagan la mamaia, ma uitam cu ochii iesiti din cap la Thriller si cu ei si mai iesiti la filmuletul care imi arata cum a fost facut machiajul din Thriller. Dupa aia mai cresteam un pic si deveneam fan ceva – ceva stupid, cu baieti si fete frumoase – apoi mai cresteam inca un pic si ma faceam rockerita-punkerita, apoi imi trecea si invatam, brusc, ca muzica e misto si importanta in general si mai da-le naibii de genuri si prostii, eu ascult de toate si imi plac tofelu. Ma gandeam cum ar fi sa merg eu la concerte si sa-i vad pe X si pe Y, sa cant in gura mare cu alti oameni, sa dansez, sa ploua. Intre timp incepeau sa-mi placa lucruri de care nici nu voiam s-aud inainte, sa ma plictisesc de uniformitate si sa scotocesc prin rafturi cu discuri stranii si sunete alandala.

Apoi m-am facut mare, la fel si toti cei din jur. Muzica apare si se schimba din ce in ce mai incet. Acum trebuie sa-ti placa jazz-ul, Bach si pianistii celebri. Iti plac. Acum trebuie sa asculti muzica intr-o sala cu acustica buna, cu lume asezata cuminte pe scaune, sau intr-un club mic si intunecat, in inghesuiala si fum. Sigur. Muzica facuta de formatii, de oameni pletosi cu tatuaje sau fete machiate strident o asculti singur acasa sau cand te intalnesti cu prietenii vechi, pe post de deschizator de canale catre vremurile alea, mai stii? Mai mergi din cand in cand la cate-un concert la care-ar fi trebuit sa mergi acum vreo 15 ani, da deh, daca atunci nu se putea… Te lenevesti, strambi din nas din ce in ce mai des, din cand in cand gasesti cate ceva ce-ti place si zici ah, ce bine. Te bucuri ca a ramas macar o formatie care sa faca legatura cu demultul fara sa te faca sa te-ascunzi de rusine. Si uiti. E bine asa.

Apoi iti aduci brusc aminte. Ia uite, m-am facut mare si inca pot sa scotocesc prin rafturi cu discuri doldora de sunete stranii. Inca pot sa visez la concerte in care sa stau in picioare si sa cant in gura mare. Uite ca muzica e iar importanta, frumoasa, ma umple de un ghemotoc de emotii din cele mai diverse, imi deschide si-mi inchide usi. Mi-am adus aminte (sau de-abia am invatat) ca oamenii care fac muzica pot fi in acelasi timp muzicieni, scriitori si inventatori si ca pot invata de la ei enorm de multe. Ca muzica, atunci cand e ce trebuie sa fie, e o amintire de demult si o deschidere spre viitor si cel mai bun leac si energizant care exista.

Si cand, la vremea cand incepe scoala, ti se face cadou un concert mic si aproape numai pentru tine, venit parca sa te impace ca s-a terminat vacanta si sa-ti aduca aminte ce bine e sa ii vezi iar pe colegii pe care nu i-ai mai vazut de-o vara-ntreaga, ca ai sa le zici un miliard de chestii, ca anul asta incepi o materie noua care nu are in spate ani de plictiseala si rutina si de-abia astepti sa vezi cum e, cand se intampla asta ce poti sa faci? Iti cumperi ghiozdan si mergi, din nou, la scoala.

(Asta, daca nu s-a inteles, a fost un fel de cronica de concert.😀 )

Explore posts in the same categories: muzica

4 comentarii pe “fara titlu (15 septembrie)”

  1. capricornk13 Says:

    🙂 ce de nostalgii… foarte frumos post, zum!


  2. Exaxct, ce de nostalgii… E incredibil cum pe fiecare 15 m-am simţit mai tomnatică, mai elevă, mai cu ghiozdanul în spate şi entuziasmată de manuale. Memoria este mai mult decât mereu, mai mult decât acolo.

  3. rebecca Says:

    Ce de nostalgii, asa e

  4. Radu Says:

    Eu am traume cu septembrie ca am urat scoala.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: