Doruri și nedoruri

Mi-e dor de bloguri. Mi-e dor să văd ce mai citește lumea, ce le mai place oamenilor, ce nu. Adică nu să „văd”, ci să citesc. Un blog din ăla de modă veche, nu un videoclip (habar n-am cum să zic „a youtube video” sau „a video”; videoclip, clip, nu? aaaa, nu! – vlog!) vlog, nu poze pe instagram sau facebook cu vreo copertă sau o pagină-două. Nu mi-e dor să citesc postări despre ce-a mai apărut nou la editura X sau Y. Nici de cronici serioase, cu aer academic, care își au, desigur, rostul lor (nu vreau deloc să le vorbesc de rău, doamne ferește), dar rostul lor nu e să mă trimită pe mine alergând la librărie (sau la site-ul Polirom, care de la începutul verii nu funcționează în străinătate – later edit: merge iar, gata! -, sau la librăria Humanitas online, care-a stat atâția ani în „reactualizare” că mi-e și frică să mai trec pe-acolo să văd dacă merge, sau la Cărturești, care merge bine, dar împachetează cărțile prost, sau le depozitează prost, nu știu, ce știu e că ajung mozolite și chinuite de-a gata, dar așa o să creadă lumea c-am citit tot ce am în bibliotecă, deci până la urmă e totul bine). Și eu asta vreau, de asta mi-e dor – să citesc undeva ceva despre o carte de care n-am auzit nimic și după aia să mor de nerăbdare s-o citesc. Unde?

Mi-e dor de toată lumea pe care o știu eu de pe bloguri și mă întreb unde e lumea nouă, dacă e (pe youtube știu doar o fată, altundeva nimic). Și, de fapt, și unde e lumea veche, că tot m-a făcut să mă gândesc la asta Simona Popescu, în comentariile de la postarea aia din 2009. 😊

Eram sigură că n-am mai scris de cel puțin 10 ani, dar văd că sunt 9, oare ce s-o fi întâmplat în 9 ani? Mai nimic, deși ziarele și site-urile de știri n-ar fi deloc de acord cu asta. Tot nu mă pot hotărî dacă vreau să scriu cu î și sînt sau cu â și sunt (pronunță cineva sunt? Nu mai știu nici cum se vorbește…). Nu știu deloc regula aia cu nicio / niciun, așa că n-o folosesc. Am schimbat un telefon, 3 calculatoare, o pereche de ochelari, m-am mutat de vreo 2 ori (cred), am fost mai des cu trenul la București, am mai văzut câteva locuri noi și revăzut altele vechi, am pierdut sau aproape pierdut câteva măsele, am câștigat niște peri albi. Mi-am cumpărat o grămadă de cărți, dintre care n-am citit încă nici jumate, le-am ținut în continuare evidența pe niște pagini private aici pe blog, am petrecut o grămadă de vreme cu Saul Steinberg, Maurice Sendak și Tomi Ungerer, am fost la foarte multe concerte Radiohead (mă găsiți și pe youtube, în primul rând, dacă mă cunoașteți 😉, deși mai bine nu, că mi-e cam rușine), am mai fost și la alte concerte, am văzut sau urmează să văd aproape orice formație pe care am vrut tare să o văd, până și unele care nu mai există. Țin tot cu Italia, tot cu Dinamo, vaidecapumeu. Am învățat niște limbaje de programare, tot n-am învățat germană, am încercat un pic de spaniolă, dar e încă work in progress, mai vedem. Am petrecut un an aproape la fel (îngrozitor de la fel) ca în povestea de aici (citind, ajunsesem să o in-vi-di-ez pe autoare pentru unele lucruri 😑 – echipă care vine acasă contra cost?! Aș fi dat cufere întregi pline cu nestemate, dar nu venea nici o echipă, nici măcar un singur om). Am scris un fel de articol de care încă mă jenez despre cea mai mișto formație din lume, despre care nici acum nu știu cum aș putea să scriu, că și acum paralizez când mă gândesc. Am tradus pentru prima dată în viața mea ceva din limba mea preferată (nu știu cum a ieșit, că dacă mă uit vreau să corectez, dar de frumos a fost frumos). Am de ceva vreme în bibliotecă o ediție nouă, roșie și frumoasă a unei cărți din lista de favorite dintotdeauna (cred că am mai zis pe aici, dar nu caut, că e îngrozitor să citesc ce scriam, dacă n-aș fi evitat asta cred că ștergeam și eu blogul), Roșcată-ca-Arama și cei șapte șoricari, și cum, necum am ajuns să îi iau un interviu ilustratorului (primul interviu din viața mea, o groază de premiere în anii ăștia). Am mai făcut după aia un interviu cu autoarele uneia dintre cele mai mișto cărți pe care le-am citit în ultima vreme, pe care când o citeam mă gândeam că mi-ar plăcea să mai am blog, să scriu despre ea, să văd ce scriu alții – O sută de ani în casa noastră (da, e tot de la Frontiera, da’ promit că n-o să scriu despre noile apariții de la editura Frontiera, 😄 doar zic și eu ce mi-a fost mai drag în ultima vreme).

Așa, vorbind despre ce mi-a fost drag în ultima vreme, ajung la cărțile pentru copii. Da, a fost în ultimii 10 ani o explozie. Nu, nu e chiar așa de bine cum se zice. 😜 Aș vrea să zic multe, să povestesc, să comentez, să mă entuziasmez (Corto Maltese! Jutta Bauer! Pffffff!). Mă enervează că nu se scrie și nu se discută mai serios despre asta, dincolo de lansări și evenimente promoționale, că n-am găsit încă nici un autor român contemporan care să-mi taie respirația, cum sunt destui la categoria „pentru adulți”, că rămâne un subiect pentru grupuri „de mămici”, care odată crescuți copiii dau cărțile și gata, oricum interesul principal pare a fi să-învețe-copiii-din-cărți, brrr, că nu prea văd critică pe bune, oameni care să zică și ce e bine, și ce nu e bine, să facă analize, nu doar bine că e, măcar acum e etc., că interviuri și articole apar în general pe blogurile editurilor, nu în revistele culturale și tot așa. (Și, dacă toate astea există și se întâmplă așa cum aș vrea eu, vin pe blog că poate așa le găsesc. De unul singur e greu 🙂 ) Dar îmi place și mă bucur și eu că e și aștept cu nerăbdare să văd ce se mai întâmplă, mai ales că mi-e mai ușor să citesc o cărțulie pentru copii și mă oftic mai puțin (asta e precis o minciună) decât după ce citesc un roman care seamănă cu 10 altele de le-am citit înainte și despre care imediat ce l-am închis nu mai știu dacă e ăla sau altul. Eh, da. 😄

Cred c-aș mai povesti, dar am mai uitat. Am păstrat un cont de facebook pe care-l cheamă zum doar așa, să mai dau și eu like-uri, să văd ce mai face lumea. Primesc și acum cereri de prietenie la care ezit să răspund, fiindcă nu știu cine sunt oamenii ăia și de ce vor sa fie prieteni cu mine, cine sunt eu. Dar până la urmă le răspund. Și tot nu știu, și tot îmi pare rău că nu prea se mai pune muzică și că în general e așa, multă seriozitate. Acu’ doar n-o să rămânem serioși de tot.

Dar, de fapt, nu voiam decât să zic – salut, ce mai faceți? Ce-ați mai citit mișto? ☺️

Mi-e dor de bloguri.

Tot un concert

Ce faci cu un blog parasit prin care-ai vrea sa te mai plimbi da’ s-au cam intepenit usile? Nu stiu. Cred ca numai miliardul de chestii pe care le am de povestit ma impiedica sa mai trec pe-aici. Stiu ca n-o sa apuc si, nu-i asa, mai bine nu mai zic nimic. 🙂

M-am gandit azi ca ar fi totusi bine sa incep incetisor sa dau praful la o parte, sa vedem ce se-ntampla. Am citit o groaza de lucruri care n-au loc aici, asa ca n-o sa zic deocamdata decat ca nu inteleg de ce zice lumea ca daca n-ai citit Razboi si pace la 17 ani nici c-o mai citesti (fals! cat se poate de fals! sau poate am ramas eu la 17 ani).

Altfel, m-am tot jucat cu intrebarea aia – la ce concert ti-ar fi placut sa te duci, in orice loc, in orice epoca. Eu am 7 (poate 8. si asta dupa taieri drastice, c-as fi ajuns la cateva zeci) pe lista, cel mai vechi e din 1980, cel mai recent din 2010. Dintre toate astea am ales insa pentru azi doar unul, pentru ca probabil e no. 1 si pentru ca vreau de nu stiu cand sa pun aici fragment & link la una dintre cele mai frumoase cronici muzicale pe care le-am gasit eu prin reviste. Si daca stie cineva unde as putea sa vad si eu imagini de acolo… Ca-n 2000 nu filma nimeni cu telefonul, din pacate (?) pentru mine.

„The butterscotch lamps along the walls of the tight city square bled upward into the cobalt sky, which seemed as strikingly artificial and perfect as a wizard’s cap. The staccato piano chords ascended repeatedly. „Black eyed angels swam at me,” Yorke sang like his dying words. „There was nothing to fear, nothing to hide.” The trained critical part of me marked the similarity to Coltrane’s „Ole.” The human part of me wept in awe.

The Italians surrounding me held their breath in communion (save for the drunken few shouting „Criep!”). Suddenly, a rise of whistles and orgasmic cries swept unfittingly through the crowd. The song, „Egyptian Song,” was certainly momentous, but wasn’t the response more apt for, well, „Creep?” I looked up. I thought it was fireworks. A teardrop of fire shot from space and disappeared behind the church where the syrupy River Arno crawled. Radiohead had the heavens on their side.”

Atat pentru azi.

Majoreta

In conditii normale as fi pus pe facebook un link la articolul asta si acolo l-as fi lasat. Dar cum conditiile nu-s normale, pun linkul aici si folosesc ocazia asta ca sa explic un pic niste lucruri. Mi se pare ca e nevoie. 🙂

Am tot declarat pe-aici ca sunt fan x sau y. Asta pentru ca sunt. O sa insir imediat cativa scriitori care-mi plac – hm, cum sa zic – neconditionat. Am crezut mereu ca lumea are umor si intelege, asa ca nu mi-a trecut nici o secunda prin cap ca acest „neconditionat” ar putea fi inteles ca atare si ca cineva ar crede ca sunt un fel de majoreta si ca incep sa-mi agit aiurea pompoanele si sa topai fara sa ma gandesc prea mult. N-o sa ma apuc acum, doamne fereste, sa-mi justific „fanatismul”. Vreau doar sa povestesc un pic despre cum citesc eu si de ce unii scriitori imi plac asa, cu bune si cu rele la gramada.

Citind articolul din The Guardian m-am gandit un pic cum sta treaba la mine. E greu, ce-i drept, fiindca nu-s multi scriitorii despre care pot sa spun aaa, am citit tot ce-a scris omul asta. De fapt pot sa zic asa ceva doar despre scriitori tineri sau scriitori din aia usor zgarciti, care n-au vrut sa scrie / publice prea mult (ma gandesc aici la Salinger). Da’ nu conteaza, oricum uneori e suficienta o carte sau o simpla povestioara ca sa pun autorul respectiv fix in cutia pe care-o deschid cand ma apuca fanatismul. Asta fiindca eu citesc prietenos, nu caut noduri in papura, nu vreau carti perfecte, solide, corecte, eventual si legate frumos si cu o coperta desavarsita. Nici vorba! Sunt altele lucrurile pe care le caut eu prin carti si daca se intampla sa gasesc la un autor ceva ce caut (uneori fara sa stiu dinainte ca aia cautam) atunci e mai mult decat bine. Sigur, chiar si cutia aia destinata momentelor cand scot pompoanele are mai multe sertare. Intr-unul stau scriitorii OK, aia care-mi plac pur si simplu, de care-s multumita, ale caror carti le cumpar linistita stiind ca orice-ar fi o sa citesc ceva placut. In altul sunt scriitorii din cauza carora uneori fac repede trei tumbe de-ncantare, alteori bat tare intr-o toba uriasa ca sa nu-i mai aud. E si-un sertar cu scriitori necesari, de la care invat lucruri fara de care n-as putea. Si mai e un sertar, cel mai cel, in care stau bine mersi cativa scriitori care, orice-ar face, stiu ca-mi plac tare. Imi plac pentru ca vorbesc cu mine, pentru ca scriu despre mine, pentru ca-s prieteni de-ai mei. Cum ajung la concluzia asta? Nu e greu, de obicei citindu-le o carte, se vede repede. Daca nu-s 100% sigura mai iau una, sa fiu sigura-sigura. Nu prea gresesc. Cand e vorba de ei, stii.

Sertarul asta ultim e cel despre care vreau sa vorbesc acum. I-am scos azi de-acolo pe scriitorii care-l locuiesc si i-am luat la intrebari – imi place chiar tot ce-ati scris? Nu. Adica au carti / povestiri / incercari pe care nu le-as lua cu mine pe o insula pustie (pfuuu, de cand vreau sa bag asta cu insula pustie pe blog!). Dar astea nu-i fac mai putin „ai mei” si nu ma fac pe mine mai putin „fana”. Pentru ca si astea un pic gresite sunt tot ale lor, au tot vocea lor si in loc sa ma enerveze / supere / dezamageasca, pe mine ma induioseaza. Mai ales ca ma gandesc tot timpul ca poate pur si simplu nu-mi place mie, asta neinsemnand ca respectiva carte e proasta (nu prea gandesc in termeni din astia de bun si prost decat in situatii extreme – unele carti, oricat de draguta as fi eu cu ele, sunt proaste).

Il ador pe Italo Calvino si n-am gasit inca o carte gresita la el. E drept, mai am multe de citit, pana acum m-am limitat la alea mai celebre. Dar orice as gasi de-acum inainte, opinia nu se mai schimba. La fel cu Salinger,  Mircea Cartarescu, Cortazar (oare o sa ma vindec vreodata de reflexul de a continua in gand, imediat dupa ce zic / aud „Cortazar”, cu „un Marquez ferfenitit…”?), cativa autori romani pe care i-am tot pomenit pe-aici (sau daca nu, o s-o fac precis, asa ca nu va mai plictisesc acuma). Mai nou a sarit in sertar si Pynchon, cred ca e si Nabokov pe-acolo, inca nu sunt sigura, s-ar putea sa apara chiar si cel de la care a pornit toata povestea de-aici, Martin Amis. Cehov. Vonnegut. Kafka. Si mai sunt, nu stau acum sa ma gandesc si nici sa insir, oricum uit cate unul. Cert e ca scriitorii astia imi plac de foarte multe ori si in postura de cititori, imi plac articolele, eseurile lor, interviurile, sclipirile din ochi. Si nu fiindca-s nebuna si majoreta, ci fiindca uite-asa s-a intamplat, sa-mi placa. La ei nu exista note false nici macar in operele nereusite, nici in numele pe care le dau la pisici. Asta e, ce pot sa fac? Sigur ca mai scot si eu lupa cand citesc, mai stramb din nas, mai inchid ochii de suparare, dar imi trece repede, de regula la fraza / strofa urmatoare. Si de-aia cand  ma intreaba cineva daca imi place, sa zicem, Mircea Cartarescu, raspund fara ezitare ca da, enorm, fara sa incep sa adaug dupa aia ca m-a nemultumit un pic nu stiu care carte de-a lui.

Ceilalti scriitori, din sertarele ramase, imi sunt desigur si ei dragi. Uneori mai detectez la ei note false, dar nu mi-e greu sa le trec cu vederea. Alteori ma plictisesc, ma obosesc un pic. N-are nimic, ne trebuie si de-astea. Dar de fiecare data cand mai pun pe cineva la sertar ma bucur, fiindca ma gandesc ca am mai adaugat la lista o gramada de carti care n-or sa ma faca sa regret timpul petrecut citindu-le. Cumva, culmea, cu cat imi place mai mult un autor, cu atat imi vine sa-l citesc mai putin. Mi-e bine asa, stiind ca am inca multe lucruri minunate de descoperit, nu-i nici o graba, sa mai cautam. Dar cum uneori rabdarea piere si cartile se cer citite, am impresia ca iarna asta voi face o integrala Calvino. Prea a asteptat mult. 🙂 Romane, povestiri, jucarele, povesti, scrisori, eseuri, interviuri si tot ce mai gasesc si pot. Deocamdata tocmai am citit pentru prima oara  Marcovaldo ovvero Le stagioni in citta  (rural man?! really?!) si nici de data asta n-am fost dezamagita (cum sa fi fost?! Marcovaldo e minunata, scoateti pompoanele!).

Sertarul meu nu contine doar scriitori. Sunt acolo si regizori, muzicieni, pictori si tot felul de artisti-vrajitori. La unii dintre ei chiar da gres regula lui Martin Amis, adica imi plac, fara nici o indoiala, in totalitate (sigur, Amis vorbeste de scriitori, eu am extins un pic). Da, asa-s eu, superficiala, majoreta, devin fan al unor oameni, imi pierd multpreaslavita obiectivitate si vin aici sa zic ah, ati vazut cat de misto e x?! Daca ma intrebati, va spun ca nu cred ca pierd nimic facand asa. 😛

Si in final, sa nu uitati – cititi cronica lui Amis din New Yorker. Ca eu dupa ce-am zis toate astea de mai sus sunt aproape gata sa uit tot si sa fiu total de acord cu Martin Amis (v-am zis ca sunt si influentabila? si oricum nu cred c-am contrazis ceva din ce spune el). Cum sa nu fii, cand scrie atat de frumos?

„Our subject, here, is literary evaluation, so of course everything I say is mere opinion, unverifiable and also unfalsifiable, which makes the ground shakier still. But I stubbornly suspect that only the cultist, or the academic, is capable of swallowing an author whole. Writers are peculiar, readers are particular: it is just the way we are. One helplessly reaches for Kant’s dictum about the crooked timber of humanity, or for John Updike’s suggestion to the effect that we are all of us “mixed blessings.” Unlike the heroes and heroines of “Northanger Abbey,” “Pride and Prejudice,” and “Emma,” readers and writers are not expressly designed to be perfect for each other.”

V-am zis cat de tare-mi place Martin Amis? 😀

(L.E.: Am uitat sa spun ca am si eu, ca tot omul, mofturile mele de cititor. Normal ca le am si ca e bine si firesc asa. Dar dac-ati sti cat de foc si para ma fac – cel putin in gand – cand alt cititor, chiar unul din asta cumsecade ca mine, vine cu mofturile lui si le aplica unuia dintre scriitorii mei… 😀 😀 😀 )

Buna dimineata! (plus o lista de cumparaturi, a 26-a)

Asta asa, in caz ca mai e cineva pe-aici. Uite c-am reusit sa-mi calc pe inima si sa scriu ceva, trimitand incetisor toate pozele alea cu Keith mai spre coada blogului. N-a fost usor 🙂 (acum s-a inteles de ce-am lipsit atata, da?)

Drept sa spun, nu am foarte multe de zis. Citit un Heinrich Boell, primul ever, placut destul. Citit vreo 2 P.G. Wodehouse, ras destul. Citit nu stiu ce thriller islandez, dat cu el de pereti (un fel de chick-lit cu politisti, avocati si vrajitoare, ce sa spun, foaaarte entertaining). Citit de cel putin 3 ori introducerea lui Pynchon la Slow Learner si cea – tot a lui Pynchon – de la Been Down So Long It Looks Like Up To Me a lui Richard Farina. Citit tot felul de alte lucruri mai mult sau mai putin importante, pe cuvant ca revin asupra lor mai incolo.

Deocamdata insa, un pic de hartogarie – am constatat ca din iulie 2010 nu am mai pus aici nici o lista de cumparaturi. De parca n-as fi cumparat nici o carte, ha! Am cumparat tone, am primit cadou, am fost de atunci de vreo 3-4 ori pe-acasa si m-am intors cu sacii plini, asa ca e cazul sa facem o lista. Nu de alta, dar intre timp m-am si mutat si am facut ordine in biblioteca si am constatat ca listele mele din anii trecuti au fost cat de cat utile. Plus ca sunt precisa – lista plus comentariile de la insemnarea asta vor fi singurul loc unde-o sa zic cate ceva despre cele mai multe dintre ele.

Dan Coman – Anul cartitei galbene & Ghinga & Irezistibil
Florin Partene – Reverenta
Iustin Panta – Obiecte miscate
Radu Vancu – Amintiri pentru tatal meu & Sebastian in vis
Diana Geacar – Frumusetea barbatului casatorit
Care-i faza cu cititul (antologie, coord. Liviu Papadima)
Matei Calinescu – Conceptul modern de poezie
Vasile Leac – Seymour: sonata pentru cornet de hartie & Toti sunt ingrijorati
Val Chimic – Umilirea animalelor
Dumitru Badilita – Invitat la Savarsin
Poemele magistrului Mihai Ursachi traduse de prietenii sai
Poezie americana moderna si contemporana (antologie de Mircea Ivanescu)
Poezia antiutopica. Antologie de Daniel D. Marin
Leonid Dimov – Opere II
Simona Popescu – Juventus & Volubilis
Alexandru Musina – Regele diminetii
Frederick Seidel – Poems (1959-2009)
Carl Sandburg – Chicago Poems
Marianne Moore – Complete Poems
Hart Crane – White Buildings
Ion Stratan, Florin Iaru, Traian T. Cosovei, Mircea Cartarescu – Aer cu diamante
Serge Fauchereau – Lecture de la poesie americaine
Randall Jarrell – Poetry and the Age
Anca Mizumschi – Anca lui Noe
Mihaela Ursa – Scriitopia
Mihaela Ursa (coord.) – Divanul scriitoarei
Julio Cortazar – Pagini neasteptate & Celalalt cer
Lucian Raicu – Scene din romanul literaturii
Mircea Cartarescu – Postmodernismul romanesc
J. F. Lyotard – La condition postmoderne
Paul Celan – Correspondence
Ezra Pound – ABC of Reading
Prima mea calatorie in straintate
Primul meu fum
Iubire 13
Simenon, Fellini – Carissimo Simenon, Mon Cher Fellini
Nora Iuga – Berlinul meu e un monolog
Iordan Chimet – Inchide ochii si vei vedea orasul & Western, orase, soricei
Thomas Bernahrd – Vechi maestri
Yrsa Sigurdardottir – Ultimul ritual
Andrei Oisteanu – Narcotice in cultura romana
Ray Loriga – Eroi
Martin Amis – Sageata timpului
Natasa Mandelstam – Speranta pierduta
John Kennedy Toole – Biblia de neon
Borges & Sabato – Dialoguri
Ramon Gomez de la Serna – Seins
Elif Batuman – The Possessed: Adventures with Russian Books and the People Who Read Them
Ana Maria Sandu – Omoara-ma!
Crime Novels of the 30’s and the 40’s: American Noir
George Orwell – Books vs. Cigarettes & Why I Write
The Paris Review Interviews
Bogdan Ghiu – (Poemul din carton). Urme de distrugere pe Marte & Eu(l) artistul. Viata dupa supravietuire
John Cheever – The Stories of John Cheever
Blake Bailey – Cheever: A Life
Jacques Bonnet – Des Bibliotheques pleines de phantomes
Michael Moorcock – The Dancers at the End of Time
Walter Benjamin – Je deballe ma bibliotheque
Kenneth Koch – Wishes, Lies, and Dreams: Teaching Children to Write Poetry
Jenny Erpenbeck – The Old Child and Other Stories
Roberto Bolano – I detective selvaggi
P.G. Woodehouse – Nori grei deasupra Castelului Blandings
Groucho Marx – The Groucho Letters
Boris Vian – Manuel de Saint-Germain-des-Pres
Max Blecher – Intamplari in irealitatea imediata
Bogumil Hrabal – O singuratate prea zgomotoasa
Heinrich Boell – Onoarea pierduta a Katharinei Blum
Thomas Pynchon – Curcubeul gravitatiei & Slow Learner
John Hawkes – Travesty
Legs McNeil & Gillian McCain – Please Kill Me: The Uncensored Oral History of Punk
Keith Richards – Life
Douglas R. Hofstadter – Goedel, Escher, Bach: An Eternal Golden Braid
Alex Ross – The Rest is Noise

Buuuun. Pe unele le-am citit, despre unele chiar am mai zis pe-aici. Pe altele le citisem si trebuia sa le am, altele or sa astepte mult si bine pana ajung la ele. A, am pus lista si pentru Alexandru, ca tot ii promit ca-i spun ce mi-am mai cumparat (sper ca n-am uitat nimic). Si pentru ca habar n-aveam ce sa scriu – dupa doua luni de tacere e mai usor sa incepi cu liste. 🙂

Deja cu un ochi la lista urmatoare, vad ca a aparut in sfarsit Opere I. Poezii, Gellu Naum. Poate asa o sa-l citesc si eu cum trebuie pe Naum, stau extrem de prost la capitolul asta. Sigur pun cartea asta pe o lista viitoare, impreuna cu volumele alea despe benzile desenate (cel de la Vellant si cel al lui Ion Manolescu, aparut la Cartea Romaneasca) si cu ce-o mai fi aparut interesant intre timp (n-am mai scotocit de mult librariile). Gata acum, ma duc sa dau o raita prin blogosfera, sa vad ce s-a mai intamplat.

Voi ce mai faceti? 🙂

Motanul si marmelada

Sunt acasa si printre reprize de somn mai beau un pic din paharul cu vin, mai scotocesc prin biblioteca. Am gasit o carte care imi placea mult cand eram mica, poezii nemtesti pentru copii traduse de Nora Iuga – Motanul si marmelada.

Asa ca va fac cadou de Craciun doua dintre poeziile astea (puneti langa ele niste urari, ce vreti voi 🙂 ):

Lacrimile ursului polar

Ursului polar ii place
peste proaspat,
saltaret.
Prin zapezi
si gheturi albe
calca-ncet, cu pas semet.
Si la circ stiam eu unul,
parca Fram i se spunea,
mare clovn era-n arena,
facea tumbe si plangea.

Omul de zapada

Azi n-a mai inghetat
deloc
si omul de zapada
e pe duca.
Un iepuras, obraznic foc,
ii roade nasul
langa o uluca.
Si cu jobenu-nalt de tinichea,
un baietel se crede
beizadea.

(La multi ani!)

Widgeturi postmoderniste si irezistibile. Plus niste englezi

Mi-e o lene teribila sa povestesc acum despre finalul festivalului de literatura de la Berlin sau despre niste carti englezesti pe care le-am citit repede-repede intre doua metrouri. Lunea e mai potrivita pentru asa ceva decat o vineri seara, nu credeti? Asa ca acum, la repezeala, doar despre maruntisuri foarte importante.

Mai intai, Humanitas mi-a facut o mare bucurie pe care era sa n-o observ fiindca nu prea am mai citit nici niuzletarele de la ei, nici pe site nu m-am mai uitat: a scos o noua editie din Postmodernismul romanesc, o carte pe care o caut de cand lumea si o aveam doar sub forma unui pdf sterpelit de pe scribd si foarte greu de citit si folosit. Imi trebuie neaparat!

Apoi, ma tot invart pe langa niste carti si, cum nu sunt foarte sigura ca le vreau, le tot pun la loc in raft si imi mai dau timp de gandire. Asta fiindca oricum am enorm de multe necitite acasa si nici nu prea mai am loc in biblioteca. Deci o sa -ntreb aici, poate ma ajuta cineva.

Prima ar fi Parrot and Olivier in America a lui Peter Carey. N-am citit nimic de Peter Carey, pe asta am rasfoit-o si parca mi-as fi luat-o, mi-a placut cat am citit in librarie, dar… vreau mai mult, parca nu face clic. Oare imi trebuie acum sau poa’ sa mai astepte?

Apoi vine Howard Jacobson, care tocmai a luat Booker-ul. Mie imi suna bine romanul asta premiat al lui, multa lume pare fericita ca a luat in sfarsit premiul (o fi asta anul insfarsitului?), altii stramba din nas si zic ca nu stiu care carte de-a lui de acum cativa ani era mai buna etc. Problemele obisnuite. Eu as citi, mai ales ca e de ras. Deci? The Finkler Question sau…?

Ajungem acum la David Mitchell, scriitor englez care a avut (si) anul asta o carte pe lista lunga de la Booker (The Thousand Autumns of Jacob De Zoet), care pare a fi foarte cunoscut mai ales datorita lui Cloud Atlas si al carui scris ‘has been compared with that of Tolstoy, Dostoyevsky, Twain, Sterne, Joyce, Nabokov, Pynchon, Salinger, Chandler, DeLillo, Murakami, William Gibson and Ursula K. LeGuin — a baker’s dozen that begins to suggest both the heights of hyperbole scaled by Mitchell’s admirers and the Hydra-headed nature of his novelistic output.’ Uau! Am citit ca personajele lui se plimba de la o carte la alta (‘Anyone who reads Mitchell will start to notice the characters who skip from book to book, remaining themselves but playing different roles‘) iar despre prima lui carte, Ghostwritten, Michiko Kakutani spune asa: ‘it blends the nonlinear techniques of movies like Quentin Tarantino’s Pulp Fiction and Krzysztof Kieslowski’s Red with the narrative strategies of Alex Garland’s 1999 novel, The Tesseract.’ Eu deja mor de curiozitate, dar… cu ce sa incep? 🙂

Si acum pe scurt: a citit cineva Batrani indragostiti? Dar noua traducere din Pynchon? (apropo, ce ziceti de asta? 🙂 ) Si ati vazut ce minunatii ne asteapta? Cartea Romaneasca pregateste Berlinul meu e un monolog, jurnal berlinez al Norei Iuga pe care de-abia-l astept. Si, mai ales, Irezistibil a lui Dan Coman (habar n-aveam ca scrie proza, eu sunt in urma si cu poeziile lui fiindca in afara de Dictionarul Mara si ce-am gasit pe net n-am citit nimic 😦 ). La Art o sa apara o noua carte din colectia Prima Data – Prima mea calatorie in strainatate (m-au facut sa ma gandesc si eu la prima mea calatorie in strainatate, poate povestim cand apare cartea) si ceva ce astept cu nerabdare de cand au anuntat prima data – E.E. Cummings tradus de Dan Sociu.

Cred ca v-ati prins deja, sunt in toiul intocmirii unei liste de carti pe care le vreau. Si incerc s-o fac cat mai scurta (sau mai lunga – voua ce v-a placut in ultima vreme?). Ajutor!

In final trebuie sa va spun ca citesc in sfarsit (iar insfarsitul asta…) Inchide ochii si vei vedea Orasul a lui Iordan Chimet si imi place de mor! De ce-or fi atat de greu de gasit cartile lui Iordan Chimet? Par foarte misto, chiar nu-l reediteaza nimeni? Si… dar mai bine las asta pentru o insemnare separata, merita. Pana una alta, vedeti noul widget din dreapta sus a paginii mele. 🙂

Si daca v-am plictisit prea tare si vreti sa uitati rapid de toate titlurile si numele cu care v-am impuiat capul pana acum, cititi dosarul din Dilema Veche Prietenia, azi. Cum sa nu fii de acord cu Luiza? ‘Prietenii, în sensul de „Patrocle-şi-Ahile“ al cuvîntului, nu sînt nici mai mulţi, nici mai puţini ca de obicei, nu au crescut într-un an cît alţii în şapte, şi nici nu au fost înghiţiţi de găurile negre ale Internetului. Au rămas tot acolo unde erau şi acum 2000 de ani, sprijinind pe umerii lor lumea, scuturînd singurătatea de pe hainele noastre, ţinîndu-ne în viaţă cu nimicurile lor mari şi mici.‘

P.S. Cum se zice, postmoderne sau postmoderniste? Ufffff! 😦

Tofelu + shopping lista 25 + Martin Amis

Ufffffffffff! A fost cald, cald, cald, insuportabil de cald, mi se oprea calculatorul la fiecare jumatate de ora, imi venea sa dorm toata ziua si sa stau pe-afara noaptea, cald. 39 de grade (40-41 de fapt), umiditate, o vreme ingrozitoare cum n-am mai prins pana acum la Berlin. N-am avut chef de nimic, imi cer scuze ca n-am raspuns nici la leapsa de la Tlön.

Intre timp am dat o fuga in Portugalia, de unde m-am intors cu poze si chef de vacanta de vara, din aia lunga, de 3 luni. Mi-am cumparat o gramada de carti. Am citit primul meu Bioy-Casares. M-am apucat de Apropierea lui Marin Malaicu-Hondrari si ma enerveaza ca trebuie sa ma intrerup ca sa fac tofelu de prostii, ar trebui s-o citesc dintr-o suflare. Am devenit aproape fan Martin Amis (‘aproape’ fiindca n-am citit prea mult, dar cred ca pot sa adaug linistita inca un nume la lista de scriitori preferati). Am fost la trei concerte – AC/DC, Charlotte Gainsbourg si Patti Smith (cu REM drept bonus – sunt la Berlin sa inregistreze un nou album si au venit s-o vada si ei pe Patti si sa cante vreo doua melodii cu ea. Si au fost toti, nu doar Michael Stipe cum am citit eu printr-un ziar nemtesc). Le astept cu nerabdare pe urmatoarele doua – Mr. Cohen si Arcade Fire. Am citit povesti, am vazut poze de la Bistrita si am murit de ciuda ca n-am fost si eu acolo, tare frumos a fost. Am inceput vreo 3 postari despre evenimente de anul trecut despre care n-am apucat sa va zic nimic, le-am abandonat pe toate.

Ar mai fi si altele de spus, deocamdata insa doar despre ce carti mi-am mai luat in ultima jumatate de an:

Seamus Heaney – Tara mlastina si alte poeme
Colonia rasa-plansa
Vladimir Nabokov – Lucruri transparente
Matei Calinescu – Tu. Elegii si inventii
Martin Amis – Experience & The Rachel Papers
Colum McCann – Let the Great World Spin
Henry Roth – Call It Sleep
Tovarase de drum. Experienta feminina in comunism
Lawrence Ferlinghetti – A Coney Island of the Mind
Frank O’Hara – Meditations in an Emergency
Florin Lazarescu – Lampa cu caciula
Radu Cosasu – Opere II
Elena Vladareanu – spatiu privat
Vlad Moldovan – Blank
Cristian Teodorescu – Medgidia, orasul de apoi
R. L. Stevenson – Essays in the Art of Writing
John Ashbery – Notes from the Air: Selected Later Poems
Balkanische Alphabete – Rumänien
Angela Marinescu – Probleme personale
Sebastian A. Corn – Vindecatorul
Cristian Teodorescu – Tainele inimei
Domnica Drumea – Not for sale
Ion Monoran – Eu insumi
Sophie Kinsella – Goana dupa cumparaturi la New York
Patti Smith – Just Kids
Orhan Pamuk – Cartea neagra
Peter Esterhazy – O femeie
W. G. Sebald – Austerlitz
Antonio Munoz Molina – Sefarad
Lucian Raicu – O suta de scrisori din Paris
Nina Cassian – Continuum & Take My Word For It & Life Sentences: Selected Poems
Marin Malaicu-Hondrari – Apropierea
Ioan Mihai Cochinescu – Ambasadorul
Julio Cortazar – Un oarecare Lucas
Stoian G Bogdan – Chipurile
Mircea Cartarescu – Frumoasele straine & Nimic
Kingsley Amis – Everyday Drinking
Brian Boyd – Vladimir Nabokov: The Russian Years & The American Years
Cristian Teodorescu – Ingerul de la benzinarie & Maestrul de lumini si alte povestiri & Povestiri din lumea noua
Adolfo Bioy Casares – Dintr-o lume in alta
Radu Albala – Femeia de la miezul noptii

Si pentru ca deocamdata vreau sa ma opresc (am de vazut noul Mad Men), va las cu rutele navigatorilor portughezi

si cu vorbele domnului Martin Amis:

„Twenty, of course, is the real turning-point. Sixteen, eighteen, twenty-one: these are arbitrary milestones, enabling you only to get arrested for H.P.-payment evasion, get married, buggered, executed, and so on: external things. – Naturally, one avoids like the plague, such mischievous doctrines as ‘you’re as young as you feel’, which have doubtless resulted in so many trim fifty-year-olds flopping down dead in their tracksuits, haggard hippies checking out on overdoses, precarious queers getting their caps and crowns stomped in by bestial hitch-hikers. Twenty may not be the start of maturity but, in all conscience, it’s the end of youth.” (The Rachel Papers)

Poveste italiana

Vreau sa va zic povestea asta din doua motive. Primul e ca am citit noua postare a tlönienilor si sunt absolut de acord – nu exista nimic mai ca lumea decat stilul romanic.

Acum 3 ani, intr-o vacanta de toamna in Toscana, am vazut cred unul dintre cele mai bune exemple ca stilul romanic rulz. Undeva pe varful unui deal, printre maslini, o mana de case + biserica – Gropina. O liniste perfecta – se auzeau doar frunzele copacilor fosnind – si nici tipenie de om. Mersesem acolo sa vedem biserica, de care auzisem de la un prieten. Am gasit-o inchisa – programul il vedeti aici si mai vedeti si ca in cazuri urgente poti cere sa ti se deschida. Era urgent, venisem tocmai de la Florenta si la Florenta tocmai de la Berlin (cu masina), doar nu era sa plecam fara sa fi vazut ce aveam de vazut. Asa ca am batut la usa.

A deschis o femeie bruneta, tunsa scurt, de vreo 40-45 de ani. I-am explicat ca venim de hat departe si vrem mult de tot sa vizitam la Pieve di Gropina si ca o rugam frumos si bla bla bla. Ne-a scrutat un pic apoi s-a dus in casa sa ia cheile.

Biserica, dragii mei, o frumusete de piatra. Nu pot sa v-o descriu, aveti aici cateva poze (eu n-aveam aparatul la mine). Lumina care intra prin ferestrele de alabastru, biserica in sine, n-am cuvinte acum, n-am avut nici cand am vazut-o. Dar tot mergand eu pe-acolo am observat pe altar un mileu si o vaza cu garoafe de plastic (garoafe rosii). Va imaginati cum aratau in locul ala. Am strambat din nas, am zis ca ia uite si astia, m-am mai invartit un pic, apoi am vrut sa cumpar o brosurica. Abia atunci mi s-a parut ca femeia ingrijitoare are un accent cunoscut. Asa ca am intrebat-o direct de unde e. Era din Constanta, traia de cativa ani acolo, avea grija de biserica si de preotul cel batran, care nu mai putea iesi din casa. Dupa care a inceput sa ne zica de biserica – da, e frumoasa, vin turisti s-o vada, dar n-o decoreaza nimeni, pacat de ea. Mai pune ea flori cand sunt nunti. Muream de ras, de-abia m-am abtinut. Biata femeie vorbea serios, cred ca nu-i placea piatra goala din jur, ar fi vrut si ea un ceas auriu pe perete, niste flori de plastic (sa tina), covoare in toate culorile si fete de masa. Dar n-a pus decat mileul ala si garoafele rosii, slava domnului.

Am gasit pe net poze cu drumul, asezarea si biserica. Nu-s cine stie ce, asa ca daca aveti drum prin Toscana sa mergeti neaparat acolo. (Iar daca aveti rabdare si intelegeti cat de cat italiana, cititi si aici.)

(later edit: Pret de o ora, singurul suflet din biserica, in afara de noi si de ingrijitoarea din Constanta, a fost o pisica neagra care cred ca avea vreo 20 de ani. Apoi au inceput sa mai apara cativa turisti.)

***

Al doilea motiv al povestii italiene de azi e ca a inceput campionatul mondial si eu, ca de obicei, tin cu Italia.

Atat voiam sa zic.

Intrebari care nu sufera amanare

Sunt suparata, deci o sa fiu un pic porc. Suparata ca n-am reusit sa vad nimic din live-ul de la TIFF cu Razvan Radulescu. Nici sunet, nici imagine, nimic n-a mers, nimic! Uffffff! Asa ca de suparare, poftim:

1. Pentru Razvan Radulescu – pe cand o noua carte? 🙂 Stiu eu ca vorbesc in numele fanilor infocati (hehe!) care in lipsa de ceva nou recitesc periodic cele doua volume, povestirile si chiar articolele din Dilema, alea vechi (daca sunt unele noi si eu nu stiu va rog pe toti sa-mi spuneti). Cred ca mai avem putin si facem un mars (sau trei – unul in Bucuresti, unul in Berlin, unul in Quebec) prin care sa cerem o noua carte. 🙂

2. Pentru toata lumea de la Polirom: cand reeditati Teodosie cel Mic? Eventual cartonat, in editie de lux, cu harta regatului si mai stiu eu ce alte gadget-uri (am zis bine?) Sa mai intreb si daca vrea cineva sa adune toate povestirile lui Razvan Radulescu intr-un volum? Intreb, ca a trecut destul de cand n-am mai facut asta. 🙂

Deci: cand?

Gata. Merci.

P.S. Sunt precisa ca mai sunt si altii care asteapta cartile-astea cu aceeasi nerabdare, deci you, RR fans out there, poate scrieti si voi cate ceva. Luati-o ca pe o leapsa. 🙂 (Alexandru? Bughi? Cine mai e?)

Cititori

E tot din categoria copy/paste (cam prezenta pe blogul meu in ultima vreme) dar nu ma pot abtine, asa de tare mi-a placut:

„The worst readers are those who proceed like plundering soldiers: they pick up a few things they can use, soil and confuse the rest, and blaspheme the whole.”

Citatul e de aici, din sectiunea numita Seventy – Five Aphorisms from Five Volumes. Si nu e doar despre „cititorii de carti”, dupa mine. In fine, nu conteaza, tot ce conteaza e ca e misto si adevarat (ma cam incadrez si eu in categorie, de multe ori 🙂 ).

Ah, sa nu uit sa le zic la multi ani Tlönienilor (care cica fac azi un an si vad ca petrec de unii singuri, asa), acolo la ei nu se poate, dupa cum stiti n-au comentarii (ce ma enerveaza chestia asta uneori!). Din cauza lor am ajuns sa re-rasfoiesc cartea asta, thanks!